Aleg să mă bucur

Am scris articolul ăsta la scurt timp după ce am născut, când mai aveam puţin şi dădeam în depresie. Am simţit nevoia să îmi reconfirm că lucrurile se vor îmbunătăţi şi chiar s-au îmbunătăţit de la momentul acela şi până acum. Ba chiar am şi mâncare gătită în frigider 😀 Iar bebe e deja un pic mai mare şi mai puţin pricăjit şi are şi momente în care stă cuminte în timp ce eu calc, rezolv o problemă de mate cu Eliza sau fac un duş rapid. Dar iată ce simţeam atunci:

Dacă mă întreabă cineva cum mă simt şi cum e viaţa mea ca mamă de bebe mic, primul impuls e să revărs asupra interlocutorului un şuvoi de văicăreli: că e greu, că nu dorm sau dorm iepureşte, că umblu toată ziua în pijamale pătate de lapte, că sunt o ţâţă umblătoare la care stă atârnat aproape non-stop copilul, că am tot felul de dureri pe care nici măcar nu ştiam că le pot avea, că n-am timp să gătesc şi am o dietă care constă în pâine cu unt şi ouă prăjite şi ocazional nişte mâncare nereuşită pe care o fac pe apucate şi că în frigider am doar o grămadă de brânză de capră primită cadou în virtutea faptului că sunt blogger (şi, vă rog, mai trimiteţi-i şi pe alţii cu mâncare, dacă ştiţi) etc

Dar apoi respir şi îmi dau seama că, din toate astea, eu sunt în stare să văd frumosul situaţiei. Că aşa e viaţa de părinte de bebe şi că teoretic îţi asumi acest lucru când decizi să aduci pe lume un copil. Că sunt aşa mici, ca nişte mormoloci calzi şi delicaţi, doar o perioadă scurtă de timp. Că o să clipeşti şi n-o să mai vezi buzele alea răsfrânte de la supt şi funduleţul slăbănog şi mânuţele cu piele transparentă şi mâine poimâine se ridică deja în funduleţ şi protestează mai vocal, nu mai are plânsetul acela niţel stins şi scheunatul ca de pui de pisică plouat. Şi mâine-poimâine o să-i vină toate hainele şi n-o să mai arate ca un pui de bogdaproste în body-urile mari şi lălâi şi n-o să mai înoate în combinezoanele de iarnă şi nici n-o să mai facă toate mutriţele alea strâmbăcioase cărora nu le ştiu niciodată cauza.

Ştiu că sufrageria mea n-o să arate mereu aşa vraişte [aici m-am înşelat 😀 ], că o să apuc şi să calc rufele care stau morman în coşul de rufe, că o sa apuc să şi dorm sau să gătesc ceva decent şi o să-mi fie dor tare de momentele astea. Aşa că îmi reprim văicărelile şi aleg, în schimb, să mă bucur de fiecare clipă, aşa obositoare, imperfectă şi uneori copleşitoare cum este ea.

21 Comment

  1. Ekaterina says: Reply

    Draga Laura, daca ai vedea cum traiesc eu sigur ti ar trece orce fel de depresie. Am 5 copiii, cea mare are 10 ani, cea mica 2 septamani, din care 2 sant baieti. Atentionez asta din cauza energiiei lor distructive. Stam undeva la tara, deci vara am si treaba cu curtea si gradina. Facem si homeschooling, deci numara si tu cate picioare si cate maini sant prezente 24 de ore in casa,in fiecare zi. Nu avem nicio bunica, matusa sau pe cineva cui poti sa lasi macar pe un copil daca ai nevoie sa fugi pina oras, sau sa ti il scoata cineva la plimbare macar o ora. La tara unde nu gasesti pe cineva sa te ajute nici cu bani, nu ai cu cine, pur si simplu.
    Atata copii intro casa fara tv unde si lasarea in fata calculatorului e restransa la o ora pe zi. Incerc sa iti spun cat mai putine detalii dar sa iti dai seama totusi.
    Mie cand imi vine sa ma plang ma gandesc: slava Domnului ca nu am nici un copil handicapat, una este cand un bebelus depinde de tine si una cand un copil depinde de tine toata viata,ma refer in cazu unuia handicapat. Cand imi vine sa ma enervez cand trebuie sa sterg in a nu stiu cata ora ceva dupa ala mic, sau cand dai prin casa dupa ce a ajuns markerul permanent in manutele unuia de 2 ani, sau o forfeca in camera unde tinem materiale pt scoala in manutele unuia care are placere sa taie tot ce gaseste mai ales cea ce nu e voie, incerc sa ma gandesc: bine ca are manute…Si tot asa, mi am facut un sistem de aparare. Nu merge mereu. E greu…E greu si pentru cei care nu au copii, doresc dar nu pot. In vremurile in care domina egoismul si comfortul personal e greu sa faci atat sacrificii pentru a creste un copil. Incearca sa te bucuri de fiecare clipa petrecuta cu ala mic, timpul trege, copii cresc. Ei nu o sa tina minte de cosu ala cu rufe al tau dar o sa tina minte de chipul tau zambitor si vesel sau incruntat si necajit. Uitam ca un copil este de fapt un dar, nu e vina lui ca a ajuns in mainile tale si ca trebuie sa ai grija de el.Eu ma gandesc mereu ca exista si ceva mai greu decat cu ce am eu sa ma lupt.
    Ma opresc aici.

    1. Andreea says: Reply

      Ecaterina, iti doresc putere si rabdare sa ii cresti bucurandu-te de ei! M-a amuzat comentariul tau, pt ca m-am regasit in unele situatii descrise de tine.
      Andreea

    2. Gruia says: Reply

      Ekaterina frumos postul tau, dar ar fi bine uneori sa incercam sa ne alegem cuvintele si sa nu etichetam. M a zgariat extrem de tare pe suflet folosirea cuvintului handicapat. Daca am intelege sa nu l mai folosim noi adultii cu o conotatie negativa poate am reusi sa le transmitem si copiilor nostri acelasi lucru. Si poate ei ar fi capabili sa accepte un copil handicapat in preajma si sa constientizeze ca si acesti copii sunt oameni si au aceleasi drepturi ca si copiii tipici. Nimic nu garanteaza ca unul nascut normal nu poate dobandi un handicap ulterior si sa te trezesti cu un” handicapat”.

    3. @Ekaterina, eu am o curiozitate: viata aceasta pe care o duceti este o necesitate sau o optiune?
      @Gruia: “handicapat” are o conotatie jignitoare doar cand este folosit la figurat. Aici era vorba despre sensul propriu, de persoana care are o infirmitate.

  2. Irina says: Reply

    Ce frumos! 🙂

  3. Diferența dintre copiii mei este de 11 ani. Și eram și mai coaptă (mă refer la vârstă) atunci când a venit al doilea. Te înțeleg mai bine decât mi-aș dori și știu ce furtuni au loc în sufletul tău. Unele sunt pline de bucurie altele sunt pline cu de toate. Spor la crescut!

  4. Andreea 28 says: Reply

    Imi place articolul tau. Cat adevar e in el! Si eu ma felicit cand spal vasele pt ca inseamna ca avem ce manca. Si eu ma bucur ca e casa intoarsa ( nu doar sufrageria- si apropae niciodata nu gasim nimic, dar imporvizam) pt ca inseamna ca nu sunt singura. Ma bucur ca e cald la mine in casa, inseamna ca am bani de lemne/gaz. Si ma bucur ca fotoliul imi este plin de haine care tebuie puse la loc, pt ca inseamna ca m destule haine. Si alte lucruri marunte, care ne scapa printre degete, pentru ca viata nostra nu arata ca in reclamele de la televizor. ( de fapt..ce bine ca nu arata- asa perfect)!

  5. Adina says: Reply

    Pe mine oamenii ma intreaba direct: E greu cu trei?. Desi la inceput am raspuns nehotarata (gandindu-ma la ce ai scris mai sus: mancare, rufe, ordine etc.), dupa ce au preluat copiii expresia si m-au intrebat ei in momente mai dificile: Asa-i ca e greu cu trei copii?, mi-am dat seama ca se considera o povara. Acum raspund ferm: nu e greu nu trei copiii, nu ar fi mai usor fara copiii, si in plus bucuriile, inocenta lor si toata aceasta experienta pe noi ne implinesc. Cum spunea si Ekaterina sunt recunoscatoare pentru multele binecuvantari.Poate ai auzit de cartea O mie de daruri (sper ca nu gresesc), e foarte frumos sa constientizam cate daruri avem, cu siguranta am avea mai putin timp si mai putine motive sa ne plangem….

    1. Violeta.argatu says: Reply

      Bine ai revenit pe Pamant, mamica draga! 🙂

      Mai sunt doar cateva luni si isi ia zborul. O sa-ti fie dor ;).

      Si-o sa ai si ordine in sufragerie-peste vreo zece ani :)))

      1. Laura Frunză says: Reply

        Eh, ceva mai multe luni 😀

        1. violeta argatu says: Reply

          Eheeei…Atat de repede si cresc copiii “astazi”… nu m-as mira sa te aud peste vreo 5 luni ca merge in picioare. Apropo’…am o prietena al carui baietel a sarit peste perioada “mers de-a busilea”. E prima persoana pe care o aud spunand asta. Au fost la noi acum vreo trei saptamani. La un moment dat, baietelul (1 an si 5 luni) a cazut, iar ea s-a dus sa-l ridice, spunand ” daca n-a mers de-a busilea, e mai greu cu ridicatul”. Am ramas ca la dentist. Asa importanta este etapa asta in viata unui om?? Adica….daca nu mergi de-a busilea nu poti sa te ridici si astepti sa te ridice altcineva ? Fata se ocupa de el, incearca sa-l creasca dupa principiile Mariei M. ,deci stia clar ca e bine sa-l lase sa se ridice singur,etc.
          (peste cateva minute mi-a zis ca si ea a mers direct in picioare :)) ). Tare, nu?

          1. Laura Frunză says:

            Nici Eliza n-a mers de-a busilea :))

      2. Ekaterina says: Reply

        Asa mai gandesc eu: lasa ca o sa vad si eu casa mea curata cand or creste copii, o sa pot sa am si eu mobila de culoare mai deschisa, o sa pot sa am si eu dormitor cu sotul meu, noptiera unde sa im puni carti, un pahar de apa care o sa poate fi lasat linga carti, pereti o sa fie fara mazgaleli…si la aceste visuri ale mele cineva mi a spu: asta inseamna ca iti planuiesti batranetea fara nepotii…asa ca nu stiu la ce sa mai visez. Nu mai visez la nimic, incerc sa traiesc momentele, sa ma bucur de oameni astia de care imi e dat sa am grija de ei.

        1. Laura Frunză says: Reply

          Lasă, că nepoţii mai vin dar mai şi pleacă 😀 Aşa că o să ne putem aranja cum vrem casa la bătrâneţe.

  6. Andreea says: Reply

    Si eu am bebe de o lunita, plus alti trei pitici mai mari, si mi-a prins bine sa citesc asta. Mi-am dat seama ca nu sunt singura :))

    Andreea

    1. Laura Frunză says: Reply

      Niciodată nu suntem singuri cu experienţele noastre, de asta sunt sigură! Trebuie doar să ne mai ventilăm din când în când!

  7. Nedelea Mihaela says: Reply

    Draga mea, draga . . . . . . . dupa cum bine spune o vorba din batrani. Faptul ca te citesc zilnic si te admir nu mai este de mult un secret. Astept articolele tale ca painea calda . . . . . Mie mi-a fost foarte greu in primele 2 sapt. dupa ce am nascut, sa iti dau un ex.: il puneam pe Alex pe masa pt. a-l alapta pt. ca nu aveam puterea sa il tin in brate, aveam niste dureri de san crunte, si ma durea operatia de luam 2 ketonal pe zi. Dar a trecut, si am invatat sa ma bucur de fiecare zi petrecuta cu el, alaturi de el. Si, desi mi-a aprut imposibil, la ceva timp dupa aceea am reusit sa fac toata casa curata, ,,cum era inainte”, asta pana a inceput Alex sa traga de tot si de toate.
    Fiecare etapa a vietii alaturi de un copil isi are farmecul ei, eu la aceasta concluzie am ajuns.

  8. Va urez viata usoara in 4, nopti de vis si momente minunate!
    Cam asa am simtit toate mamele, mai ales cele obisnuite inainte cu o curatenie si un ritm de viata. ( eu imi repetam ca daca faceam copil la 20 ani nu as fi avut atatea ganduri ca nu eram coapta :D, si ca toate tigancile se descurca asa ca ma descurc si eu cu facultate ) . Ma bucur ca alegi sa te bucuri de momente si sa vezi partea plina a paharului. Curatenie o sa fie mereu de facut la tine acasa, bebelus de tzatzait nu 😉

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nopţi în care să visăm, adică, nu să străm treji, nu? :))) Mulţumim!

      1. violeta argatu says: Reply

        Sa visezi ca dormi, da. :))))

  9. Crestere usoara va doresc! Sa fie bebe sanatos si Eliza la fel si sa ai numai bucurii ! Micile necazuri se uita repede, dar stii asta. Sanatate!

Leave a Reply