Cartea de miercuri – seria Araminta Nălucilă

Am primit cadou prima carte din seria Araminta Nălucilă şi mi s-a părut o carte foarte haioasă, un fel de carte de groază pentru copii, dar care nu reuşeşte decât să te amuze teribil, ceva gen Magie de-a dreptul ucigătoare (ucigătoare de râs desigur). După aceea, am aflat că autoarea Angie Sage, cunoscută mai mult pentru seria Septimus Heap, a scris de fapt o serie cu Araminta şi am fost curioasă să le citesc şi pe restul. Prin amabilitatea Cărţi ABC am primit şi următoarele două volume şi le-am dat gata în câteva călătorii la metrou.

Araminta e o fetiţă care locuieşte cu unchii ei într-o casă bântuită. Intră mereu în belele, dar iese cu brio, îşi face prieteni, se joacă, îşi apără teritoriul, îşi răsplăteşte prietenii, chiar dacă intră iar în belele pentru asta şi trăieşte într-o lume a ei, fantastică, plină de imaginaţie. Sună ca un copil obişnuit, nu? Şi totuşi e mai mult decât atât, pentru că doi dintre prietenii ei sunt fantome, unchiul ei e cam vampir şi prietena ei Wanda e fiica unor vrăjitori. Şi locuiesc într-o casă veche, plină de coridoare şi pasaje secrete, în care unchiul ei creşte lilieci şi mătuşa ei îşi dezvoltă pasiunea pentru mobilier vechi. Cărţile vor atrage fetiţele de 8-10 ani care visează să descopere şi ele săbii şi comori ascunse (care nu sunt ceea ce par), să facă pe detectivele pentru broaştele săltăreţe ale lui Barry, să mănânce chipsuri cu brânză şi ceapă într-un labirint secret şi să nu poarte pălării ciudate care arată ca nişte calamari uriaşi :-)

Cartea are şi nişte ilustraţii superbe care te ajută să intri mai uşor în lumea Aramintei, efectuate de Jimmy Pickering, care a ilustrat peste douăzeci de cărţi pentru copii şi a lucrat pentru Disney, Hallmark şi Universal Studios.

Seria are în original cinci cărţi: My Haunted House (tradusă la noi, Casa mea bântuită), The Sword in the Grotto (tradusă Sabia din grotă), Frognapped (tradusă Răpirea Broaştelor), Vampire Brat şi Ghostsitters (netraduse încă). Toate cele trei cărţi traduse au fost publicate la editura Corint junior.

Recenzie sponsorizată de Cărţi ABC

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *