Un scriitor, doi scriitori

E tare greu să spui ceva de o carte scrisă de un critic literar, aşa că să sperăm domnul Alex Ştefănescu n-o să vadă niciodată ce aiuresc (aiurez?) eu pe aici 🙂 Foarte multe nu voi spune, oricum.

Cred că Un scriitor, doi scriitori tocmai a devenit cartea mea preferată. Aş pune-o în braţe oricărui licean ca lectură obligatorie ca să citească snoavele criticului şi apoi să dea fuga la bibliotecă să caute cărţile scriitorilor despre care domnul Alex Ştefănescu vorbeşte cu atâta haz. Ca să înţelegeţi mai bine, o să fac o comparaţie cam nepotrivită – Un scriitor, doi scriitori e un fel de “revistă de scandal”, un “cancan” al lumii literare, cu nişte caricaturi fantastice semnate Bogdan Petry care preiau în imagine câte ceva din textul criticului. Aflăm tot felul de mărunţişuri, unele interesante, altele insignifiante despre scriitori mai mult sau mai puţin cunoscuţi publicului larg, scriitori pe care domnul Alex Ştefănescu îi pune în faţa publicului în altă lumină.

10498650_789141157793056_954968233371102037_o

N-aş şti să vă spun pasajele mele preferate, poate cele despre Nichita Stănescu, despre Geo Dumitrescu, despre Mircea Dinescu, despre Şerban Cioculescu, despre Ana Blandiana, nu ştiu, însă cu siguranţă, pasajul meu preferat despre domnul Alex Ştefănescu este acesta – o critică pe care a scris-o la un moment dat despre poetul Emil Brumaru şi care spune la fel de multe despre el însuşi, cât spune şi despre poet.

“Brumaru are vergi cu care bate
Sălbatic epitetele prea dulci
Şi-un păr căzut de mari şi vechi păcate
În care nu e bine să te-ncurci.

El doarme-n cărămidă, trist la Iaşi,
Visând la fete roz din capitală,
C-un pix de argint le face copilaşi,
Apoi, cerându-şi scuze, le înşală.

În fiecare număr din Rom. lit.
Îşi plânge amar iubirile defuncte
Iar noi mereu avem de-nlocuit
Cuvântul-mit cu p şi puncte-puncte….

Înzăpezit printre scrisori de-amor
Originale, dar şi apocrife,Brumaru adună sârme vechi şi sfori
În care vede tandre hieroglife.

El criticilor nu le dă la cap
Cum fac atâţia scriitori români,Ci stă cu ei închis într-un dulap
Pe întuneric două săptămâni.

Nimeni nu ştie dacă-i maltratează,
Dacă-i răsfaţă cu un ceai rusesc
Sau dacă de ceva îi operează,
Dar la ieşire criticii zâmbesc.”

Am zâmbit şi eu citind cartea, şi chiar mult. M-au înduioşat istorioarele domnului Alex Ştefănescu, m-au amuzat ilustraţiile, mi-aş fi dorit o asemenea carte “de bârfe” şi despre scriitorii clasici ai literaturii române, tocmai pentru că astfel de povestioare îi coboară de pe soclurile lor de “scriitori” şi îi aduc mai aproape, printre noi, sub formă de “oameni”. Când afli câte ceva despre un autor pe altă cale decât din tabelul bibliografic care însoţeşte lectura obligatorie, nu are cum să nu-ţi placă ulterior ceea ce citeşti.

Aici puteţi citi o descriere mult mai bună a cărţii care, sper eu, vă va convinge că merită citită. Şi, în încheiere, recunoaşteţi scriitorii din caricaturile de mai jos 🙂

ilustratii B Petry

Sunt, în cadrul acestor texte, întâmplări adevărate, glume ca-n Ilf și Petrov, dovezi de prietenie, ba chiar și de iubire. Alex. Ștefănescu este, cum îi șade bine autorului inteligent, ironic și autoironic, abuzează de snoave, se compătimește permanent pentru lamentabilul său succes la dame, pentru obezitate și pentru naivitate, căci atunci când are șansa de a se răsfăța cu o nimfomană, criticul dă – literalmente – bir cu fugiții.
Citiţi în Ziarul Metropolis > http://www.ziarulmetropolis.ro/portretele-lui-alex-stefanescu/

1 Comment

  1. Tocmai am cumparat si eu ScrIItorii … e fantastica. Multumesc pentru recenzie, ea m-a determinat sa o cumpar.

Leave a Reply