Minunea – probabil cel mai aşteptat film al anului de către copii

Sunt sigură că toţi cei care au citit Minunea de RJ Palacio au aşteptat cu nerăbdare să se facă şi film, aşa că sunt convinsă că filmul nu va duce lipsă de spectatori. Eu am avut bucuria de a-l vedea în avanpremieră, în cadrul campaniei Grădiniţe (şi şcoli) fără bullying, iniţiată de Itsy Bitsy şi susţinută de mai multe personalităţi şi vedete, printre care şi cântăreaţa Nicole Cherry, care a povestit în evenimentul de deschidere despre cea mai recentă piesă a ei, Cuvintele tale, o piesă despre cuvintele care rănesc.

Nicole Cherry la avanpremiera filmului Minunea

Nicole Cherry la avanpremiera filmului Minunea

Nu citisem cartea înainte să văd filmul, dar eram foarte familiară cu subiectul pentru că am citit Cartea lui Julian, a doua carte scrisă de RJ Palacio, care prezintă perspectiva agresorului (Julian) asupra celor întâmplate. Necunoscând prima carte, nu aveam cu ce să fac comparaţie, aşa că pot spune că mi-a plăcut foarte mult şi abia aştept să citesc şi cartea, pe care am primit-o cadou la intrare, din partea editurii Arthur.

Deşi este foarte aclamat ca film despre bullying, mie mi s-a părut un film despre familie, despre prietenie, despre comportamente care se pot schimba cu iubire, răbdare şi iertare.

Pentru cine nu cunoaşte subiectul, o să-l redau pe scurt: Auggie este un copil cu un chip diform (deşi în film e chiar simpatic, în carte înţeleg că e descris şi mai diform), cauzat de o maladie cu care s-a născut. Până în clasa a patra, a fost educat acasă de mama lui, dar din clasa a cincea, familia decide că e timpul ca Auggie să meargă la o şcoală obişnuită.

Experienţa se dovedeşte benefică atât pentru Auggie, în ciuda experienţelor nefericite cu care se confruntă şi care îl afectează foarte mult, cât şi pentru restul familiei, din mai multe motive. Nu ştiu exact cât pot detalia, fără să fie spoiler, dar tot ce vă mai spun este că finalul este unul fericit, deşi dulce-amar. Julia Roberts şi Owen Wilson sunt minunaţi în rolurile părinţilor lui Auggie.

julia-roberts-si-owen-wilson-in-minunea

Personajul meu preferat este, de departe, Via, sora lui Auggie, o adolescentă minunată, devotată familiei şi, în special, fratelui ei. Via îşi acceptă rolul de copil din umbră, cedând locul din lumina reflectoarelor fratelui său, care acaparează atenţia întregii familii. Via suferă, dar nu se revoltă, nu face gesturi necugetate, nu simte nevoia să iasă din rând. “Familia mea are suficiente probleme”, spune ea, “ca să nu mai fie nevoie să le fac şi eu altele” (citat aproximativ).

Deşi rănită de comportamentul prietenei ei din copilărie, singură şi simţindu-se neînţeleasă şi abandonată de mamă, Via reuşeşte să meargă mai departe fără să se auto-distrugă şi chiar îşi găseşte fericirea făcând lucruri noi şi cunoscând oameni noi.

Toţi copiii din film sunt uşor de simpatizat – sunt copii obişnuiţi care vor să fie prietenoşi, doar că le e teamă. Când îşi fac curaj, descoperă că Auggie, noul elev “ciudat” e un copil şi un prieten extraordinar. Până şi Julian, agresorul lui Auggie, poate ajunge să fie simpatizat atunci când ne dăm seama că acţiunile lui de la şcoală sunt rezultatul felului în care este tratat acasă. Din păcate, partea asta nu este abordată în scenariu, este doar sugerată în film şi detaliată în Cartea lui Julian.

Oamenii m-au întrebat dacă acesta este un film la care să mergi cu clasa, pentru a-i învăţa că bullyingul nu e ok şi că cel agresat are sentimente, care sunt la fel de importante ca ale lor. Cu siguranţă că da, însă cu rezerva că un singur film nu este suficient pentru a stopa un fenomen în care doar copiii sunt implicaţi, pentru că în societatea românească, profesorii şi directorii de şcoală sunt complet absenţi din această ecuaţie.

În film, directorul de şcoală şi dirigintele sunt activ implicaţi în eliminarea bullyingului – dirigintele discută cu ei despre asta, directorul ia măsuri, inclusiv drastice, atunci când situaţia o cere. În realitatea noastră, profesorii ignoră genul acesta de comportamente, nu le remarcă, nu sunt atenţi la ele, iar când primesc plângeri, nu iau niciun fel de măsură. La directori situaţia nici nu ajunge de cele mai multe ori, iar dacă ajunge, problema e concediată cu o fluturare de mână şi o remarcă de genul “aşa sunt copiii”.

Aşa cum spunea Adriana Mitu (psiholog) în deschiderea filmului, “bullyingul începe acasă şi continuă la şcoală”, ceea ce înseamnă că mulţi copii sunt agresaţi sau umiliţi ei înşişi acasă, aşa că duc acest comportament mai departe. Alţii au fost la rândul lor victime şi s-au transformat în agresori. Cauzele bullyingului sunt multiple şi până nu se va umbla la sursa lor, nu cred că vom reuşi să oprim sau să diminuăm acest fenomen.

Filmul este distribuit de Vertical Entertainment şi va apărea în cinematografe începând cu 29 decembrie. Mergeţi să-l vedeţi, este frumos, emoţionant şi plin de sensibilitate. Eu abia aştept să-l revăd cu Eliza (şi eu, în general, detest să revăd filmele)! La postarea mea de pe Facebook mai puteţi citi şi alte discuţii pe marginea filmului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *