10 activităţi cu temă maritimă – 4
Idei creative 30 – Bijuterii din mărgele papillon – colier cu scoici
Ochelarii pe care scrie elev şi literele din fundal au fost comandate de la Zoom Decor. Ochelarii sunt cumpăraţi de mine (au costat 20 de lei), literele au fost cumpărate din fondul clasei şi vor rămâne moştenire generaţiilor viitoare. Cordeluţa cu tocă a fost şi ea foarte apreciată pentru poze 🙂 dacă aveţi posibilitatea să…
Am făcut aceşti ursuleţi polari din carton după un şablon din cartea Animăluţe vesele din hârtie de la editura Casa. Mă gândeam să-i folosesc ca decor pe pervaz, împreună cu nişte zăpadă artificială (7 lei punga la Jumbo) şi nişte figurine pescuite din punga cu un kil jumate de jucării de la ouăle Kinder, dar…
Am o prietenă care face foarte multe activități practice (crafts, cum le zice în limba engleză, dar eu n-am altă redare mai bună decât „activități practice”) cu copiii ei și îmi trimite și mie sugestii și modele. Pe unele le fac, pe altele știu din start că nu mă voi chinui pentru că Vlad va…
Am găsit această idee pe contul de picasa al unei mămici (din păcate nu mi-am salvat linkul şi nu mai ştiu la cine) şi am pus-o în aplicare cu Eliza chiar în aceeaşi zi. Am pus o coală pe ecranul calculatorului (n-aveam imprimantă) şi am copiat modelul, apoi Eliza a lipit bulinele. Se pot face,…
Pentru a realiza această broască ţestoasă aveţi nevoie de: o sticlă de jumătate de Lipton Ice Tea verde cu lămâie (sticla e verde şi e frumos făcută la bază, evident că oricare altă sticlă e bună), hârtie gumată verde (în ideea originală e o lavetă de vase, eu am folosit hârtie gumată pentru ca Eliza…
Continuăm seria simbolurilor de Paşte cu un puişor moţat şi galben care poate decora un coş cu ouă sau masa festivă de Paşte sau poate fi o hăinuţă haioasă pentru ouăle fierte de la micul dejun. E atât de vesel încât Eliza l-a remarcat dimineaţă în colţul unde era ascuns şi a pretins să i-l…