Turist în România – Cobor în Țara Făgărașului

Pentru că săptămâna trecută a fost ziua soțului meu și ne-am obișnuit să ne dăruim mici vacanțe sau experiențe, am fugit trei zile chiar în mijlocul săptămânii, în Țara Făgărașului, la Cobor Ferma de Biodiversitate.

Pentru că el e genul super activ, a cam bombănit că e zonă de podiș, că nu putem face trasee (mărturisire: eu nu aveam chef de trasee deloc! 😀 ), dar la final a recunoscut că a fost o mini-vacanța foarte frumoasă în care am putut să ne relaxăm în natură, fără stres.

Ferma de Biodiversitate Cobor face parte din programul Fundației Conservation Carpathia și are ca scop promovarea zonei, în general, și a satului Cobor, în particular, un fost sat săsesc cu o populație în descreștere de vreo 200 de suflete. La Cobor se face ecoturism, cu respect pentru natură și pentru tot ce ne dăruiește ea.

Ferma Cobor are două spații de cazare, căsuțe sau vechi grajduri refăcute în acord cu specificul locului. Nouă ne-a plăcut foarte mult camera, cu trei paturi în care am încăput lejer noi doi și cu Vlad. Pentru că eu am și lucrat, mi-a prins bine wifi-ul care mergea foarte bine, chiar dacă nu toti furnizorii de servicii de telefonie au semnal în zonă.

Am mâncat zilnic în sala de mese ceea ce ne-au gătit doamnele din zonă, cu ingrediente fie din grădina/solarul Cobor, fie cumpărate local. Mâncarea a fost excelentă și, mai ales, tarta cu afine și prăjitura cu mere, care aveau cel mai delicios aluat fraged, eu nici la cele mai fițoase patiserii nu am gustat aluat atât de bun, nu știu cum era făcut.

Un specific al locului este faptul că prânzul se servește la 12.30 și este ceva mai lejer (un singur fel), iar cina la 19.30 și este mai consistentă (cu felul 1, felul 2 și desert), așa că dacă vă știți ”răi de foame”, luați niște cronțănele la voi, să aveți până vine următoarea masă 😀

Vlad a fost încântat de trambulină, dar cel mai mult de trasul cu arcul, activitate la care ne-a provocat pe toți, astfel că în toate zilele am tras cu arcul și mai mult am căutat săgețile prin iarbă 😀

În prima zi când am ajuns acolo, am vizitat satul, Biserica fortificată (în prezent în curs de renovare), canisa cu câini ciobănești carpatini (niște exemplare splendide) și pensiunea/refugiul pentru cai.

La Cobor se adună cai ieșiți la pensie sau salvați și își trăiesc bătrânețile liniștiți cu senzația de libertate. Îi puteți vizita și puteți interacționa cu ei pentru că sunt niște animale curioase și se vor apropia de voi dacă mergeți pe pășunile unde locuiesc.

La fermă, Vlad a mai interacționat și cu vițelușul Florinel, un vițel de sură de stepă care a rămas fără mamă și este îngrijit de personalul fermei.

A doua zi am plecat într-o plimbare cu căruța peste dealuri să vizităm turma de sure de stepă. Surele de stepă sunt o rasă de vaci crescute exclusiv pentru carne, deoarece sunt cam sălbatice și nu se riscă nimeni să le mulgă 😀 Au niște coarne enorme și sunt absolut superbe, eu nu m-am putut abține să nu fac vreo sută de poze cu ele.

Surele de stepă nu sunt chiar noi pe teritoriul României, ele apar în tablourile cu care cu boi ale pictorului Nicolae Grigorescu și au fost folosite de oameni ca animale de povară pe perioada Imperiului Austro-Ungar. În România mai sunt câteva exemplare răzlețite prin țară, dar la Cobor au cel mai mare număr de capete – peste două sute.

Plimbarea cu căruța a fost fascinantă pentru că zona e plină de vegetație superbă: am văzut cele mai mari flori de sunătoare, pâlcuri de mentă, o grămadă de splinuță înflorită (niște flori galbene, superbe, care seamănă puțin cu sânzienele) și muuuuuulte tufe de porumbe, păducel și măceșe. Niciodată în viața mea n-am văzut atâtea tufe de porumbe încărcate abundent cu fructe. Tare mi-aș dori să revin în sezonul lor, pentru că n-am mai mâncat de multă vreme porumbe.

Tot a doua zi, dar după prânz, am fost într-o plimbare la Pajiștea Stejarilor Seculari, o zonă plină de stejari vechi de sute de ani. Până aproape de pajiște, am urcat cu mașina 4×4 a ghidului nostru de la Cobor, dar se poate urca și pe jos, dacă aveți chef de drumeție.

Vlad s-a îndopat cu pere sălbatice și și-a umplut buzunarele cu căpăcele de ghinde ca să facă un colier pentru viitoarea lui soție 😀 (spoiler  alert: l-am pus să facă un tablou cu strugure din căpăcele de ghindă). La stejari se pot organiza și evenimente mai speciale, picnicuri sau cină la asfințint – trebuie doar să vorbiți cu echipa de la Cobor!

La întoarcere am oprit la cariera de piatră, de unde, evident, Vlad și-a cules niște pietricele. În zonă veți vedea, fie la porțile oamenilor, fie aiurea prin natură, niște pietre rotunde, ca niște mingi de fotbal, sau mai plate, care ”cresc” în zonă, ca niște trovanți. Noroc că sunt grele, că altfel sigur insista Vlad să luăm una acasă și eu chiar nu mai vreau să văd pietre în fața ochilor, am deja un sac de pietre adunat de prin toate locurile pe unde am fost 😀 (la Cobor au și niște lămpi făcute din aceste pietre).

În ultima zi, după ce am luat micul dejun, ne-am despărțit cu greu de Cobor și am plecat să explorăm puțin Țara Făgărașului. Zona e foarte ofertantă din punct de vedere turistic: noi am vizitat Cetatea Făgărașului, Muzeul de Pânze și Povești, Moara de la Ohaba și Mănăstirea Rupestră de la Șinca Veche în jumătate de zi și încă ar mai fi fost multe de văzut.

Nu e prima oară când mergem în zonă, am mai fost acum doi ani când am vizitat Poiana Narciselor de la Șercaia și acum nu mai știu câți ani când am vizitat prima oară Cetatea Făgărașului, dar acum am putut s-o facem mai în tihnă.

Puteți urmări Ferma Cobor și pe Facebook pentru că organizează și diverse evenimente și dacă sunteți prin zonă ar fi păcat să nu mergeți într-o vizită. De asemenea, e un loc ideal și pentru pasionații de biciclit offroad, puteți merge fie cu bicicleta voastră, fie găsiți biciclete la Cobor.

Pe conturile mele de Instagram și TikTok găsiți și video-uri realizate la fermă și în Țara Făgărașului. TikTok se poate accesa și via desktop și nu trebuie musai instalat sau să aveți cont. Mă găsiți aici. Sunt detalii care uneori se surprind mai bine pe video, așa că a început destul de mult să-mi placă să fac video-uri scurte în loc de poze.

@laurafrunza1

Cobor biodiversity farm in jud Brasov, România – an authentic experience for families with small children. Part of Conservation Carpathia projects. #turistinromania #topromaniavideo #romaniameafrumoasa #romaniaturistica #romaniavideo #descoperaromania #romaniaascunsa #wanderlusting #visitromania #travelmoments #travelvideo #travelblog #discoverromania #descoperaromania #romaniawow #romanianlandscape #beautifulromania #naturevideo #romaniateiubesc #countryside #hiddenplaces #fyp #foryoupage #cobor #conservationcarpathia #coborbiodiversityfarm #travelmoment #traveltoromania #cometoromania

♬ Happy and fun corporate music for advertising. – TimTaj

Țara Făgărașului pe contul de Instagram: – o să revin cu articole separate.

3 Replies to “Turist în România – Cobor în Țara Făgărașului”

  1. Mulțumim mult Laura pt împărtășirea experiențelor de călătorie și nu numai…Eu mereu mă inspir din articolele tale. Chiar am vrut sa merg și eu la Cobor cu piticii mei, dar mi s a părut cam departe .Poți să ne spui cam cat faci cu mașina până acolo și cât costa cazarea pt o noapte.Multumesc mult.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cam 4 – 4,5 ore am facut cu masina din Bucuresti, nu mai stiu exact, dar parca am plecat pe la 8 si am ajuns la 12.15, cu o oprire. Preturile sunt aici pe site https://cobor-farm.ro/ro/casa-282/ – poti alege doar cu mic dejun sau cu pensiune completa.

  2. Adina Scîntei says: Reply

    Mulțumesc pentru recomandare, deja le-am apreciat pagina și am frunzarit sa văd preturile și imagini de acolo. Mulțumesc și pentru mențiunea cu tik tokul, aia sigur era pentru mine și ca sa văd videourile tale o sa stau mai des și la pc. Mâine merg in sfârșit la Green Camp și chiar îmi trecea prin cap sa te întreb ceva, dar nu te-am mai deranjat. Și încă o dată, la mulți și frumoși ani soțului tău!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.