Cartea de miercuri – Povestea gentuţei roşii

Pentru că mâine e ziua Elizei şi pentru că, printre alte cadouri, va primi şi un cadou special, aş vrea să vă prezint astăzi o carte pe care eu o consider remarcabilă – Povestea gentuţei roşii. Am cartea de mai multă vreme, însă am aşteptat acest moment pentru a o prezenta pentru că, mâine, Eliza împlineşte trei ani, la fel ca fetiţa din poveste şi pentru că, la fel ca personajul nostru, Eliza primeşte un cadou special: această carte este un dar cu dedicaţie de la doamna Lucia Muntean, căreia îi mulţumesc şi pe această cale şi îi mai spun încă o dată că suntem recunoscători pentru bucăţica de suflet pe care o depune în fiecare din cărţile ei minunate. Şi pentru că tot se discută acum aprins despre poveştile clasice şi simbolistica lor înfiorătoare, mă bag şi eu în discuţie şi spun doar atât:  renunţaţi la poveştile clasice şi îmbrăţişaţi poveştile pline de candoare şi de optimism care îi învaţă pe copii valorile vieţii fără să îi şi sperie în acelaşi timp. Iar  Povestea gentuţei roşii e una dintre acestea, pentru că  ne oferă unul din cele mai importante daruri,  darul prieteniei.

Cartea este ilustrată cu ajutorul colajelor create de Oana Ispir (cea care a ilustrat şi Povestea Vitaminelor) şi ne relatează, mai degrabă, o întâmplare, decât o poveste. O întâmplare din cotidianul nostru imediat. O fetiţă primeşte cadou de ziua ei  o gentuţă roşie pe care o păstrează pentru prima zi de grădiniţă. Când ajunge acolo, descoperă că altă fetiţă pretinde că gentuţa este a ei. Cum se rezolvă conflictul veţi afla din carte, atunci când o veţi citi alături de copiii voştri. Iar dacă nu aveţi idei de cadou pentru o fetiţă, această carte, împreună cu o gentuţă roşie, este o alegere ideală. Mă bucur că Eliza o va primi chiar în ziua în care împlineşte trei ani.

Cartea se poate comanda de pe site-ul doamnei Lucia Muntean sau se poate cumpăra direct din Librăriile Cărtureşti şi Librăriile Humanitas.

Mâine voi avea o zi liberă, aşa că voi lipsi de pe internet. Vă mulţumesc dinainte pentru gândurile bune şi urările pe care le veţi îndrepta spre noi! Să vi se întoarcă înzecit!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  1. La multi ani Eliza!!!Sa ai parte numai de sanatate si bucurii multi,multi ani de acum incolo si sa va bucurati si voi alaturi de ea!
    Cati ani face?Trei?

  2. Multumim Laura ca te-ai alaturat campaniei noastre si mai ales ca ai spus atat de hotarat: renuntati la povestile clasice (nu la toate , se intelege). La tine aici gasim multe alternative de carti si povesti, gata sa fie citite de catre parinti, spre binele copiilor.
    La multi ani Eliza, sunt sigura ca veti avea o zi minunata maine si veti sarbatori intr-un fel special.

  3. LA MULTI ANI! multa sanatate, fericire si tot ce e mai bun pe lume!!! sa creasca mare si frumoasa!
    Felicitari si voua, parintii Elizei! petrecere frumoasa!

  4. LA multi ani, cu multa sanatate, bucurii si de toate! Sa va bucurati de ea si de tot ce e minunat in jurul nostru.

  5. Pingback: 10. Rime de Crăciun « Idei pentru mamici si copii

  6. Pingback: Clopoţica şi secretul aripilor « Idei pentru mamici si copii

  7. Pingback: Sâmbătă de la 10.30 în Bucureşti | Idei pentru mămici şi copii

  8. Pingback: De ce nu reuseam sa ma conectez cu Iulia? | Mamica Urbana