Libertate versus reponsabilitate

postere parentingVă povesteam acum câteva zile de conferinţa Parenting prin ochii copilului susţinută de Urania Cremene şi Jody Johnston Pawel, fondatoarea The Parent’s Toolshop. Dacă nu v-aţi înscris încă, să ştiţi că preţurile de early bird ţin doar până pe 31 ianuarie, după care va trebuie să plătiţi preţ întreg pentru pachetul de conferinţă.

Conferinţa are două linii mari pe care merge: libertatea vs responsabilitatea copilului şi creşterea fetiţelor. Vreau să abordez azi cu voi subiectul acesta de libertate versus responsabilitate şi o să încep cu un citat dintr-o carte pe care o traduc acum şi care e scrisă de un soi de yoghin mistic de care eu n-am auzit în veci dar care, printre bălăriile pe care le spune, mai strecoară şi câte o fărâmă de inteligenţă. Nu vă redau fragmentul integral pentru că el conţine şi un pasaj religios şi nu vreau să fac aici o dezbatere religioasă, vă redau doar partea strict despre copii:

“Fiecare copil trebuie să-şi nesocotească tatăl într-o zi sau alta; fiecare copil trebuie să-şi nesocotească mama într-o zi sau alta. De fapt, ziua în care nesocoteşti e ziua în care începi să devii matur – nu înainte. Doar copiii proşti sunt mereu supuşi. Copiii inteligenţi nesocotesc cu siguranţă; copiii inteligenţi găsesc o mie şi una de metode să-şi nesocotească părinţii. Poţi privi în jur; vei remarca mereu copilul inteligent care nu e supus. Pentru că el trebuie să-şi crească propriul suflet – dacă o să continue să ţi se supună iar şi iar, când se va maturiza? Cum se va maturiza? Va rămâne inert şi neputincios. Nu va avea propriul suflet, nu va avea propria individualitate.”

Într-un fel aşa înţeleg eu libertatea copilului – să îşi facă propriile alegeri chiar dacă asta înseamnă uneori să nesocotească regulile şi principiile tale. Cred că noi ne învestim în copii toate aşteptările noastre şi suntem foarte frustraţi atunci când aceştia nu respectă întocmai valorile pe care le transmitem noi. Cred că în jurul acestor valori există un cerc în care ei se pot învârti atât timp cât nu ies total din el. Şi mai cred că trebuie să-i lăsăm să facă greşeli ca să înveţe din ele şi să-şi asume consecinţele lor. Am remarcat la mulţi adulţi din generaţia mea că nu ştiu să-şi asume responsabilitatea unor alegeri care poate nu s-au dovedit cele mai inspirate sau a unor greşeli comise – nici la serviciu, nici pe plan personal. Sunt uneori mai răi decât nişte copii, mint, ascund ce s-a întâmplat, nu ştiu să-şi ceară iertare, nu ştiu să stea drept şi să spună: da, eu am făcut asta, s-a întâmplat asta, îmi asum, o să îndrept dacă pot, dacă nu, asta e, nu-mi ia nimeni capul. Nu vreau ca generaţia de copii pe care o creştem noi să fie la fel. Vreau să creştem o generaţie care să stea cu capul sus şi să te privească în ochi şi să fie responsabili. Şi cred că dacă ne înarmăm cu armele potrivite şi începem de când sunt mici, vom reuşi.

Pentru că vreau să mă duc la conferinţă pregătită să vă aduc răspunsurile pe care le aşteptaţi, aş fi curioasă să aflu de la voi ce credeţi că înseamnă libertatea copilului versus responsabilizarea copilului. Ce vă frământă în acest moment legat de aceste două concepte?

3 Comment

  1. Eu am lasat-o pe Maria sa faca de foarte mica ce a vrut, cu conditia sa nu se raneasca sau sa raneasca pe altcineva. Cand a mai crescut, au mai aparut cateva conditii: a trebuit sa ia deciziile tinand cont de cateva lucruri obligatorii, stabilite impreuna cu ea: efectuarea temelor, igiena personala, masa, ora de culcare, timpul maxim admis in fata unui ecran (TV, tableta). Atunci cand vad ca tinde sa ia o decizie incorecta (din punctul meu de vedere), doar ii amintesc consecintele, pe care trebuie sa si le asume. De mica am implicat-o in mici treburi gospodarasti, si-a rezolvat singura micile ,,nevoi” (s-a imbracat , s-a spalat, a mancat singura, pune/ strange masa, daca murdareste ceva curata, etc). Cu toate acestea, Maria nu poate inca sa isi stabileasca niste prioritati, ia decizii tinand cont doar de satisfacerea unei nevoi din acel moment, fara a tine cont de urmari. Nu se organizeaza, asteapta mereu sa fie ,,impinsa de la spate”. Asadar, e clar ca nu am ales cea mai buna metoda de educare a ei. Cred ca avea nevoie de mai putina libertate, de mai multe reguli…

  2. Cati says: Reply

    Sunt mama unei adolescente de 17 ani . Spiritul in care am crescut-o a fost urmatorul : esti libera sa iei propriile decizii , dar este bine sa le cunoasca si parintii , chiar daca decizia ta este gresita ( vei intelege mai tarziu ) nu -i nimic ; din greseli se si invata ; experienta mea de viata nu va fi aceeasi cu a ta , asa ca experimenteaza . Am incurajat-o in fiecare etapa a vietii sa aleaga pentru ea. Acum este plecata de langa mine de 2,6 ani pentru studii – stiam ca vine aceasta etapa (ne intalnim saptamanal sau bilunar , uneori chiar mai rar ) . S-a integrat in noul colectiv , a facut fata tuturor sarcinilor scolare sau personale , chiar daca uneori i-a fost greu fiind departe de familie , a ales sa nu cada in capcanele acestei perioade dificile care este adolescenta . Cred ca a-i lasa libertatea de decizie copilului, corijandu-l din umbra , inseamna responsabilizare .

  3. violeta.argatu says: Reply

    F interesant@ astept cu nerabdare sa te-ntorci de la conferinta :).multumesc!

Leave a Reply