Turist în România: Fabrica de globuri de la Curtea de Argeș

Îmi doream de ani de zile să mergem într-o vizită la Fabrica de globuri de la Curtea de Argeș, am tot sperat că poate se organizează și la Eliza la școală o excursie acolo, dar n-a fost chip până în clasa a patra, și cum dintr-a cincea nici atât, am zis gata, anul ăsta fie ce-o fi, mergem.

Am sunat la ei prin octombrie, voiam să merge cândva la început de noiembrie, dar nu aveau disponibilă pentru non-grupuri organizate decât zilele de 1 și 2 decembrie, așa că iată-ne pe 1 decembrie, zi geroasă cu soare, pornind spre Curtea de Argeș cu doi copii răciți, dar încântați de ideea de plimbare.

Familiile care merg separat de un grup pot face programări telefonice la numărul 0724073885 și o să vă propună domnișoara de la telefon niște date și ore la care puteți merge, astfel încât să vă poată lipi unui alt grup.

Inițial am vrut să stăm două zile (făcusem și rezervare la o pensiune foarte drăguță, Cabana La Cetate), ca să vizităm mai multe obiective în județ, dar am ajuns la concluzia că nu prea suntem noi turiști de iarnă, așa că am renunțat.

Alte obiective care merită atenția voastră: Cetatea Poenari, Barajul Vidraru, Transfăgărășanul (în anotimpul potrivit), Lacul Bâlea, Mănăstirea Curtea de Argeș (noi am vizitat doar Curtea Domnească, era chiar după colț de restaurantul la care am mâncat).

Am făcut în jur de o oră și jumătate de la ieșirea din București până la Curtea de Argeș, deci clar e ieșire de o zi, dacă porniți din București. Fabrica Argcoms se află chiar la șoseaua principală, o veți remarca imediat pentru că are un afiș pe care scrie Fabrica lui Moș Crăciun.

fabrica-de-globuri-argcoms

Vizitele se țineau lanț, autocar după autocar intrând pe poarta fabricii, iar Crăciunița care făcea pe ghidul părea zâna eficienției, dirijând cu calm și zâmbetul pe buze pe toată lumea. Taxa de vizitare este de 10 lei/persoană și, cel mai probabil, din banii ăștia supraviețuiește fabrica, pentru că nu sunt foarte sigură că activitatea de confecționare manuală de globuri e una care să țină pe linia de plutire o fabrică întreagă.

Ca să fiu sinceră, vizita e destul de scurtă și nu veți vizita fabrica în sine, ci două încăperi:

O hală în care doi spiriduși suflă sticlă și dau forma cunoscută globurilor de Crăciun și unde vi se va explica exact cum se procedează pentru ca un tub de sticlă să ajungă un glob sau o lebădă.

fabrica-de-globuri_suflarea-sticlei

Iată cum se face un glob de Crăciun în formă de lebădă:

O încăpere unde două doamne pictează manual globurile care au trecut deja prin baia de culoare pentru a li se da culoarea de fond. În încăperea respectivă, puteți ruga doamnele să vă treacă pe globuri un mesaj personalizat sau să vă facă un desen anume. Un glob personalizat costă 12 lei.

fabrica-de-globuri_pictura-globurilor

Globurile în culori minunate ne-au furat ochii, pur și simplu! Prețurile variază de la 10 lei 50 de lei (cel mai scump), iar seturile de 4 sunt foarte avantajoase, prețurile lor variind între 20 și 50 de lei. Nu am apucat să le fotografiez pe ale mele, am ales globuri cu aspect vintage, ca cele pe care le puneam în brad în copilăria mea, plus un vârf și un glob special creat pentru Centenar 🙂

După aceea, puteți intra să vă faceți de cap în magazinul de globuri și ceramică, unde am lăsat toți banii economisiți pe eliminarea cazării și pe faptul că am mâncat aproape gratis în Curtea de Argeș, dat fiind că era 1 decembrie și restaurantul ales de noi, La Costică (cu recenzii foarte bune pe Trip Advisor) avea ceaune cu fasole cu ciolan, mămăligă, varză, platouri cu șorici, lebăr și caltaboș, brânzeturi și, desigur, vin fiert la discreție. Am comandat mâncare doar pentru copii, în timp ce noi ne-am savurat, liniștiți, fasolea delicioasă 😀

3 Replies to “Turist în România: Fabrica de globuri de la Curtea de Argeș”

  1. Am fost in zona, dar nu stiam de Fabrica de globuri. Am retinut si am pus-o pe lista pentru anii urmatori cand va mai creste un pic micul P. Multumesc 🙂

  2. Suna bine, insa pentru un copil mai marisor, as zice.

    1. Da, evident, noi am fost pentru Eliza, chiar daca l-am luat si pe Vlad. De la vreo 4 ani in sus cred ca poate fi o experienta frumoasa.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.