Jeanette Winterson – Zile de Crăciun, editura Humanitas

zile-de-craciun_humanitas

Era duminică noaptea, tocmai terminasem Zile de Crăciun de Jeanette Winterson, pe care am devorat-o, pur şi simplu, lăsându-mi vinul fiert să se răcească pe birou. Am mai luat o gură din cana de vin rece şi m-am tot uitat la coperta cărţii pentru că nu ştiam ce abordare să iau în scrierea acestui articol. M-am sfătuit cu soţul meu şi el mi-a zis: scrie despre ea exact aşa cum e!

Zile de Crăciun este, fără îndoială, o carte minunată. Deşi am fost puţin sceptică, citind prima poveste, pentru că nu reuşeam să intru în atmosferă, mi-au plăcut foarte mult toate poveştile, cu ciudăţeniile lor şi istoriile lor bizare şi personajele lor care, deşi moderne, par mereu că vin din altă epocă.

zile-de-craciun_humanitas

Cartea conţine 12 povestiri de ficţiune şi 12 povestiri din viaţa autoarei în care a introdus şi câte o reţetă pe care o asociază cu sărbătorile de iarnă. Unele sunt reţete mai complicate, cum ar fi plăcintele cu mere ale doamnei Winterson, altele sunt doar nişte recomandări, cum ar fi povestea tartinei cu pâine neagră şi somon afumat sau a sandvişului cu friptură pentru Anul Nou. Sunt foarte tentată să încerc reţetele de biscuiţi cu brânză şi de biryani de curcan, dacă o voi face, o să vă spun cum au ieşit.

Povestirile, deşi foarte diferite, au destul de multe lucruri în comun: autoarea se declară anti-consumeristă, condamnă cumpărăturile în exces şi încurajează timpul petrecut cu familia sau prietenii.

Cea mai emoţionantă poveste este Mama de zăpadă. Jerry, fetiţa unei mame singure, sărace şi alcoolice, care nu se ocupă de copil şi de casă deloc, face într-o zi cu prietena ei o femeie de zăpadă. Rămasă pe stradă peste noapte, Jerry descoperă că femeia de zăpadă a prins viaţă. Mama de zăpadă face pentru Jerry tot ce nu face mama ei adevărată: deretică, îi spală hainele, îi aduce mâncare. A doua zi, mama lui Jerry găseşte casa curată şi se decide să-şi schimbe viaţa. Concluzia ei este că uneori ai nevoie de puţin ajutor ca să te pui pe picioare.

Vâscul miresei şi Broscoiul de argint sună ca nişte basme, dar deşi Broscoiul de argint poate fi citită şi copiilor (este povestea unor orfani asupriţi de proprietara unui orfelinat şi salvaţi de nişte broscuţe argintii), Vâscul miresei este un basm dedicat exclusiv adulţilor – o tânără mireasă îşi vede, întâmplător, soţul având relaţii sexuale cu altă femeie în noaptea nunţii şi află că acesta avea un plan malefic de a o ucide după ce i-ar fi făcut un copil. Nu vreau să vă spun cum evoluează povestea, în caz că vă decideţi s-o citiţi.

Pocnitoarea de Crăciun iarăşi este o poveste care poate fi citită şi de copii/copiilor – e povestea unui căţeluş vagabond ajuns, din greşeală, într-o pocnitoare de Crăciun la o petrecere fastuoasă.

Crăciun întunecat, Al doilea cel mai bun pat şi O poveste cu stafii sunt similare, despre personaje care au experienţe paranormale în preajma Crăciunului, experienţe care trimit către nişte evenimente nefaste din trecut. Crăciun întunecat chiar mi-a plăcut, deşi nu citesc, de obicei, genul acesta de povestiri sumbre.

Primul Crăciun al lui O’Brien şi Un Crăciun la New York sunt două poveşti despre gesturi mărunte (sau mai mari) care pot schimba viaţa cuiva. În prima poveste, e vorba despre o tânără care primeşte vizita neaşteptată a unei zâne, iar în a doua e vorba despre un tânăr care primeşte un cadou-surpriză de Crăciun.

Leul, unicornul şi cu mine e o poveste cu tentă religioasă, despre măgăruşul care a dus-o pe Maria până la Betleem şi de acolo, mai departe, spre Egipt. Măgăruşul spune povestea Naşterii Domnului din perspectiva lui.

Am lăsat la urmă cele două poveşti care ar putea stârni controverse asupra acestei cărţi, deşi, dacă ştii cine e autoarea, ştii ce carte cumperi şi ce s-ar putea găsi în ea. Spiritul Crăciunului şi Inimă-licurici spun povestea a două cupluri de acelaşi sex (două femei, respectiv, doi bărbaţi). De fapt, cred că e prea simplist spus aşa, pentru că cele două poveşti vorbesc despre dragoste, pur şi simplu. Despre dragostea care se mai uzează în timp, după câţiva ani de căsnicie, şi despre dragostea care rămâne în urmă, suferindă, după decesul unuia dintre parteneri.

Îmi pare rău că am citit cartea acum, aş fi vrut s-o păstrez pentru zilele liniştite din preajma Crăciunului, dar nu am reuşit, curiozitatea a fost prea mare şi, în plus, m-am gândit că dacă scriu despre ea, poate o să vă atragă ideea şi o să vă faceţi un cadou frumos de sărbători.

Leave a Reply