Mommy Hai – cea mai utilă aplicație pentru părinți

Știu că aveți deja o grămadă de aplicații în telefon, dar câte dintre ele sunt strict pentru rolul vostru de părinte? În afară de aplicația cu care o urmăresc pe Eliza, eu altceva n-am, așa că atunci când am auzit de Mommy Hai, am știut că e ceva care mă va interesa, așa că am dat o fugă la Baby Boom, unde i-am luat un scurt interviu Ștefanei Rondak, creierul creativ din spatele acestei aplicații.

”Mommy Hai este un agregator de locații, produse și servicii pentru mame, ca ele să poată să găsească într-un singur loc toate resursele de care au nevoie, adică locațiile unde pot merge pentru diverse ateliere, pentru activități, pentru cursuri pentru copii”, mi-a spus Ștefana.

Activitățile sunt structurate pe trei categorii mari: Locații, Servicii, Produse, și fiecare va avea câte o subcategorie, ca să poată fi ușor de folosit. Ulterior, se pot aplica filtre în funcție de categoriile de vârstă și se pot seta profile pentru fiecare copil.

Un alt instrument de mare ajutor va fi harta încorporată. Astfel o să-ți poți da seama cât de aproape de tine sunt, de exemplu, locurile de joacă și o să-ți poți stabili și un intinerariu. După ce-ți adaugi locațiile preferate în itinerariul respectiv, aplicația îți calculează automat traseul optim pe care poți să-l faci.

Ștefana spune că totul a plecat de la nevoia ei de a se organiza, pentru că voia să facă foarte multe chestii și sfârșea prin a nu face niciuna. Atunci, automatizarea părții de organizare i s-a părut o idee foarte bună.

Conceptul este făcut în întregime de Ștefana (cu pixul pe hârtie, cum spune ea), iar pentru dezvoltare și design lucrează cu o echipă, în timp ce partea de vânzări este făcută de soțul ei.

Aplicația nu este utilă doar pentru părinți, ci și pentru furnizori, pentru că vor putea investi mai eficient fondurile pe care le au pentru marketing într-un public-țintă mai bine definit și mai interesat. Pentru că aplicația va putea fi folosită de părinții din toată țara, ei se vor putea adresa direct locuitorilor dintr-un anume oraș, de exemplu, sau dintr-un anume cartier sau cu copii de o anumită vârstă.

Pentru părinți, aplicația va fi gratuită, doar pentru partea de business va fi contra-cost. Odată ce furnizorul se va înscrie pe platformă, își va putea adăuga toate informațiile (prețuri, program, categorie de vârstă), precum și evenimentele pe care le organizează, astfel încât să găsiți în aplicație informație nouă în permanență.

În octombrie, când se va lansa, aplicația va fi populată în proporție de 80% pentru București, și până la finalul anului va fi gata și pentru restul țării, inclusiv orașele mici.

Scopul Ștefaniei este de a ajunge la alți părinți antreprenori și la brandurile mici, locale, pentru a le face mai cunoscute. Zilele astea, când am căutat în disperare un profesor pentru meditații de limba română sau cursuri de scrimă pentru Vlad, mi-ar fi fost de mare ajutor o asemenea aplicație, în care să aplic câteva filtre și să găsesc imediat ce am nevoie (n-am găsit cursuri de scrimă, încă, așa că săriți cu recomandările până apare aplicația 😀 )

E bine să știți că aplicanții vor fi verificați, pentru că nu oricine plătește poate ajunge acolo, trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru ca utilizatorii să aibă parte de cele mai bune experiențe cu produsele și serviciile selectate prin intermediul aplicației.

Aplicația Mommy Hai este utilă și când pleci în vacanță în România (și va fi și mai utilă când va deveni disponibilă și pentru Europa) pentru că te ajută să găsești activități și atracții și în orașele în care te duci – de exemplu, la bunici sau în alte orașe pe care vrei să le vizitezi sau prin care ești în trecere.

Dacă vă interesează aplicația, puteți să le dați like și pe Facebook, ca să fiți la curent cu cele mai recente vești despre ea și despre lansare și vă puteți înscrie cu adresa de email pe site, pentru a fi anunțați când se va lansa și pentru a câștiga o invitație la evenimentul de lansare.

One Reply to “Mommy Hai – cea mai utilă aplicație pentru părinți”

  1. Academia de scrimă in cadrul complexului Steaua. Acolo fac scrimă copiii mei. 🙂

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.