Pască-trandafir cu brânză

Chiar trandafir-trandafir n-a ieşit, însă e foarte aspectuoasă şi aşa. De delicioasă ştiu deja că e, pentru că am mai făcut reţeta o dată la începutul săptămânii, însă atunci am pus toate ingredientele “din ochi”, iar de data asta le-am cântărit ca să vă dau o reţetă cât mai corectă.

Ingrediente aluat: 450 de grame de făină, un praf de sare, 100 de grame de unt topit, 250 de ml de lapte, 2 linguri cu vârf de zahăr, 1 cub de drojdie (atenţie să scrie pe el că e pentru 500 de grame de făină), 1 ou bătut uşor.

Ingrediente umplutură: 350 de grame de brânză de vaci de bună calitate (mai uscată, nu plină de zer sau păstoasă), 1 gălbenuş de la un ou mare, 1 lingură cu vârf de smântână grasă, 1 lingură rasă de griş, 2 plicuri de zahăr vanilat Bourbon (asta ca să nu punem esenţă, încercăm să reducem lichidele cât mai mult), 3 linguri de zahăr (sau mai mult/mai puţin după gustul fiecăruia).

Pentru uns: un ou bătut (eventual cu puţin şofran, însă nu e musai să daţi banii, eu am avut în casă, întâmplător)

Opţional, pentru decor: cubuleţe de rahat roşu sau cireşe glasate

Mod de preparare:

Dacă v-aţi trezit cu noaptea în cap să frământaţi, aprindeţi candela şi luaţi o gură de agheazmă mare. Asta pentru suflet, nu are nicio legătură cu pasca. Apoi faceţi cald în bucătărie, aprindeţi cuptorul şi vreo două ochiuri. Aluatul are nevoie de căldură ca să crească. Într-un bol mare puneţi făina şi sarea şi amestecaţi bine cu degetele. Încălziţi laptele (să fie cald, nu fierbinte) şi puneţi în el zahărul şi drojdia. Amestecaţi bine, până se topeşte drojdia. În bolul cu făină, faceţi o adâncitură în care turnaţi amestecul de drojdie, zahăr şi lapte. Cu o furculiţă, încorporaţi în lichid puţină făină de pe margini. Lăsaţi maiaua să intre în acţiune – vreo zece minute, timp în care va face bulbuci şi se va umfla puţin.

Începeţi să frământaţi: încorporaţi maiaua în făină, apoi, pe rând, untul topit (răcorit, daca intră în contact cu oul, veţi avea omletă) şi oul bătut. După ce se încorporează, răsturnaţi aluatul pe masă şi frământaţi bine cu pumnii până rezultă un aluat moale, elastic, care nu se lipeşte de mâini. Eventual mai adăugaţi puţină făină daca e prea lipicios, deşi nu ar trebui să fie. Ungeţi aluatul cu puţin ulei sau unt topit (eu mai las o picătură în ceaşcă atunci când îl adaug) şi puneţi-l într-un bol curat la dospit. Acoperiţi cu un prosop. Lăsaţi să dospească în jur de 30 de minute, nu mai mult.

Între timp, pregătiţi umplutura: amestecaţi brânza cu zahărul vanilat, zahărul, gălbenuşul de ou, grişul şi smântâna. Umplutura nu trebuie să fie prea fluidă pentru că va curge când vom da forma finală păştii.

Pregătiţi şi tava în care veţi coace pasca: eu am folosit o tavă de tort cu pereţi detaşabili pe fundul căreia am pus hârtie de copt. Este indicat să folosiţi, totuşi, o formă de pască pentru ca “bobocii de trandafir” să crească puţin în afară. Dacă nu aveţi hârtie de copt, ungeţi tava cu unt şi pudraţi cu făină.

După cele treizeci de minute de dospit, aluatul se răstoarnă pe masă şi se întinde cu sucitorul într-o foaie dreptunghiulară de aproximativ 50 de cm lungime şi lăţime câtă iese (am uitat să măsor).

Se întinde umplutura pe trei sferturi din aluat şi se rulează pe partea lungă. Ruloul astfel obţinut se taie în bucăţi de aproximativ 5 cm lungime.

Bucăţile astfel obţinute se pun în tavă în picioare – la tăiat se vor deforma puţin dar le mai aranjaţi cu degetele. Nu le înghesuiţi pentru că vor creşte la copt şi au nevoie de puţin spaţiu suplimentar. Opţional, în mijlocul fiecărui boboc puteţi pune un cubuleţ de rahat roşu sau o cireaşă glasată.

Daţi la cuptor la 180 de grade. După aproximativ 20 de minute, scoateţi pasca şi ungeţi-o bine cu oul bătut peste tot. Daţi înapoi la cuptor până e gata. Faceţi testul scobitorii. Timpul de coacere depinde foarte mult de cuptor, în general e în jur de 40-50 de minute. Lăsaţi să se răcească bine înainte s-o tăiaţi.

Paşti fericit tuturor şi să vă iasă bucatele cât mai delicioase!

5 Comment

  1. sakura says: Reply

    Foarte frumoasa pasca ta si sunt sigura ca si foarte gustoasa.
    Sa aveti parte de sarbatori frumoase si sa fiti fericiti.

    1. Laura Frunza says: Reply

      Multumesc mult!

  2. […] Carte pentru mine, Ioana, MayaMaria, Mihaela, Simona, Diana – Tara mea inventata, Ina, Laura, Raluca, Rux & co., aA, Andra, Coltul cu muzica, Georgiana – Aiureli, psi, Alice Calatoare, […]

  3. Roxana says: Reply

    Arata foarte bine! Chiar daca nu sunt trandafiri are un aspect deosebit! 🙂 felicitari!

  4. anca says: Reply

    Ce bine arata…

Leave a Reply to anca Cancel reply