Botezul în Moldova

De sărbătorile astea Dumnezeu ne-a binecuvântat cu o finuţă cuminte şi frumoasă, bucuria părinţilor ei.  Deşi am mai scris despre botez, o să vă povestesc cum a fost şi aici. În Moldova, nu ştiu dacă în toată zona, dar la mine la ţară, copiii se botează joia şi se scot din mir sâmbăta când se face şi petrecerea de botez, denumită cumătrie. Pentru că timpul nu ne-a permis, am botezat fetiţa sâmbătă şi am scăldat-o duminică, apoi am făcut o masă cu câţiva invitaţi.

Pentru botezul propriu zis am cumpărat un rând de haine (maieu, body cu mâneca lungă, ciorăpei, rochiţă de blugi, căciuliţă, papucei – nu i-am luat un costum tip cosmonaut pentru că avea deja, primit tot de la mine). Am mai luat crijma, faşa, un prosop mare pe care l-am pus sub crijmă când a scos-o din cristelniţă, o plăpumioară, un prosop + săpun pentru preot, ulei pentru mir, vin pentru împărtăşanie şi, cel mai important, lumânarea de botez. Mama fetiţei mi-a spus că nu se obişnuieşte să se cumpere haine pentru botez, că aşa cum ţi-o dau părinţii de acasă, aşa o aduci înapoi. Eu am cumpărat, pentru că nu m-am putut abţine să nu o îmbrac frumos. De asemenea, acolo nu se vine la Biserică. În afară de naşi şi moaşa copilului nu vine nimeni, nici mama copilului, nici alţi membri ai familiei. Naşul se ocupă de plata taxei de botez (se plăteşte preotul, dascălul şi persoana care s-a ocupat de apă). Alt obicei diferit aici: preotul nu mi-a mai dat uleiul înapoi ca să aibă fina mir sfinţit în casă, ci l-a păstrat la Biserică.

Copilul se duce la Biserică de către moaşă şi se aduce de către naşi care îl dau mamei spunându-i “mi-ai dat un păgân, ţi-am adus un creştin.” După Biserică, am stat la masă şi am gustat din bucate tradiţionale, tochitură moldovenească (fără sos) cu brânză, mămăliguţă, varză acră şi o cană de vin fiert ca să ne încălzim. Am avut ghinion de o vreme cruntă, cu vânt şi gheaţă multă pe jos.

La împărtăşanie

A doua zi ne-am pregătit de scăldat (aşa se spune în Moldova la băiţa de scos din mir) şi de petrecere. Moaşa a pregătit baia finei în care a pus crijma şi diverse lucruri, cum le-am înşirat aici. Am spălat fetiţa şi am scos-o într-un prosop (acelaşi de la botez). Am îmbrăcat-o în alte hăinuţe pe care i le-am luat (maieu, rochiţa, pantalonaşi, şoseţele, vestuţă) şi am pus-o într-un sac de dormit foarte drăguţ care are tipărită pe el rugăciunea Înger, Îngeraşul meu, apoi am închinat-o la icoană şi le-am dat-o părinţilor spunându-le “de la mine fin, de la Dumnezeu creştin”. În timpul acesta naşul a ţinut lumânarea de botez aprinsă.

După baie, moaşa şi cu naşul se duc să arunce apa la rădăcina unui pom fructifer.

După ceremonie, ne-am aşezat la masă. Am avut aperitive, sarmale în foi de viţă şi de varză, friptură de porc cu cartofi natur, prăjituri şi tort.

Şi pentru că nu m-am putut abţine, am cumpărat şi nişte mărturii pentru invitaţi sub forma unor mici evantaie roz.

Tortul a avut chiar şi o figurină pe el care abia a scăpat din mâna copiilor:

Cât a ţinut petrecerea, fina a dormit foarte bine, neinteresată de agitaţia din jurul ei.

Seara, înainte de a pleca i-am tăiat şi unghiuţele. Obiceiul e ca la o săptămână după botez să vină naşa să îi taie finului unghiile şi să îi mai aducă un set de hăinuţe dar cum eu nu aveam timp, i le-am tăiat atunci şi i-am mai dat o pijama.

Cadou de botez i-am luat un pătuţ (pe care i l-am dat de când a născut) şi o pereche de cercei de aur, dar în Moldova nu se dau cadouri, ci se dă bani părinţilor. Eu, ştiind de ce are nevoie, am preferat să îi cumpăr direct fetei ceva. Sunt foarte fericită că am botezat şi intenţionez să mă implic în viaţa şi educaţia finei mele, nu doar să îi duc cadouri atunci când o vizitez. Aşa cum ne-a spus şi preotul la Biserică, naşii sunt părinţii spirituali ai finului şi trebuie să vegheze la buna creştere a acestuia.

9 Comment

  1. alina says: Reply

    Sa va traiasca micuta crestina, impreuna cu familia ei deosebita!!

  2. ayandari says: Reply

    daca-ar fi toti nasii din lumea asta ca si tine…sa va traiasca fina si sa traiasca si nasa ca sa poata sa-si tina promisiunile 😀

    1. Laura Frunza says: Reply

      ayandari, multumim mult!

  3. Sa va traiasca micuta si sa fie cuminte! Sa va bucurati de copiii
    vostri!

  4. Cati says: Reply

    Sa va traiască finuţa. Astăzi botez si eu tot o fetită dulce si mititică (2 luni) . Cum suntem tot in Moldova, obiceiurile sunt aşa cum le-ai descris tu.

  5. Anonymous says: Reply

    sa va traiasca si sa fiti vegheati de dumnezeu ìn orice pas peste 2 luni botez si eu si sìnt mìndra de sfaturile tale multumesc

  6. SI NOI AVEM O FINUTADE 8 ANI SI O SA AVEM UN FINUT DE 1LUNA , LUNA ASTA FACEM BOTEZUL SUNTEM INCANTATI SI NE BUCURAM ALATURI DE EI SI DE COPII NOSTRI II VIZITAM SI NE INTALNIM FOARTE DES CU EI II IUBIM CA PE COPII NOSTRI . EU SUNT O MARE IUBITOARE DE COPIII SI DE ACEEA ORICE PARINTE A UNUI COPIL O SA VINA SA NE ZICA SA-I FIM NASI NU POT SA-I REFUZ. SA NE AJUTE DUMNEZEU SA AVEM CATI MAI MULTI SI MULTE. SA TE BUCURI DE EA SI DE COPII TAI ACESTEA SUNT DARURILE LASATE DE DUMNEZEU CELE MAI PRETUITE DE PE PAMANT.

  7. Are noroc fetita ca are alaturi o adevarata nana. Se vede ca o faceti din placerea sufleteasca! Sa va creasca mare, si sa aiba in continuare norocul de a avea oaemni adevarati linga ea.

  8. „un copil care vede pentru prima oară pomul de Crăciun” says: Reply

    Sa va traiasca finuta. Si sa va ajute bunul Dumnezeu sa aveti cat mai multi fini, caci nasii cu adevarat cresini sunt cam putini. Fericire si mantuire.

Leave a Reply