Colecţia Biblioteca pentru toţi copiii la editura Litera

colaj bpt (Large)Prima oară am remarcat coperta familiară la un chioşc de ziare. Nu ştiu dacă s-au dat cu vreun ziar sau nu, dar am intrat repede pe site-ul editurii Litera să văd ce cărţi au re-editat din colecţie pentru că, după ce am strâns cu greu colecţia Jules Verne care s-a dat acum câţiva ani la nu ştiu ce ziar doar pentru că îmi face plăcere să privesc cotoarele gălbui ale cărţilor şi să-mi amintesc de emoţia cu care le citeam în copilărie, de la colecţia asta nu mă pot abţine şi trebuie să le am pe toate. Am deja una primită cadou de la editura Litera (Basme, Mihai Eminescu) şi una cumpărată de pe elefant acum vreo trei săptămâni când au avut reducere la cărţile pentru copii (Morcoveaţă, Jules Renard, deşi nu mi-a plăcut deloc cartea asta în copilărie) şi îmi mai lipsesc câteva pe care sper să le găsesc la reducere la târgul Gaudeamus din toamnă (Vrăjitorul din Oz, Tartarin din Tarascon, Aventurile lui Tom Sawyer, Robinson Crusoe, Comoara din insulă, Fram ursul polar). Sper să nu se oprească aici şi să re-editeze mai multe pentru că, în colecţia Biblioteca pentru toţi copiii, am citit unele dintre cele mai frumoase cărţi ale copilăriei mele.

E drept că mai am o parte din cele vechi, cu coperţi cartonate şi, inevitabil, desprinse din cauza legătoriei proaste, dar le vreau şi pe acestea noi, pentru Eliza. Şi da, ştiu că le au şi în format audiobook sau ebook dar nu e acelaşi lucru. Nimic nu va putea înlocui vreodată parfumul de carte nouă şi senzaţia de a-i răsfira foile cu degetele.

Care au fost cărţile voastre preferate din colecţia Biblioteca pentru toţi copiii? Eu ştiu sigur care, Cuore de Edmondo de Amicis şi Romain Kalbris de Hector Malot (se pare că îmi plăceau poveştile cu copii năpăstuiţi de soartă care plecau în aventuri 😀 )

bpt old (Large)

4 Comment

  1. Eu am avut putine carti din aceasta colectie, insa mi-a placut mult Copilaria, de Maxim Gorki. O stii? Cred ca mai este inca in biblioteca parintilor mei.
    Am remarcat si eu colectia prin mai, insa unele dintre carti le avem de la alte edituri si nu stiu daca ne vom incumeta sa le dublam doar de dragul colectiei.

  2. cuore, fără doar și poate…

  3. Vai, ce de amintiri mi-ai trezit !Cuore si Roman Kalbris mi s-au părut triste la vremea aceea iar Morcoveaţă mi-a plăcut enorm, doar că o avem încă la bunici (în format mai mare, aşa era atunci). De fapt, pe toate cred că le mai avem şi multe altele de care nu îmi amintesc acum. Nu am putut financiar să iau toate cărţile de Jules Verne şi nici nu am atâta spaţiu ..aici e o problemă. Dar dacă va vrea fata, am să îi cumpăr ce va avea ea chef să citească.

  4. Mie mi-a placut foarte mult “Povesti de aur” de Nicolae Baltzaria. Am adus-o dupa mine in Dk, o mai citesc din cand in cand 😀 (pentru mine, nu pentru copii care cred ca-s inca prea mici pt.ea, dar sigur va fi si pt.ei). E o poveste, “Mâna Neagra”, aia tare-mi placea .

Leave a Reply