Hai cu mine la muzeu – Muzeul Automobilului Românesc

Când am fost zilele trecute în munții Iezer, am făcut o oprire la dus și la Muzeul Automobilului Românesc de la Câmpulung Muscel, o idee care s-a dovedit foarte bună pentru că ne-a plăcut mult acolo.

Amplasament

Muzeul Automobilului Românesc se află pe DN73, la nr 69B, la ieșirea din Câmpulung Muscel, cum vii dinspre București.

Program: 10-18.

Tarife: accesul este gratuit, dar se pot face donații în cutia din interiorul muzeului.

Scurt istoric

Muzeul a fost înființat în 2014 și este rezultatul muncii de colecționar a inginerului Emil Hagi. Este, deci, un muzeu privat.

Exponate

În exterior, se pot admira în jur de 20 de mașini fabricate în România de firme precum Dacia, Aro, Oltcit, IMS sau chiar Ford.

Sunt mașini de oraș, dar și mașini-unelte sau mașini pentru uz militar, pentru pompieri, ambulanțe, transport valori etc.

Expoziția conține și exemplare rare sau replici după mașini românești celebre.

Preferata copiilor a fost asta, un BMW din 1960 (construită artizanal în România pe șasiu rulant BMW), pe care ei au poreclit-o Batmobilul.

În interior, veți găsi diverse reviste auto, piese, biciclete, jucării și machete.

Mi s-au părut interesante toate mesajele despre munca în uzină și mândria de a fi muscelean, specifice epocii comuniste.

Dacă sunteți în trecere prin zonă, nu ezitați să-l vizitați.

Alte articole despre ieșirea noastră în Argeș, în munții Iezer:

În Argeș în căutare de răcoare pe munte

Traseu lejer Cabana Voina – Cabana Cuca

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.