Paște 2025 cu bucurii de primăvară și prea puțină odihnă
Am intrat în vacanța de Paște de anul ăsta absolut epuizată. De la începutul anului mă lupt cu multă muncă, dar și cu o stare generală proastă, practic am senzația că funcționez doar pe avarii. Mi-am propus să mă odihnesc de sărbători, dar n-am prea reușit, am dormit prost și puțin și pe mine lipsa somnului mă afectează mai mult decât orice.
Am plecat la mama de Paște, cu gândul să nu mai fac curățenie generală la mine acasă, să aibă copiii pe cine bate la cap că vor mâncare și să mă văd cu rudele și prietenii de care îmi era dor, pentru că nu mai fusesem de mult la Iași. Mama m-a întrebat înainte de a veni ce vreau să mănânc și i-am răspuns: „orice, atât timp cât nu e gătit de mine.”
Am ajuns la Iași în Joia Mare și ne-am dus direct la plimbare, ne-am pozat în decorurile cam sărăcuțe de anul ăsta de pe pietonală și mi-am luat haine noi pentru Paște, deși îmi jurasem că nu iau nimic. Mi-am luat niște haine foarte drăguțe, made în Italia, de la două buticuri din centrul orașului (Alle Boutique și Glow).
Anul ăsta chiar am reușit să țin mai bine sub control cheltuielile, luând cadouri doar pentru copii (și doar haine noi, fără jucării sau alte prostioare) și absolut nicio decorațiune nouă sau orice altceva din categoria asta. Încerc să reduc consumul absolut nebunesc de plastic și obiecte (aproape) de unică folosință pentru că și-așa simt că mă sufoc în lucruri în casă.
Vineri mama a făcut cozonaci și eu m-am dus cu fetele (Eliza și verișoara ei) în noul mall Moldova, să vedem ce magazine noi au adus, apoi le-am scos și pe ele pe pietonală la poze și o înghețată.
Sâmbătă am trebăluit prin casă, am făcut ouă roșii și sarmale, am fost la cimitir și am cules crengi pentru copacul de Paște. Seara, evident, am fost la Înviere.
Duminică am fost la țară, m-am bucurat mult că a fost cald, copiii au căutat dulciuri de la Iepurașul de Paște și eu am stat în hamac. Îmi luasem niște cărți de citit, dar n-am citit nici măcar o pagină. De altfel, am reușit să citesc o singură carte vacanța asta și până și de aia am tras, n-am avut deloc dispoziția necesară.
Luni am stat acasă, a venit prietena mea cu copiii pe la mine și am lenevit, iar marți am fost din nou la țară, pentru că se ieșea la morminte, și am fost la bunicii mei, apoi ne-am relaxat la soare și la un grătar, în timp ce o parte dintre adulți și copiii au jucat volei până când s-au umplut de vânătăi și a doua zi n-au mai putut duce lingura la gură 😀 Iar Vlad s-a bucurat să-și pună într-o grădină bulbul plantat la școală în Săptămâna Verde și care încolțise și s-ar fi uscat la mine pe pervaz (se pare că ar fi o gladiolă).
Joi ne-am întors în București, iar vineri am plecat în partea cealaltă, la țară la soțul meu, pentru că acolo se iese la morminte sâmbăta și am fost să pregătesc o pomană. A fost tare frumos și acolo, am prins tot vreme bună de care chiar îmi pare rău că n-am apucat să mă bucur mai mult.
În paralel, Eliza a plecat la Costinești cu Proedus într-o excursie de instruire. Ne-am reunit cu toții acasă duminică, evident fără chef de a începe o nouă săptămână de muncă/școală, dar cu gândul că o să lucrăm doar trei zile și apoi avem iar mini-vacanță 😀
Voi cum ați petrecut sărbătorile?