Seria cu Matei de la editura Nemi

Seria cu Matei de la editura Nemi

Seria cu iepuraşul Matei de la Nemi e printre preferatele mele în materie de cărţi pentru copii mai mici. Eu n-aş şti exact să indic vârsta potrivită, pentru că Eliza le citeşte cu drag şi acum, însă ea are o adevărată pasiune pentru cărţile ilustrate şi cred că n-ar trebui s-o mai folosesc ca etalon….

Decoraţiune pentru Paşti din cofraj de ouă
|

Decoraţiune pentru Paşti din cofraj de ouă

Am tot vrut să fac decoraţiunea asta de câţiva ani, de când a apărut la editura Casa cartea Ouă de Paşti cu motive florale, dar n-am găsit atunci cofraj pentru şase ouă cu două vârfuri ascuţite în interior. Am renunţat să mai caut şi m-am decis să fac anul acesta din cofraj pentru zece ouă,…

O ilustraţie făcută special pentru mine

Am primit zilele trecute un cadou mai deosebit în cadrul unui eveniment emoţionant, organizat de Parenting PR pentru Philips Avent. Ema Stanca-Macovei, ilustratoarea cărţii Gloria şi unicornul magic (scrisă împreună cu alte mame bloggeriţe), a făcut pentru toate participantele câte o ilustraţie personalizată pornind de la articolul pe care l-am scris fiecare dintre noi pentru…

La film – Frumoasa şi bestia

La film – Frumoasa şi bestia

Acum două săptămâni a avut loc şi în România lansarea filmului Frumoasa şi Bestia, un remake al clasicului animat lansat prima oară în 1991. Ca mai tot ce se lansează în ultima vreme, şi acest film pentru copii a fost şi este foarte controversat pe nedrept. Remarc cu tristeţe că Disney a ajuns în ultima…

Săculeţ cu iepuraş
|

Săculeţ cu iepuraş

Cu puţin ajutor din partea serviciilor poştale şi o grămadă de noroc, Eliza şi prietenele ei vor primi cadou de Paşti brăţări cu Soy Luna şi pentru că îmi trebuiau nişte săculeţi în care să le pun, am improvizat din ce am aveam prin casă, adică setul de Trăistuţe de la DACOart, resturi de fetru…

Reducere 25% la fotocărţi Celebook

Reducere 25% la fotocărţi Celebook

Pentru că se apropie Paştele şi eu pregătesc fotocărţi cu poze de la botezul lui bebe, am vorbit cu Ina de la Celebook şi ea a fost super drăguţă să acorde pentru cititorii blogului o reducere de 25% la fotocărţile făcute până pe data de 10 aprilie. După ce mi-am făcut o fotocarte cu un…

Ce se întâmplă dacă?

Ce se întâmplă dacă?

Pentru că vă ziceam că o să povestesc mai multe despre experienţa mea cu operaţia la ochi, [înainte de asta pentru că efectiv nu am timp] iată un articol cu întrebările la care am căutat (şi la unele nu am găsit) răspuns pe Google. Poate cândva o să mai caute cineva în disperare ca mine…

Ciorbă de cartofi cu urzici
| |

Ciorbă de cartofi cu urzici

Când vine primăvara e musai să gătesc urzici, nici nu mi se pare că e primăvară până nu pun pe masă primul fel de mâncare pe bază de urzici. Ciorba de cartofi cu urzici (şi celelalte două feluri pe care le gătesc) a făcut mereu parte din patrimoniul gastronomic al familiei mele. Am întâlnit foarte…

Nemi te invită în Lumea poveştilor

Nemi te invită în Lumea poveştilor

Pentru a sărbători Ziua Internaţională a Cărţii pentru Copii şi Tineret, Editura Nemi vă invită în lumea poveştilor la librăria Humanitas de la Cişmigiu. Copiii, părinţii şi bunicii sunt aşteptaţi cu noutăţi editoriale, evenimente speciale şi multe cadouri pe 1 şi 2 aprilie. Sâmbătă, 1 aprilie, de la ora 17.30, împreună cu jurnalistul cultural Marius…