Pijama “cu totul” pentru copii mai mari

Să vedem câte dintre voi recunosc următorul scenariu: copilul (cu o vârstă de la 3 la cât vreţi voi) se îmbracă seara în pijama, îi băgaţi eventual bluza în pantaloni, îl înveliţi cu păturica şi îl puneţi la nani. Peste noapte, copilul e dezvelit, iar bluza de pijama e ridicată până la subsuori. Tragi de bluză, evident nu o poţi pune la loc. Îl înveleşti cu pătura, copilul strigă “nu mi-e frig, nu mi-e frig”. Mormăi ceva şi reuşeşti să tragi totuşi pătura peste el. Te mai trezeşti de vreo cinci ori pe noapte să repeţi acţiunea.

Cam aşa se întâmplă la noi, orice aş face, bluza de pijama refuză să acopere spatele Elizei pe timp de noapte şi mă tot gândeam eu că ce bine dacă ar fi pijamale din alea cu totul (all-in-one, ca la bebeluşi) şi pentru copii mai mari. Am întrebat prin magazine dar mărimea maximă era 3 ani şi încă şi aia se găsea greu. Asta până într-o zi când am văzut la o prietenă de-a Elizei o pijama din asta pentru copii de 4 ani şi m-am pus pe săpat şi am găsit, evident, în alte ţări. Mi-am făcut cont pe ebay şi am licitat la o groază de pijamale până am reuşit să prind una: bleumarin cu roşu, cu maşinuţe, şi cu tălpi cu buline antiderapante. A fost dragoste la prima vedere pentru Eliza şi de atunci nu am mai reuşit s-o scot din ea. Pijamaua pufoasă (ca şosetele flauşate) a fost şi încă este preferata ei şi am vreo patru perechi superbe de pijamale (inclusiv una cu Minnie, tivită cu blăniţă) care stau şi zac în sertar şi probabil vor ajunge la alţi copilaşi din familie. Datorită ei, reuşesc să dorm toată noaptea şi nu îmi mai fac griji că stă cu spatele gol. Şi nu mai spun cât de dulce poate să arate Eliza în ea. În poză pare urâtă, însă culorile sunt mult mai frumoase şi materialul e tare pufos (fotografia e preluată de pe ebay, de la vânzătoarea articolului)

pijama

Între timp am descoperit în Bucureşti un magazin unde se vând astfel de pijamale – sunt cu totul dar fără tălpi (ceea ce e mai avantajos pentru că o pot purta mai multă vreme şi dacă le rămâne mai scurtă) şi se găsesc în toate mărimile, până la adulţi. I-am luat Elizei una cu inimioare şi abia aştept să i-o dăruiesc diseară – bucuria de pe chipul ei va fi meritat efortul financiar de a o cumpăra (a costat 80 de lei şi am luat-o din bani obţinuţi în urma vânzărilor din bazarul meu de pe pagina de Facebook). Găsiţi astfel de pijamale în magazinele Next (se găsesc în trei malluri din Bucureşti) şi, în Anglia, la preţuri mai mici, în magazinele Primark. Cele două pijamale pe care i le-am luat Elizei sunt de cinci ani, deci sper să-i vină şi anul viitor.

762046
Sursa foto: http://www.next.co.uk/x512722s3#762046×51

Save

31 Comment

  1. Vai cat de tare! Cred ca mi-ar trebui si mie una asa pentru ca sunt vesnic cu mijlocul gol 🙂

    1. Se gasesc si pentru adulti, sa stii, in UK sunt in mare voga 🙂

      1. Carte says: Reply

        Eu am gasit pentru adulti la New Look, model cu animal print si ceva bulinute, foooarte confortabile 🙂

  2. sakura says: Reply

    🙂
    Si la noi cam asa era scenariul pentru fiecare din copii. cu picioarele peste plapuma, cu spatele/burtica descoperit(a).
    Fetitei mele ii plac astea cu totul, mai ales ca au capse de sus pana jos pe un crac. dar baiatului, nu. El zice ca sunt de bebe. desi are doua cu planete , cosmonauti si alte stele, deci ii sunt dragi, ii place sa o imbrace pe sora sa cu ele 😉
    La gradinita insa nu ii lasa cu de-alea cu totul, ci separat, pantaloni si bluzita.

    1. La Next in Afi erau si pijamale din astea mai mari, nu erau la categoria pentru adulti dar spre exemplu mie mi-ar fi venit 😀

      1. R says: Reply

        La Next in Baneasa am vazut pijamele din astea si pentru adulti acum vreo luna-doua.

  3. Adina says: Reply

    O, ce faine sunt – nu stiu daca este Next aici in mall in TM, dar ma uit. Eu am rugat prieteni din SUA sa-mi trimita, de la Carter’s – au pana la marimea 5 T http://www.carters.com/carters/carters-toddler-girl-pajamas,default,sc.html – ne sunt de mare folos, si Irina mereu se dezveleste in somn, iar eu nu mai am putere sa ma scol sa o tot acopar 🙂 ne salveaza pjs astea 🙂

  4. Maria says: Reply

    Le-am vazut si eu pe cele de la next mi s-au parut haioase. Erau unele dintr-un polar pufos care aveau si coada 🙂
    Pe cel mare il gasesc un ghem dimineata – nu stiu care e copilul si care plapuma.
    Pe cea mica o gasesc in coltul opus celui in care e mototolita patura (ea inca mai poarta body, e adevarat).
    Eu ma trezesc, invariabil, deasupra plapumei.
    Interesant este ca cel mijlociu inca doarme sub plapuma. Ordonat. Ca tatal lui.:)
    Dar eu am renuntat la a le mai purta de grija noaptea de cand am pus termostat centralei. Asa ca dorm linistita ca sigur nu le este frig.

  5. Maria says: Reply

    a, si inca ceva, cum procedati cand se trezeste noaptea sa faca pipi?

    1. Nu se trezeste sa faca pipi, asa e bioritmul ei 🙂 Cand face pipi, dimineata de ex, o descheiem partial si o dam in jos, nu e asa complicat.

      1. Maria says: Reply

        lucky you 🙂
        Ai nostrii se trezesc amandoi (cei nepurtatori de pampersi) sa bea apa si sa faca pipi. Abia i-am convins ca sunt independenti: se duc singuri si la una si la alta. Yeeeey!

  6. ANDREEA28 says: Reply

    da, n-ar fi rau sa-mi iau si eu una….pentru ca simt mereu noaptea frig la spate/ sale…o fi varsta ??

    1. Andreea, daca nu esti la varsta senectutii, atunci e doar frigul 🙂

  7. ce frumoase sunt!!!
    da,problemele acestea le avem si noi…e greu! Daria se inveleste singura, dar mereu o gasesc cu mijlocul gol, Andrei ma striga toata noaptea sa il invelesc…
    multumim pentru recomandare! prinde bine 😉

    1. Da, eu dorm mult mai linistita de cand am luat pijamalele astea 🙂

      1. voi cauta si eu 🙂

  8. anca says: Reply

    Ce frumoase sunt!chiar zilele trecute citeam pe fb cateva comentarii mai rautacioase pentru mamele care imbraca copii mai mari in haine de “bebelas”.Eu am doua doar pentru cel mic,dar la noi nu este problema cu acoperitul,amadoi cum ii pun asa dorm:)

    1. Dupa ce am vazut ca sunt si de adulti, eu pe astea nu le mai consider haine de bebelus 🙂 In plus, arata adorabil copilul in ele, nu?

  9. szqwer says: Reply

    eu i-am luat de Craciun lui Kiki o asemenea pijama cu 50 ron bucata, noua, adusa din State, cu Scooby.E o minunatie, o cere mereu la somn si vreau sa-i mai iau inca vreo 2 tot cu 50 ron / bucata de la aceeasi tipa ca-s tare faine.Pentru fetite are niste modele superbe cu tot felul de personaje din povesti.
    o poza cu pijamaua noastra poti vedea aici:
    http://faramedesuflet.wordpress.com/2012/12/25/mos-craciun-2012/
    va pup

    1. Ce faina e! Si pretul e tare bun! Imi dai un link ceva pe mail daca ai?

      1. szqwer says: Reply

        am sa caut si trimit pe mail,ok?

  10. DanaE says: Reply

    eu am rezolvat problema cu un sac de dormit 🙂 II place foarte mult, ca il are pe mickey mouse pe el.

  11. Ha! Ce haioasa esti! Iti trimit din America si tie si Elizei si cui mai vrea! 🙂 Daca va stringeti mai multe si va hotariti ce vreti, veti iesi mai ieftin la transport, ca asta e problema! Aici hainutele sunt foarte ieftine, i-am luat si eu lui Bryce nici nu mai stiu, vreo 7-8 dolari am dat pe ea! Va ajut cu mare drag daca aveti nevoie de mai multe perechi si nu gasiti pe aproape!

    1. oana says: Reply

      buna…vreau si eu…poti sa ma ajuti?

  12. Raluca says: Reply

    Pe noi, daca ne intreba cineva daca avem nevoie de ceva din State, odinioara spuneam carti . Acum spunem pijamale- avem si noi primite, marca Carters, S. are de 4 ani si ii este fixa, iar la Cati ii vin cele de 2 ani, si am incercat-o si pe cea de 3, care ii este doar putin mai larga. http://caietpentrucasamea.wordpress.com/2012/10/13/petrecere-in-pijamale/
    PE lista mea de vise e sa am pijamale cu talpi, deci, daca sunt si pentru adulti, caut si eu 🙂

  13. R says: Reply

    De la Next de poate comanda si online din RO: http://www.nextdirect.com/
    Eu am comandat de cateva ori pana acum si au fost foarte prompti, in maxim zile aveam produsele, livrate prin DHL.

    1. Şi eu am încercat să comand de pe site mai ales că aveau şi transport gratuit, însă nu mi-au acceptat cu niciun chip plata cu cardul aşa că am lăsat-o baltă până la urmă şi am căutat magazinul.

  14. Adina Amironesei says: Reply

    Buna ziua,
    V-am trimis un mesaj pe 8 februarie, l-ati primit?
    M-am gandit ca a ajuns in spam, de aceea las acest comentariu.
    Multumesc anticipat pentru raspuns, zi frumoasa 🙂

    1. Multumesc, Adina, o sa verific si spamul si raspund daca il gasesc.

  15. e foarte frumoasa

Leave a Reply