Copacul anotimpurilor

Acest tip de lucrare există în multe variante pe net, inclusiv eu am acasă patru tablouri pictate superb de o tânără artistă foarte talentată care aşteaptă să fie decorate cu nasturi. Însă, împreună cu Eliza, am realizat o variantă mai simplă, inspirându-ne din noua carte despre quilling de la editura Casa intitulată Quilling – decoraţiuni moderne. Îmi cer scuze pentru poze, nu sunt dintre cele mai reuşite, sunt o combinaţie de poze făcute cu telefonul şi poze făcute la 7.30 dimineaţa înainte de a pleca la serviciu.

copac

Nu a fost deloc uşor să ajungem la rezultatul final: Eliza a pictat toate cele patru tablouri, am irosit o groază de culoare pentru că a trebuit să fac amestecuri şi tot încercând să ajung la nuanţa potrivită, se înmulţea cantitatea de culoare de pe paletă, am pictat copacul şi apoi mi-am dat seama că e disproporţionat (în carte există un şablon superb, dar era prea mare pentru canvasul pe care îl aveam eu, plus că nu aveam hârtie de calc şi nici răbdare să-l transfer cum scria în carte). Apoi am scotocit după hârtie de quilling, unele fâşii erau prea lungi, altele prea scurte. Nu aveam nuanţele necesare. Nu găseam şablonul pentru cercuri (pus atât de bine că nici spiriduşii nu cred că l-ar mai găsi în casă). Până la urmă am decis să nu respect indicaţiile de culoare din carte şi să fac cerculeţele “la liber” şi cum or ieşi, or ieşi.

DSCN6262

Îmi place cum au ieşit tablourile, însă nu mă pot hotărî dacă să le lăcuiesc sau nu, nu ştiu cum se comportă cerculeţele de hârtie când le dai cu lac pe deasupra.

Materiale: un set de 4 pânze pe cadru (eu am folosit de 20×20, 15 lei setul în Jumbo), acrilice (mov deschis, verde, portocaliu, albastru, maro), fâşii şi instrument pentru rulat hârtia, adeziv (aracet).

Mai întâi se pictează cele patru pânze (fotografiile acestea sunt făcute în grabă cu telefonul aşa că au o calitate mai scăzută). Se lasă la uscat. Se trasează conturul copacului şi se pictează cu maro.

11216190_1128436160515663_1201423392_n

Se fac cerculeţele din fâşii de quilling, răsucindu-le cu unealta specială. Pentru fiecare pătrat e nevoie de 16 cerculeţe (8 de o culoare şi 8 de o culoare). Noi am folosit: roz şi mov pentru primăvară, roşu şi verde pentru vară, maro deschis şi portocaliu pentru toamnă şi albastru şi alb pentru iarnă. În vreo două locuri a trebuit să mai adaug suplimentar câte un cerculeţ-două, pentru că am mai adăugat crengi pe parcurs, să încerc să echilibrez puţin imaginea (pe portocaliu creanga e prea jos).

11186348_1128715033821109_1908437822_n

 Am lipit cerculeţele cu aracet şi am pus deasupra câte o carte uşoară, ca să le preseze puţin şi să se lipească bine. Folosiţi aracet care se usucă transparent sau alt adeziv puternic.

DSCN6260

În carte veţi găsi o mulţime de idei de decoraţiuni realizate cu tehnica quilling, precum şi un capitol despre materiale, unelte şi moduri de realizare a formelor de bază din quilling. Am pus ochii pe mai multe decoraţiuni pentru casă, însă nu ştiu dacă timpul îmi va permite să le pun în practică prea curând.

Dacă v-a plăcut copacul anotimpurilor, o să-l puteţi vedea live la Bookfest, unde voi susţine şi un atelier de realizat semne de carte din fâşii ţesute, duminică, 24 mai. Voi reveni cu mai multe detalii în curând.

2 Comment

  1. violeta.argatu says: Reply

    supeeer!

  2. Paula says: Reply

    Va iesit tare simpatic copacelul 🙂
    Si Roxi avea la gradinita unul urias pe perete. Nu cred ca as avea rabdare sa fac patru tablouasuri…

    Ideea cu lacuitul nu e rea, dar practic e mai greu.

    Cel mai sigur este sa faci mai intai o proba cu lac pe un cerculet quilling lipit pe alt carton. Eu am incercat odata direct pe tablou si s-a scurs lac si pe cartonul de baza. Apoi am dat tot tabloul cu lac si a fost un dezastru 🙁

    Am mai incercat cu un lac-spray.Varianta avea avantajul ca nu mai aveam urmele de la pensula, dar intuneca culorile.

Leave a Reply