Nono

nonoAm primit această carte de la editura All anul trecut dar am luat-o cu mine la Iaşi şi am uitat-o acolo, aşa că abia acum am apucat s-o citesc. Dacă n-aş fi citit Adăpostul de Kathi Appelt (din care mi se pare uşor inspirată dar cine ştie, poate că autoarea nici n-a citit cartea câştigătoare a premiului Newbery Honor), poate că aş fi spus că nu e o carte rea. Şi nu e, nu neapărat. Doar că e greu de urmărit. Parcă apar mai întâi umbrele personajelor şi abia apoi ele, cum sunt pisicile, poreclite “Abjectele” – la început am crezut că sunt căţele, mai ales că apelează la câini pentru apă, şi abia după câteva pagini aflu că sunt siameze (şi apropo, nu poţi pune pe copertă o pisică persană albă şi în carte să fie siameze, şi faptul că sunt siameze îl afli târziu şi până atunci ţi-ai conturat imaginea lor în minte deja), la început am crezut că ursuleţul a fost aruncat la gunoi de un copil, apoi aflăm că s-a aruncat singur, că, de fapt, a fost ursuleţul de pluş al unui câine care a murit, câine care avea o proprietară cam sociopată din ce am priceput eu.

Nu ştiu de ce, dar nu l-am simpatizat pe ursuleţ. Faptul că s-a aruncat la gunoi mi-a amintit de acei oameni care nu dau nicio şansă relaţiilor (fie ele de dragoste sau prietenii) şi le aruncă “la gunoi” din start, fără să se obosească să afle pe parcurs dacă funcţionează sau nu. Ei fac asta din cauza neîncrederii acumulate în oameni şi sfârşesc, în cele din urmă, mai rău, pentru că nu au avut curajul să încerce. De fapt, ursuleţul nu mai leagă niciun fel de relaţie apropiată cu nimeni în carte, el rămâne pe lângă câini doar pentru că nu are altceva de făcut şi pentru că a nimerit cu ei, se ataşează de o minge de plastic (poate pentru că aceasta nu-l putea dezamăgi în vreun fel, deşi, paradoxal, o face) şi la un moment dat pleacă de lângă grupul format, deşi nu am priceput exact din ce motiv, şi locuieşte singur o perioadă. Ursuleţul e un soi de materie cenuşie a grupului format din trei câini şi două pisici, el vine cu ideile salvatoare dar… nu ştiu, nu pare să îi pese de ei, parcă face ce trebuie să facă ca să arate că e în stare, ca e şi el bun de ceva şi iarăşi îmi aminteşte de un om aici, de cineva care simte superficial şi nu e în stare să se implice trup şi suflet în ceva sau pentru ceva, pentru o cauză. Cred că ceea ce lipsesc în carte sunt dovezile de compasiune, ele sunt doar aparente, superficiale, dar niciun animal, fie el de pluş sau în carne şi oase, nu le simte cu adevărat. Animalele sunt răutăcioase unele cu altele în majoritatea timpului şi, chiar dacă se ajută reciproc ocazional, între ele nu se simte nicio legătură profundă. Un episod ridicol mi s-a părut cel în care Fetiţa (căţeaua) fată doi pui şi Vasile (câinele) nu mai poate de bucurie că e tată şi ceilalţi îi trântesc foarte sec şi fără niciun fel de empatie vestea că puii nu sunt ai lui, ci ai altui câine. Şi când Vasile se întreabă: şi eu cine sunt, atunci? i se răspunde, fără noimă: tu eşti Vasile. Nu ştiu ce trebuia să pricepem din faza asta dar mi-a rămas întipărită în minte ca exemplu de paragraf care arată cel mai clar relaţia dintre personaje.

În mod ciudat, mi-a plăcut finalul oarecum trist al cărţii, nu s-ar fi potrivit alt final, ar fi forţat şi mai tare nota unei cărţi deja forţate puţin şi cred că el e cel care salvează cartea. În rest, se citeşte anevoios, dacă n-aş fi citit-o dintr-un foc, sigur aş fi pierdut firul. Dacă nu mă înşel, este primul roman al autoarei şi ca exerciţiu de debut, este ok. Mă aştept, desigur, la mai mult de la viitoarele ei cărţi.

2 Comment

  1. si mie mi s-a parut greu de urmarit si usor haotica. am inceput-o prin iarna si a ramas din pacate inceputa, lucru care nu-mi sta deloc in fire, ma incapatanez sa termin fiecare carte din biblioteca sau care imi ajunge pe noptiera chiar daca nu ma prinde de la inceput. pe aceasta nu am mai fost tentata sa o continui, pentru ca nu-mi mai aminteam decat foarte putin din ce citisem.

  2. […] să le citesc de ceva vreme – eram curioasă ce a reuşit Renata Carageani să producă după Nono care nu prea m-a convins. Ştiam că e o carte poliţistă şi cum cărţile poliţiste sunt […]

Leave a Reply