Un bărbat pe nume Ove – o lectură pentru suflet de la editura Art

un-barbat-pe-nume-ove

Trăiesc cu convingerea că unele cărţi ajung la noi exact atunci când trebuie. Sau le citim exact atunci când trebuie. Aşa mi s-a întâmplat şi cu Un bărbat pe nume Ove. Stătea în teancul “de citit” de vreo două luni, de la Bookfest. Am tot cărat-o cu mine în vacanţe, am pus-o şi scos-o din bagaje dar n-am reuşit să desfac folia decât acum. Simţeam nevoia să citesc ceva, aşa cum alţi oameni simt nevoia de-o ţigară sau de-o ciocolată. De la ultima carte citită în vacanţa la Căciulata (O viaţă de ţărancă), nu am reuşit să mai citesc nimic. Eu bolnavă, copiii bolnavi şi/sau solicitanţi, multă oboseală. Nu reuşeam să-mi ţin ochii deschişi ca să citesc vreo carte, până şi cele de copii reuşeau să mă adoarmă după două pagini.

Şi apoi a venit Un bărbat pe nume Ove. Am citit-o în două zile. Seara după ce s-a culcat bebe o parte şi într-o dimineaţă neaşteptată când bebe a dormit mai mult, a doua parte. Este o carte despre atât de multe lucruri că poţi spune că e o carte despre întreaga viaţă. Personajul principal, acest bărbat pe nume Ove, e un văduv care ascunde sub masca mizantropiei, suferinţa profundă lăsată mai întâi de moartea părinţilor, apoi de moartea copilului şi apoi de moartea soţiei.

un-barbat-pe-nume-ove

La prima vedere, Ove pare un moş antipatic care patrulează prin cartier, pune afişe cu “interzis” şi îşi antipatizează toţi vecinii, cărora nu ezită să le pună beţe în roate ocazional. Pe măsură ce avansăm cu lectura, descoperim, de fapt, un om care simte că îi fuge pământul de sub picioare: lumea se schimbă într-un ritm ameţitor iar el nu poate sau nu vrea să ţină pasul. Viaţa lui e o permanentă luptă cu sistemul, sistem în faţa căruia se simte cumplit de neputincios. Descoperim în Suedia o asistenţă socială absurdă care ia oamenii din casele lor şi îi pune în aziluri, chiar şi împotriva voinţei rudelor, nişte “cămăşi albe” fără suflet, care gândesc în termeni de dosare şi hârtii.

Ove e un bărbat cu o inimă prea mare. Asta spun medicii atunci când ajunge la spital, după ce încearcă să împiedice un jaf în cartier. Şi, într-adevăr, Ove are o inimă prea mare şi la propriu şi la figurat. Toată cartea este despre cum Ove ajută vrând-nevrând diverse persoane şi cum planurile sale de a se sinucide pentru a ajunge cât mai repede lângă iubita lui soţie, îi sunt dejucate în cel mai amuzant mod.

Cartea pendulează în trecut şi în prezent, astfel că îl urmărim pe Ove din copilărie până la vârsta senectuţii, şi aflăm treptat, de ce a ajuns atât de retras şi de tăcut, de ce respinge interacţiunile cu oamenii şi de ce îşi conduce viaţa după nişte principii atât de solide, că absolut nimic pe lumea asta nu l-ar putea face vreodată să şi le încalce. Citind, ajungem să-i îndrăgim atât de mult pe Ove şi pe soţia lui, încât ne vine greu să acceptăm că cineva poate avea parte de atâta suferinţă într-o viaţă de om.

Sonia, soţia lui Ove, este un model de bunătate şi răbdare. Este o femeie cu o personalitate complet diferită de a lui Ove – îi place să citească, este efervescentă, iubeşte culoarea, este sociabilă şi tolerantă. Cu toate astea, se îndrăgosteşte de tânărul taciturn care se urcă alături de ea într-un tren într-o zi. Nu-l va schimba niciodată pe Ove şi nici nu încearcă, deoarece consideră că trebuie să-l iubeşti pe omul de lângă tine aşa cum e. Ea este cea care îi predă lui Ove lecţia iubirii. Sonia cunoaşte atât de multe forme de a iubi, că Ove este fascinat de capacitatea ei de a dărui dragoste tuturor celor din jur.

Parvaneh, iranianca gravidă, cu două fete şi un soţ cam “tolomac” este vecina nou mutată în cartier, care încalcă din prima regulile lui Ove. Bunătatea şi altruismul lui Parvaneh, dar şi personalitatea ei puternică, îl cuceresc, încet-încet, pe bătrânul mizantrop, aşa că acesta ajunge să-şi deschidă din ce în ce mai mult casa şi inima. Dacă la începutul cărţii, Ove nu avea niciun prieten, la finalul cărţii aflăm că la înmormântarea lui au venit trei sute de persoane, ceea ce spune destul de multe despre transformarea lui Ove de-a lungul celor peste patru sute de pagini.

Grosimea cărţii nu ar trebui să vă sperie căci, după ce o veţi citi, o să vă pară rău că n-a fost mai lungă.

3 Comment

  1. anca says: Reply

    Chiar ma gandeam ca carti sa imi mai cumpar. O sa mai rasfoiesc printre recomandarile tale, sa imi fac o lista.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mai am recomandări faine de cărţi, cred că mai bine te uiţi pe Goodreads la ce am mai citit. Nu am apucat să pun totul pe blog, în ultima vreme chiar nu mai apuc 🙁

  2. Lidia says: Reply

    Ghici ce? Mi-am luat-o amintire de la Zilele Aradului. Am găsit-o nouă, în folie, la anticariat 🙂

    Acum doar să îmi fac timp de lectură 🙂

    Zi minunată!

Leave a Reply