Prepararea săpunului de casă

Prepararea săpunului de casăNu, nu m-am apucat de făcut săpun, dar mai că m-aş apuca când răsfoiesc această carte. Nu mă atrag doar imaginile de pe copertă şi din carte, dar şi informaţiile extinse din cele aproape 120 de pagini care aproape mă conving că ar fi o idee bună să îmi transform bucătăria în laborator de săpunuri 🙂

Mi-a plăcut să citesc cartea, pur şi simplu, chiar dacă nu mă voi apuca niciodată de făcut săpunuri. Acest proces de fabricaţie necesită prea multă minuţiozitate şi răbdare de care eu nu sunt capabilă, plus spaţiu în  🙂 Însă am aflat multe informaţii noi şi mă simt mai informată cu privire la ce înseamnă un săpun artizanal ca să ştiu ce săpun să comand data viitoare şi de unde. Un săpun de calitate necesită mai mulţi paşi exacţi, nu poţi pune în el chiar orice ingredient şi orice colorant şi, în plus, nu poate fi depozitat sau ambalat chiar în orice condiţii.

Câteva informaţii şi curiozităţi culese din carte

Ştiaţi că…

  • se poate face săpun cu proteine din mătase adăugând în el ţesătură de mătase?
  • în săpun nu se pot adăuga anumiţi coloranţi naturali, cum ar fi suc de soc, de porumbe, de varză roşie, de vişine, de mure, de petale de trandafir?
  • zahărul intensifică proprietăţile spumante ale săpunului?
  • puteţi da o formă uşor rotunjită unui săpun cu ajutorul unei unelte de curăţat legumele?
  • în România, se recomandă folosirea apei distilate în locul apei de la robinet sau a apei plate îmbuteliate?
  • se pot face săpunuri negre folosind cărbune activ?
  • există diferite tipuri de ştampile pentru săpunuri care creează modele deosebite la suprafaţa lor?
  • săpunul cu sare este indicat tenurilor acneice?
  • se pot face săpunuri cu lapte, cu mascarpone sau cu iaurt dar nu cu frişcă deoarece săpunul va căpăta un miros neplăcut?

Cartea este împărţită pe mai multe secţiuni: un capitol introductiv despre fabricarea săpunului în zilele noastre, un capitol cuprinzător despre Ingredientele şi etapele de lucru (cu informaţii despre ustensile şi utilizarea lor, ingrediente chimice şi naturale), un capitol care cuprinde cunoştinţe generale (reţeta de bază, depozitare şi împachetare, defecte de fabricaţie ale săpunurilor şi corectarea lor) şi capitolul meu preferat, Reţete şi tipuri de modelări, unde sunt cele mai faine poze şi cele mai faine idei de fabricat săpunuri. Îmi vine să îmi umplu baia de săpunuri artizanale frumoase când văd pozele alea şi, în plus, cred că imaginile oferă nişte sugestii valoroase despre cum pot fi fotografiate săpunurile artizanale pentru site-urile şi blogurile de profil 🙂 Ce zici, Delia, ne faci nişte frigărui din alea decorative pentru baie, săpunuri cu inimioare pentru Valentine’s Day şi săpunuri cu îngeraşi pentru Crăciun, după modelele din carte?

colaj sapun

Eu recomand cartea nu doar pentru cei care vor să se apuce de fabricat săpun dar şi pentru cei care preferă săpunul artizanal şi vor să se informeze mai bine înainte de a cumpăra. Eu am aflat o mulţime de lucruri noi despre care habar nu aveam şi, citind, mi-am amintit cu drag de copilărie, când bunica scotea cazanul în curte şi fierbea săpunul de rufe pe bază de grăsime de porc. Uneori adăuga mentă sau pelin ca să miroasă mai bine şi apoi îl lăsa în pod la uscat 🙂 Nu era la fel de frumos ca săpunul artizanal fabricat în ziua de azi, dar cu siguranţă era foarte util în gospodărie. În copilărie nu apreciam procesul, însă acum aş da orice să mai fiu martoră la fabricarea săpunului; din păcate, însă, bunica nu mai face săpun de mulţi ani.

Pe site-ul editurii Casa puteţi vedea şi câteva pagini din interior. Pentru a facilita interacţiunea cu cititorii, editura Casa a introdus opţiunea Răsfoieşte pentru noile apariţii, ca să vedeţi mai multe pagini înainte de a vă decide să comandaţi 🙂

6 Comment

  1. Silvia says: Reply

    Si totuși, nu recomanzi o carte
    “pentru cei ce”, o recomanzi “celor ce”. Asta legat de postarea de ieri cu pestele, no offense!

    1. Din experienta mea, oamenii care adauga “no offense” sau “te rog nu te supara, dar…”, fix asta vor sa faca, de fapt, sa “offense” sau sa supere, ca altfel ar fi ales alta metoda de a taxa, ca de exemplu un mesaj in privat. Iar de la folosirea unei virgule intre subiect si predicat pe un afis platit din bani publici, menit sa educe populatia si pana la inlocuirea unui dativ cu un acuzativ pe un blog personal e cale lunga, zic eu. Dar ai dreptate, bineinteles, greselile sunt greseli indiferent de gravitate si de locul in care se gasesc.

  2. Elena Ionescu says: Reply

    Mama face sapun, avem fff mult in pod…..si am aflat ca soda caustica, fiarta, nu mai este toxica…ba chiar am vazut o emisiune culinara unde era folosita la covrigi)))))asa ca, de vreo jumatate de an, am inceput sa-l folosesc cu succes la spalat copii si pt mine)))))mijlociul a scapat de o dermatita astfel…iar eu, acum, nu mai suport gelul de dus, parca nu ma limpezesc bine…nu mai zic ca, desi „scartaie” pielea, nu e deloc uscata……recomand cu mare drag, cine are, sa-l foloseasca….vreau sa fac si detergent de rufe – sa las sapun la inmuiat in apa…..acum vreau sa fur reteta de la mama si sa adaug eu diverse arome))))

  3. violeta.argatu says: Reply

    Laura,zi-mi te rog (cand ai timp)… gasesc in carte o reteta simpla de sapun-la rece eventual? fara prea multe ingrediente? vreau sa incerc sa fac si eu… Multumesc!

    1. Violeta, ma uit si iti spun. Era ceva cu un semi-preparat cumparat din magazinele de hobby, dar nu mai retin exact.

  4. Silvia Capitanu says: Reply

    Iei totul prea personal, Laura, am observat lucrul acesta odata cu polemica legata de intalnirea aceea a parintilor blogg-eri unde nu ai participat.Imi place blogul tau si il urmaresc cu placere, dar, la fel ca si tine, nu ma pot abtine sa nu “taxez” greselile de exprimare.
    Daca vrei numai comentarii laudative, ok, am inteles.
    De ce tu ai dreptul sa faci “analfabeti” niste oameni pe care nu ii cunosti iar tu daca gresesti si ti se arata lucrul acesta trebuie sa te superi?
    Poate a fost o greseala la cei care au inscriptionat sloganul respectiv.
    Nu e frumos sa arunci cu piatra, mai ales daca nici tu nu esti perfect.
    Cat despre rautaciosul mesaj targetat de pe facebook, as vrea sa te gandesti mai bine inainte de a jigni munca unor oameni. Te credeam si inca te cred un om fundamental bun si incerc sa pun rautatile tale nejustificate si comparatiile care nu iti fac onoare pe seama unei zile proaste.Nu exista nici un fel de legatura intre cartea mea pentru copii sau blogul meu si un comentariu vis-a-vis de o greseala gramaticala extrem de deranjanta din punctul meu de vedere.
    Cred ca ai zeci de like-uri de la mine pe facebook, like-uri pe care le primesti pentru ca asa am simtit si apreciat articolele tale, indiferent ca tu ai apreciat sau nu blogul meu care oricum este un blog de travel deci nu ne facem concurenta.Nu vad rostul aciditatii tale in exprimare, dar concluzionez ca un pic de toleranta nu ti-ar strica si nu e bine sa iei totul atat de personal.
    Eu te incadrez in categoria mamicilor minunate iar blog-ul tau este unul pe care il citesc cu mare drag.

Leave a Reply