Felicitări cu flori din dantelă pentru 8 martie

Când am fost la târgul de mărţişor de la Muzeul Ţăranului am văzut nişte felicitări cu flori din dantelă, care mi-au atras atenţia. Am cumpărat două şi am studiat felul în care sunt făcute şi am reuşit să produc şi eu două similare, nu la fel de frumoase dar care, cu siguranţă, pot fi îmbunătăţite. Materiale: carton […]

Vestitorul primăverii – mărţişorul clopoţel

Acest mărţişor simplu şi delicat chiar că ne vesteşte că se apropie primăvara, cu fiecare clinchet declanşat de mişcările purtătorului 🙂 L-am găsit azi la Muzeul Ţăranului Român, ascuns printre multe alte mărţişoare minunate, lucrate cu migală de artizani devotaţi. E format din doi clopoţei (ca cei folosiţi la decoraţiunile de Crăciun), unul roşu şi […]

Activități practice de pe net: azi testăm zambile şi puişori

Zambilele văzute la Sakura – n-avem hârtie colorată şi nici ace de quilling, ne-am descurcat cu ce am avut. Hârtia creponată nu merge, cea normală de scris ţine destul de bine. Puişorii văzuţi la Adriana. Ne-am descurcat cu cele trei ouă Kinder pe care le-am avut, nu erau suficiente pentru o coroniţă. Noroc de bulinele […]

Activitate din materiale reciclate: ghiocel din linguri de plastic

Săptămâna trecută educatoarea Elizei m-a rugat să caut pe internet nişte idei simple de proiecte pentru copii care să se axeze pe reciclare. Am găsit câteva dar am zis să le încerc eu mai întâi înainte să i le arăt. Prima idee pe care am testat-o (de aici) a fost acest ghiocel din linguri de […]

Felicitare cu inimă din hârtie rulată pentru 8 martie

Această felicitare cu inimă pentru 8 martie este foarte uşor de făcut, eu am descoperit-o pe Pinterest dar nu am reuşit să identific sursa originală. Materiale: carton pentru felicitare, trei fâşii de quilling, adeziv pentru hârtie, o agrafă de birou roşie, carton alb, un ineluş de sârmă (reciclat de la un gablonţ). Din două fâşii […]

Materiale pentru lucru manual: mini-globuri pandantiv

De acum am văzut aceste mini-globuri din sticlă pe, m-am îndrăgostit instantaneu. Se găsesc de cumpărat în magazinele cu accesorii pentru bijuterii sau pe Aliexpress. Eu mai am o pungă plină și nu m-am hotărât ce să fac cu ele, încă mai testez. Unul dintre globuri va merge la o persoană foarte specială (îl voi […]

Felicitare de 8 martie pentru copiii mai mici

Am găsit ideea de felicitare via Pinterest pe acest blog. Eliza a fost încântată, şi-a făcut singură-singurică felicitarea, a dus-o şi la grădiniţă să o arate educatoarei dar nu vrea s-o dăruiască nimănui (e foarte posesivă cu proiectele ei). Am folosit tempera maro şi tuşierele roz şi verde de la cartea cu amprente de la […]

Felicitare cu creangă de liliac pentru 8 martie

Am creat această felicitare pornind de la floricelele mov rămase de la joaca noastră cu ştrasurile. Am căutat un carton potrivit pentru fundal dar cum stocul meu de materiale pentru activităţi e aproape de fundul sacului, nu am găsit decât un carton mov. Floricele mov pe carton mov nu mergeau, aşa că am mai scotocit […]

Felicitare de 8 martie cu nasturi şi detalii ştampilate

Am găsit o idee drăguţă de felicitare aici, via Pinterest şi m-am gândit s-o transform într-o felicitare potrivită pentru 8 martie. Când am întrebat-o pe Eliza ce vede în poză a spus: “tu şi cu mine când ne iubim”. Chiar dacă un adult nu vede acelaşi lucru, vă garantez că un copil va vedea în […]

Joacă şi creativitate cu ştrasuri – mărţişoare

De când am văzut ştrasurile astea (“diamante” cum le-ar spune Eliza) am ştiut exact ce vreau să fac cu ele: un joc de imaginaţie similar cu cel realizat cu amprentele degetelor, adică să lipim un ştras şi în jurul lui să desenăm ceva cu o carioca. E şi mai distractiv atunci când lipeşti ştrasurile aleatoriu, […]