Noi apariţii editoriale – cărţi cu şi despre Micul Prinţ

Se apropie cu paşi repezi Gaudeamus şi ar cam fi cazul să termin de scris despre cărţile frumoase pe care le am în teancul “de prezentat”, ca să vă faceţi o idee cu privire la ce să căutaţi la târg, în caz că ajungeţi. Nu ştiu cum s-a întâmplat, dar s-au adunat la mine pe […]

Enciclopedia Sub pământ. Sub ape – Humanitas Junior

Enciclopedia Sub pământ. Sub ape este una dintre cele mai recente apariţii de la Humanitas Junior în categoria neoficială “enciclopedii de artă pentru copii”. Enciclopediile publicate în ultimii doi ani de Humanitas Junior sunt adevărate opere de artă, care, pe lângă informaţiile captivante pe care le oferă, bucură şi ochiul şi sufletul îndrăgostit de artă, […]

Grădinarul nopţii, editura Humanitas

grădinarul nopţii

Grădinarul nopţii este o carte publicată la editura Humanitas în 2017, despre care Eliza (împreună cu mine) a scris în revista Humanitas Junior care s-a distribuit gratuit la Bookfest. Ideile enunţate acolo sunt idei despre care noi am discutat când am citit cartea şi pe care le-am dezbătut împreună – este important ca, dacă găsiţi […]

Inocenţii – Ioana Pârvulescu

Inocenţii de Ioana Pârvulescu este de departe cea mai frumoasă carte pe care am citit-o în foarte multă vreme. De fapt, este atât de frumoasă încât nici măcar nu o pot descrie în cuvinte şi mie rar mi se întâmplă să nu-mi găsesc cuvintele pentru a povesti despre o carte. Inocenţii este emoţie pură. Am citit […]

Sâmbăta când vine Sambo

Sâmbăta când vine Sambo de Paul Maar e o carte foarte ciudată. Recunosc că am citit-o şi nu i-am prins de la început substratul şi a trebuit să mă mai consult cu cineva pe tema ei pentru că mie nu-mi părea deloc o carte de recomandat copiilor (deşi Eliza o citise şi se distrase teribil cu […]

Val şi Cetatea Sufletelor – o nouă ediţie a Campionatului Poveştilor

Editura Humanitas vă invită sâmbătă, 8 aprilie, ora 11.30, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la o nouă ediție a Campionatului Poveștilor, cu „Val și Cetatea Sufletelor“ de Ana Alfianu. Alături de invitații noștri, Ana Alfianu, Otilia Mantelers, expert în parenting și Iustina Croitoru, redactor-șef Editura Humanitas, veți afla povestea unui personaj cu totul și […]

Ghid de înţelepciune pentru mame şi fiice

Când am primit cartea asta, Eliza s-a uitat la titlu şi a zis: “să citeşti şi tu cartea asta, poate mai înveţi cum să te porţi cu fiica ta”. Am râs şi i-am răspuns: “poate citeşti şi tu cartea, să înveţi cum să te porţi cu mama ta!” A râs şi ea, apoi am pus […]

Animalium, Historium, Hărţi – editura Humanitas

Editura Humanitas anunţă cu mândrie lansarea a trei cărţi foarte deosebite – “trei atlase unice prin felul în care au fost structurate informaţiile, dar şi prin ilustraţiile superbe realizate în peniţă şi colorate digital.” (sursă pentru fragmentele puse în ghilimele: comunicat de presă).

Cartea de la Vama Veche

Nou apărută, în iulie 2015, Cartea de la Vama Veche e o duioasă rememorare a anilor de tinereţe a lui Cristian Pepino (autorul), cu veri petrecute la 2 Mai, Vama Veche şi Mamaia-sat, la gazdă sau la cort, cu beţiile, distracţiile (majoritatea destul de nevinovate) şi prieteniile de atunci. E o colecţie de anecdote simpatice […]

Pentru Bucureşti – Evenimente şi ateliere pentru copii

Librăria Humanitas de la Cişmigiu vă invită sâmbătă, 14 februarie, ora 11.00, la Campionatul poveştilor –  Atelier de povestit şi desenat cu scriitoarea Ioana Nicolaie. Copiii vor face cunoştinţă cu George şi prietenii lui, micii exploratori din George şi cheia secretă a Universului de Lucy şi Stephen Hawking. În timp ce supercalculatorul Cosmos le va […]