Michel Odent la Bucureşti

Auzisem ceva de venirea lui Michel Odent la Bucureşti de pe facebook însă pentru că eu nu sunt interesată de naşteri nu am dat mare importanţă subiectului până când nu m-a sunat Diana şi m-a rugat s-o ajut cu promovarea evenimentului. Am intrat pe site şi am citit mai multe despre el şi dacă aş fi o gravidă sau o viitoare mamă în căutare de informaţii, fix acolo m-aş duce. Taxa de participare mi se pare chiar modică (150 de lei, 75 de lei pentru studenţi) şi include cartea lui Michel Odent cu autograf, precum şi pauzele de cafea şi prânzul.

Ce m-a frapat din ce mi-a spus Diana este că această conferinţă nu pare să suscite interesul cadrelor medicale şi chiar i-am zis că degeaba aşteaptă ea să se întâmple asta. Trecând peste faptul că un medic (fie el rezident sau specialist) nu va da banii pe conferinţe, mulţi dintre ei nici nu vor să evolueze în direcţia asta. Le e confortabil aşa cum sunt şi preferă ca naşterea să aibă loc ca la abator, în loc să încerce să schimbe ceva. Sau poate e blazarea că schimbarea nu vine sau vine foarte greu în sistem. Nu ştiu, însă cu certitudine schimbarea nu va veni doar din direcţia mamelor, oricât ne-am strădui, aşa că e nevoie şi de ei. Sper ca după conferinţă să fiţi mai îmbărbătate şi nu mai deprimate că la noi sunt şanse mici să ai o naştere aşa cum ţi-o doreşti şi chiar m-aş bucura să aflu impresiile voastre şi să citesc şi cartea lui Odent. Eu aş fi venit doar de dragul informării, însă conferinţa pică luni, 1 octombrie, şi nu-mi pot lua liber de la serviciu.

În week-end-ul de dinaintea conferinţei are loc şi cursul de doula pentru mamă şi chiar sunt curioasă dacă vor fi înscrieri şi cam câtă deschidere există la noi pe acest subiect. Eu recunosc că nu am deschiderea încă (poate şi pentru că nu-mi place să se agite cineva în jurul meu nici când mi-e rău, nici când nasc, nicicând în general când nu mi-e bine şi nici n-aş da banii pe aşa ceva),  însă asta nu înseamnă că nu mă pot informa pe subiect şi nu vă pot informa pe voi dacă asta vă doriţi. Mai multe despre cursul de doula puteţi citi pe site-ul Elenei.

Din ce mi-a spus Diana, medicul este foarte bătrân, aşa că nu mai sunt alte şanse să-l prindeţi, deci dacă aveţi posibilitatea, duceţi-vă la conferinţă.

3 Comment

  1. Salut Laura! Mă bucur mult că ţi-ai fi dorit să ajungi la conferinţă. Cum spui şi tu preţul e foarte bun în comparaţie cu informaţiile pe care le primeşti. Cursul de doula cu Michel Odent e şi el grozav. Şi ideea de “doula” pe care o promovează el e o figură maternă care are grijă ca spaţiul în care îşi desfăşoară mama travaliul să fie cât mai intim şi ea să se simtă cât mai în siguranţă. Exact cum intuieşti şi tu că ai avea nevoie. Fără agitaţie, fără tulburări. Un fel de bodyguard al mamei. Unde e posibil la noi în spitale aşa ceva? Asta e altă discuţie. 🙂 Dar la Braşov, the future sounds good! 🙂

  2. luckyrock says: Reply

    vai, da’ si tu ce pesimista esti!
    de unde stii tu cat va trai saracu’ om??:))

  3. O sa merg si eu. Am auzit numai lucruri bune despre el. Multumesc pentru informatie, Laura.

Leave a Reply