Turist în România – un week-end în stațiunea Sinaia

Nu știu cum se face că stațiunile de pe Valea Prahovei nu sunt neapărat în topul meu de vizitat, nici iarna, nici vara, deși unele dintre ele sunt destul de ofertante în materie de activități, atât indoor cât și outdoor. După ce, în tinerețe, le-am luat pe toate la rând, acum e momentul să le redescopăr, să văd ce s-a schimbat și cât de multe lucruri se pot face cu copiii acolo.

Așa am ajuns la Sinaia într-un week-end. Voiam de mult să mergem să vizităm cu Vlad Expoziția de trenulețe și cu Eliza castelul Pelișor, unde se află inima Reginei Maria, despre care Eliza a avut de scris un proiect cu puțin timp înainte de terminarea anului școlar. Până la urmă, am ajuns doar cu Vlad și ne-am străduit să ne adaptăm programul la nevoile lui.

Cazarea

Am avut norocul de a da peste o cazare care mi-a plăcut foarte mult. În ultima vreme, preferăm să închiriem apartamente de pe booking, pentru că ne e mai ușor așa, ca familie de 4 persoane. Așa am făcut și la mare și așa am stat și acum și, cumva, am putut să fac și o comparație.

Cazarea se numește Premium Apartment Sinaia. Se află într-o zonă liniștită, cu verdeață, la parterul unui bloc. De cum am intrat, am rămas uimită de frumusețea decorului și de cât de bine este amenajat spațiul util. Am aflat apoi că apartamentul a fost amenajat cu ajutorul unui arhitect și asta se vede peste tot: mobilier, utilități, decorațiuni etc.

Spațiul nu e gândit doar ca să vii, să dormi și să pleci (deși noi cam așa procedăm, de obicei, în vacanțe), ci și ca un loc în care să te simți bine și să găsești tot ce ai nevoie pentru ca șederea ta acolo să fie cât mai plăcută.

Au pătuț pentru bebeluși, cu saltea de fibră de cocos, 2 biciclete cu scaun pentru copil mic și căști (incluse în costul cazării), tot ce ai nevoie la bucătărie (cuptor cu microunde, frigider, plită electrică, fierbător, cafetieră), televizoare cu Netflix și, cel mai haios lucru, propriul asistent personal, Alexa.

Alexa a fost motiv de amuzament pentru noi, pentru că eu eram super răgușită și trebuia să o rog să dea drumul la căldură și nu puteam  să vorbesc decât în șoaptă 😀 Pentru cine nu știe, Alexa e un asistent virtual pe care poți să-l rogi să facă diverse lucruri prin casă: să dea drumul la muzică, să stingă luminile, să dea drumul la căldură etc.

Vlad s-a distrat maxim cu întrerupătoarele cu touch screen și cu telecomanda de la obloane, a trebuit să urcăm totul pe sus, pentru că îmi era frică să nu strice ceva.

Pentru că în iunie am fost la mare și am avut tot apartament închiriat și atunci, vă spuneam că am putut să fac o comparație între un apartament amenajat minimal, doar pentru a produce bani, și un apartament amenajat și funcțional dar și pentru plăcerea viitorilor oaspeți.

Dacă la mare nu am avut draperii la geamuri, aici am avut obloane. Dacă acolo nu am avut cuptor cu microunde și nici fierbător și ne-am chinuit o grămadă să încălzim laptele lui Vlad, aici am avut de toate. Acolo nu era nici măcar o cafetieră din aia veche (doar un ibric), aici aveau o cafetieră din asta modernă – noi n-am folosit-o, pentru că eu nu beau cafea, dar am văzut în borcan și capsule de cafea pentru ea.

Acolo era un singur televizor cu cablu, aici erau două televizoare flat screen cu de toate. Baia era superbă, am avut suficiente prosoape (la mare nu erau decât două prosoape cam vechi, insuficiente), aici erau pentru 4 potențiali ocupanți ai apartamentului, moi și impecabile. Am avut hârtie igienică și alte consumabile (șervete de bucătărie, miere, zahăr, săpun la chiuvetă), dincolo nimic din toate astea.

Singurul lucru căruia i-am simțit lipsa a fost un scaun în plus la bucătărie (scaun normal, Vlad nu mai folosește de la un an scaun de bebe) ca să stăm cu Vlad la masă. Dacă era și Eliza, probabil că ar fi trebuit să mâncăm în sufragerie, unde există o măsuță joasă, extensibilă (ca să poți sta pe canapea). Cred că ar merge vreo două scaune pliante puse acolo în dulap, pentru a fi folosite, ca să nu faci mizerie în sufragerie.

Mi-a plăcut foarte mult acest apartament și m-am bucurat să am parte de tot confortul, mai ales că nici nu m-am simțit prea bine și, atunci când te simți rău și nu ești la tine acasă, vrei să te poți băga într-un pat confortabil, la căldurică, să ai un ceai fierbinte la îndemână și apă caldă/încălzire să nu dârdâi de frig, să ai o pernă bună (apropo de asta, aveau la alegere și perne moi și tari) și o pilotă moale.

Ce e de făcut în Sinaia?

Păi multe, pentru toate gusturile. Noi n-am mers cu gândul să facem prea multe, pentru că eram doar cu Vlad, iar eu eram într-o stare fizică jalnică din vârful capului până la degetele de la picioare. (Nu glumesc! Mă durea capul și o ureche, îmi curgea nasul, mă durea în gât, mi-am pierdut vocea, eram la menstruație – primele zile nașpa cu dureri de spate – și, cum am constatat la coborârea de pe munte, mă durea unghia mare de la picior, acolo unde am dat-o peste cap cu un șezlong de lemn la mare).

Ziua 1

Am ajuns în Sinaia mai spre după amiază. Am dus bagajele la cazare, apoi am fost să mâncăm. Ne-am orientat spre restaurantul Alex, cu specific unguresc. Acceptă și căței și sunt foarte amabili cu copiii (cel puțin doamna de la masa noastră așa a fost). Mâncarea e gustoasă, iar prețurile decente.

După ce am mâncat, am fost la Expoziția de trenulețe, unde am stat în jur de o oră jumate – două, apoi am făcut niște cumpărături la un Penny Market și am plecat într-o plimbare la Castelul Peleș. Nu voiam să vizităm castelul, oricum era târziu și era închis (se închide la 5), doar să ne plimbăm.

Am urcat spre castel, de-a lungul râului, evitând străduța plină de tarabe cu suveniruri. Se lăsase răcoare, dar era plăcut și a fost una dintre cele mai frumoase plimbări. După ce am ajuns la castel, ne-am oprit la o terasă-cafenea și am mâncat o prăjitură Peleș și am băut o ciocolată caldă, privind chiar înspre Castel.

Ziua 2

Am dedicat a doua zi unei drumeții spre Babele. Am urcat cu mașina până la Cabana Piatra Arsă și de acolo pe jos până la Babele. Drumeția este ușoară, nu sunt zone foarte problematice (poate doar dacă vreți s-o tăiați de-a dreptul), dar nu e umbră și nici zone cu copaci unde să faci pipi, dacă vrei 😀

La Babele, am intrat la cabană să bem ceva și Vlad a cerut o ciorbă (mirare mare!), din care a lipăit puțină zeamă. Nu am mâncat acolo, pentru că voiam să mănânc ceva bun în oraș, ceea ce s-a dovedit a fi o greșeală.

Întorși în oraș, am fost la restaurantul Irish House, pe care vă recomand să-l evitați. Mâncarea a fost jalnică, iar servirea foarte întârziată. Mai bine mâncați o shaorma, sau vă luați ceva de la Mega.

Am continuat cu o plimbare cu trenulețul (10 lei/persoană), ocazie cu care am descoperit adevărata frumusețe a stațiunii: vile cochete (unele abandonate), străduțe în pantă sau străzi în scări, brazi înalți, arhitectură interbelică superbă. Mi-a plăcut mult acea plimbare, nu am făcut poze pentru că am preferat să mă bucur de peisaj.

La întoarcere, ne-am oprit în parcul de lângă Hotel Sinaia, pentru ca Vlad să se joace puțin, dar, după ce a zbughit-o de lângă mine în direcția carusel, și m-a mai și mușcat când l-am prins, am decis să ne întoarcem la cazare.

Ziua 3

Am plecat spre Brașov, unde am vrut să mă întâlnesc cu o prietenă, așa că nu am petrecut ziua asta în Sinaia, dar cu siguranță mai aveam multe de făcut dacă rămâneam.

Pe scurt, mi-a plăcut foarte mult Sinaia și îmi doresc să ne întoarcem și să stăm doar în oraș, să fac lungi plimbări pe străduțe, printre vilele vechi cu nume de femei, să iau micul dejun la vreo terasă cu o priveliște frumoasă și să mă bucur, pur și simplu, de scânteile de frumusețe care se mai întrevăd, după ce stațiunea a fost modernizată cam urât după 89.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.