Un băiat numit Crăciun

15039501_1709567982704589_8253497098166045927_o

Un băiat numit Crăciun este proaspăt apărută la editura Nemi – un roman emoţionant despre cum s-a născut mitul lui Moş Crăciun, reinterpretat şi reimaginat, desigur, de Matt Haig, fără implicaţii religioase. Am fost atât de captivată de carte că am citit-o într-o zi, în timp ce bebe dormea pe pieptul meu iar eu începeam să nu-mi mai simt jumătate din trunchi şi braţele 😀 Dar a meritat, povestea e aşa sensibilă şi drăguţă că le va plăcea, cu siguranţă, tuturor copiilor. În plus, Matt Haig a imaginat răspunsuri la multe din întrebările copiilor, cum ar fi: cum reuşeşte să ajungă la toţi copiii, de ce Moş Crăciun nu îmbătrâneşte, unde locuieşte Moş Crăciun, cine îl ajută, cum arată elfii, ce îi place lui Moş Crăciun să mănânce etc.

15039501_1709567982704589_8253497098166045927_o

Pe adulţi cartea îi va duce cu gândul la Dickens şi ai săi copii năpăstuiţi de soartă: Nikolas este fiul unui tăietor de lemne sărac şi văduv care abia se descurcă de la o zi la alta. Ei locuiesc într-o cabană friguroasă iar Nikolas nu are nicio jucărie, doar o păpuşă făcută dintr-un nap, care între timp a şi putrezit. Dar pentru că i-o făcuse mama lui, care a murit încercând să-l salveze de un urs, Nikolas este foarte ataşat de păpuşa respectivă. Într-o zi, la solicitarea regelui, care oferise o recompensă generoasă, tatăl său pleacă într-o călătorie lungă şi primejdioasă alături de alţi şase bărbaţi pentru a descoperi tărâmul elfilor şi îl lasă pe băiat în grija mătuşii Carlotta, o femeie cumplit de rea. Sătul de chinurile la care îl supune mătuşa Carlotta (care îi găteşte papuşa-nap şi îl obligă s-o mănânce), Nikolas fuge pe urmele tatălui său. Trece prin multe pericole, îndură frig, foame şi oboseală, îl cunoaşte pe renul Blitzen dar, tocmai când credea că şi-a văzut moartea cu ochii, reuşeşte să găsească şi el tărâmul elfilor. Aici găseşte şi prieteni dar şi multe neplăceri, căci tatăl său răpise un pui de elf pentru a-l duce regelui, aşa că Nikolas este încarcerat alături de un spiriduş răutăcios şi un trol canibal. Cred că v-am spus deja prea multe despre subiect, aşa că mă opresc aici. Lucrurile se termină cu bine, vă promit, căci, aşa cum declară elfii “o imposibilitate este o posibilitate pe care nu ai înţeles-o încă.

După 50 de ani petrecuţi pe tărâmul elfilor, Nikolas, un băiat numit Crăciun (deoarece se născuse în ziua de Crăciun) devine oficial Moş Crăciun, dătătorul de speranţă, bucurie şi daruri, iar în scrisoarea pe care Moşul o lasă primului copil din lume care a primit vreodată cadouri de la el scrie aşa: “În viaţa ta vor fi mulţi oameni care îţi vor spune să te faci mare sau vor insista să nu mai crezi în magie. Nu îi asculta pe aceşti oameni. Există magie pe lume.” Da, magia e în fiecare dintre noi şi vă invit şi eu să credeţi în ea.

Cartea este în format cartonat, are 270 de pagini şi câteva ilustraţii alb-negru. Ar fi un cadou minunat pentru copii de Moş Nicolae sau Moş Crăciun, în special pentru cei de 8-10 ani care şi-au cam pierdut încrederea, ca s-o citească şi să continue să creadă în magia Crăciunului.

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Save

Leave a Reply