Cartea de miercuri – Darul lui Mibs

Am primit cadou de Crăciun cartea Darul lui Mibs de Ingrid Law, publicată la Editura Gama din Iaşi cu recomandări foarte bune şi, ştiind că a câştigat premiul Newbery Honor, m-am apucat de ea plină de entuziasm. Citind sinposisul şi evaluând coperta, am avut aşteptări total diferite de la acţiune, dar nu am fost deloc dezamăgită de carte, de personaje sau de întâmplări. E în principiu o carte despre dragoste, dragostea dintre părinţi şi copii, dragostea dintre prieteni, dintre adulţi, prima dragoste adolescentină. Mibs e o fată deosebită care îşi primeşte talentul special de care beneficiază toţi membrii familiei ei la împlinirea vârstei de treisprezece ani. Nu este darul pe care şi-l doreşte, dar ajunge să-l accepte ca făcând parte din ea. Călătoria cu autobuzul roz este una de auto-cunoaştere, în care Mibs descoperă că toţi avem în mintea noastră nişte voci care ne spun că nu suntem suficient de buni şi pe care trebuie să le ignorăm, căci în caz contrar riscăm să ne pierdem pe noi înşine. O carte superbă despre graniţa dintre copilărie şi adolescenţă şi procesul dificil de a o traversa. O recomand oricărei vârste, este superbă!

2 Comment

  1. Shauki says: Reply

    Foarte frumos ai vorbit despre carte.
    Intr-adevar, a fost frumoasa!

  2. Simona says: Reply

    In ajunul Craciunului m-am uitat intr-o librarie la aceasta carte dar nu am cumparat-o. Dupa ce am citit prezentarea ta imi pare rau.Dar o sa remediez situatia: e urmatoarea pe lista :-).

Leave a Reply