Zurli la Sala Palatului 2015

V-aţi uitat vreodată la o emisiune concurs de genul Vocea României? Aţi remarcat cât de avizi de a ajunge la “Sala Palatului” erau toţi, începători şi interpreţi consacraţi deopotrivă? Un spectacol la Sala Palatului pare (şi este) încununarea tuturor eforturilor acestor artişti. Pare un fel de Mecca al industriei divertismentului 🙂 Să umpli o sală ca aia, wow, trebuie să fie un moment care îţi opreşte inima din loc pentru o bătaie! Iată că şi Mirelei Retegan i s-a îndeplinit acest vis: pe 31 mai, gaşca Zurli va susţine la Sala Palatului un spectacol unic, sută la sută românesc, intitulat Zboară, zboară Vrăjimăturică! dedicat copiilor între 2 şi 10 ani.

Zboară, zboară Vrăjimăturică este un spectacol interactiv în care personajele îi duc pe copii, dar și pe părinți în Regatul Măturilor pentru a o învinge pe Vrăjitoarea Tura-Vura.

Ca fiecare dintre producțiile “Gașca Zurli”, și acest nou spectacol își propune să le povestească celor mici, într-o formă alternativă, prin joc, despre valorile importante ale familiei, despre înțelegere și despre cum poți învinge răul cu puterea faptelor bune și a zâmbetului.

„Ce s-ar întâmpla dacă, pentru o vreme, nicio mătura nu și-ar mai face treaba. Ce-ar fi lumea fără curățenie? Răspunsul îl vom afla pe scena Sălii Palatului unde Gașca Zurli, împreună cu micuții spectatori, vor pune la cale un plan prin care o vor păcăli pe Tura Vura. Ea e vrăjitoarea care nu se spală, nu se piaptănă și nu dorește să trăiască într-o lume veselă, curată și mai ales colorată – simbolul personajelor negative. Noul show îi ajută pe cei mici să înțeleagă mai bine de ce e nevoie de o cameră curată, într-o casă curată, într-o lume în care toate strălucesc”, spune Mirela Retegan, femeia care, prin fenomenul Gașca Zurli, a ridicat dragostea pentru fiica ei la nivel de fenomen național.

Mirela Retegan este și autoarea poveștii „Zboară, Zboară, Vrăjimăturică”, spectacol care va include și un nou cântecel pentru copii. Cântecul se va alătura seriei de hituri din colecția „Am o căsuță mică”.

Bilete pentru super producția pentru copii „Zboară, Zboară, Vrăjimăturică” s-au pus în vânzare pe www.eventim.ro și la casieria Sălii Palatului.”

Ştiu că toţi vreţi să ajungeţi la Sala Palatului numai la tot felul de artişti de peste hotare, dar acesta este momentul să susţinem munca şi eforturile constante ale unui om care a schimbat industria divertismentului pentru copii din România. Felicitări, Mirela, şi la mai mare!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.