Produse de igienă dentară pentru copii

Dacă tot a venit Zâna Măseluţă la Eliza, trebuie să fim mai grijulii cu dinţişorii, pentru că, aşa cum spune vechiul banc, “Dumnezeu ne dă dinţi gratis doar de două ori în viaţă, a treia oară trebuie plătiţi” 😀 Şi cum aş prefera să cheltuim banii pe ceva mai distractiv decât pe serviciile dentare (care sunt nesimţit de scumpe, mai ales la copii şi o să vă rog să mă scuzaţi că voi mai repeta asta de câteva ori), încercăm să prevenim pe cât posibil. Acum aproape o lună am fost cu Eliza la dentist deoarece dintele nou îi creşte strâmb şi voiam să văd dacă putem face ceva din timp. Din păcate, nu se poate face nimic până nu îi cad măcar patru dinţi de sus şi patru de jos şi abia apoi se va pune aparat (pentru care trebuie să încep să pun bani la ciorap de acum, la cât de scumpe sunt), însă personalul medical de acolo ne-a recomandat trei produse de igienă dentară, mai mult sau mai puţin utile 😀

Primul, în ordinea importanţei acordate de mine, este o apă de gură care colorează dinţii în albastru. E o apă de gură specială pentru copii, se găseşte la DM (costă 7,99 lei), şi evidenţiază zonele în care nu s-a periat bine. Vă spun sincer că am început s-o folosesc şi eu. E distractiv să ne spălăm seara împreună şi să ne albăstrim dinţii 😀 Se numeşte Dontodent junior şi e recomandată copiilor peste şase ani.

dontodent-junior-plaque-test-spuelung--10011148_B_P

Urmează pe liste nişte aţă dentară fixată pe nişte suporţi de plastic. Sunt mai uşor de folosit de către copii, pentru că ei nu ştiu încă să-şi înfăşoare aţa dentară normală pe degete. Eliza trebuie să folosească aţa dentară, în special între dintele permanent şi ceilalţi, deoarece, crescând strâmb, nu e suficient spaţiu să intre periuţa să cureţe aşa cum trebuie. Tot de la DM am luat şi aţa asta dentară (5,29 lei), dar probabil se găseşte şi prin farmacii.

dontodent-zahnseide-sticks-ungewachst--10000377_B_P

Al treilea produs, care pentru mine e din categoria Calgon (adică îl foloseşti pentru prevenţie, dar nu ştii niciodată dacă chiar foloseşte la ceva) este un fel de cremă dentară care se aplică pe dinţişori de două ori pe săptămână, seara, la culcare, pentru a-i proteja de carii. Am înţeles că e, în mod specială, utilă pentru dinţii permanenţi în creştere, când încă nu pot fi sigilaţi. Apropo de asta, ce părere aveţi de sigilarea dinţilor? În afară de faptul că costă 140 de lei pe dinte ceea ce mi se pare o avere, în condiţiile în care sigilarea asta nu implică cine ştie ce?! Revenind la crema dentară, se numeşte GC Tooth Mousse şi eu am cumpărat-o direct de la cabinet (80 de lei a fost şi am înţeles că ajunge pentru vreo câteva luni, dar să nu vă închipuiţi că suntem prea consecvente la aplicat – pe net o găsiţi mult mai ieftin). Are mai multe utilizări, preiau o descriere de pe net (sursa aici)

  • Eliberează RECALDENT Fosfopeptida Caseinica – Fosfat Amorf de Calciu
  • Inhibă demineralizarea smalţului şi induce remineralizarea
  • Reduce hipersensibilitatea prin obturarea tubulilor dentinari deschişi
  • Previne formarea cariilor incipiente datorită proprietăţilor anti-cariogenice
  • Remineralizează petele albe cretoase.

Indicaţii:

  • Pentru a oferi dinţilor extra protecţie şi a combate atacurile acide
  • În cazul pacienţilor care prezintă un risc cariogen scăzut spre mediu
  • În timpul şi/sau după tratamentul ortodontic
  • Pentru desensibilizare înainte şi după albirea dinţilor şi după detartraj sau curăţarea profesională
  • În cazul femeilor însărcinate şi a copiilor cu vârsta sub 6 ani.

tooth-mousse-gcAtenţie, crema asta e interzisă celor cu intoleranţă la lactate!

12 Comment

  1. Ramona says: Reply

    Maya mea are 9 ani si eu am facut asa, o mica “obsesie’ in ceea ce priveste igiena dentara… De dintii mei nu s-a ocupat nimeni cind eram copil si mai sufar si acum in privinta asta. TRebuie sa recunosc faptul ca in Romania se gasesc mult mai multe produse pentru igiena dentara decit la noi asa ca nu ma pot pronunta direct in privinta lor. Insa, pot asa, sa-ti spun ce ne-a recomandat noua (pina acum) dentista precum si tanti care se ocupa de curatarea dintilor ,nu stiu acum sa zic romaneste. Eu o duc pe Maya de 2 ori de an la control la dinti (asta in cazul in care nu avem nevoie pentru “urgente”) si de 2 ori la curatat dintii. Ni s-a spus ca mai important decit pasta de dinti este cum sa te speli pe dinti, de asemenea sa folosim apa de gura dupa spalat si ata dentara. Aici in cadrul serviciilor medicale de circa nu se ofera sigilarea dintilor, dar intotdeauna dupa ce ii detartreaza tanti ii da pe dintisori cu ceva chestie ca sa apere de carii, parerea mea e ca e apa de ploaie dar daca e inclusa in asigurare…Eu i-am luat Mayei si niste vitamine de pe net (iherb), se cheama “Tooth Fairy” si i le dau in perioada asta, cind se schimba dintii. Cam atit. Vreau sa mai spun ca o urmareasc si acum cind se spala pe dinti, copii nu au intotdeauna rabdare pentru asta,

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ia sa caut eu Tooth Fairy alea sa vedem ce-i cu ele. Chestia cu care o da pe dinti dupa aia, asta s-ar putea sa fie, crema asta dentara, ultima mentionata de mine. Cu aia a dat-o si pe ea la cabinet. La noi nimic nu e inclus in asigurare, e o bataie de joc.

  2. Să nu râzi de mine:) Dar de ce de două ori îți dă Dumnezeu dinții? Nu doar o dată cad cei de lapte?

    Interesante produse. O să povestesc și eu despre unele cât de curând- le-am primit spre testare.
    Crema aceea mi se pare foarte interesanta – o vom cauta și noi.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Prima oara cand te nasti (aia sunt primii) si a doua oara aia permanenti 🙂 Crema aia mi se pare scumpa si nu sunt convinsa ca merita banii. Dar o folosesc in continuare, pe principiul ca nu are ce sa strice.

  3. Oana says: Reply

    Din pacate sigilarile ,,dispar” uneori. Nu mi s-a oferit o explicatie clara. Nu stiu daca ea ,,cade” daca nu e bine pusa de medic sau pur si simplu nu rezista cand copilul mananca ceva mai dur sau scrasneste din dinti.

  4. Cristina says: Reply

    Foarte interesanta apa de gura colorata, o sa o caut si eu pentru mine, juniorul are abia 4 ani. Ata dentara pe suport o folosesc pentru mine de ceva vreme, am vazut ca au si speciala, pentru copii (parca era colorata).
    In privinta igienei dentare la copil, am fost si sunt usor obsedata 🙂 Am inceput cu periajul gingiilor si apoi, de la primul dinte, am tot periat si am incercat sa-l fac sa-i placa activitatea asta. Dupa perioade in care trebuia sa cant, sa spun povesti, sa aleg cele mai fanteziste periute, am ajuns in sfarsit la momentul in care se spala pe dinti singur, cu pasiune, chiar.
    Vizitele la dentist le-am inceput de pe la 1 an, pentru obisnuinta si control preventiv, iar acum, la 4 ani au prins bine, pentru ca in ciuda spalatului zilnic si a faptului ca nu mananca dulciuri, a avut prima carie. Din fericire pentru noi, avem o prietena medic dentist, pe care o cunoaste si cu care a vrut sa colaboreze atunci cand s-a pus problema plombei.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eu recunosc ca nu am fost asa obsedata. A inceput sa se spele pe dinti tarziu si nu prea am stat de capul ei. Din fericire, nu are nicio carie si are o dantura impecabila dar medicul mi-a spus ca asta are legatura cu genele ei si nu neaparat cu igiena dentara. Sa vedem ce facem mai departe pentru ca dintii permanenti ii cresc toti strambi, nu are suficient spatiu in gura ca sa-i creasca drept.

  5. Monica says: Reply

    Eu am un pitic de 1 an și 8 luni… I_am cumpărat tooth mousse dar nu știu dacă e ok să îl dau.menționez ca dințișori de sus i s_au “măcinat ” dacă pot zice așa.tocmai de aia i_am cumpărat această cremă,poate o să_l ajute să îi rămână ceilalți dințișori buni.însă acum nu știu,ce să fac ?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cel mai bine este sa mergi cu el la un dentist. Faptul ca i s-au macinat dintisorii indica faptul ca a avut niste carente in perioada uterina. Doar medicul dentist te poate sfatui ce sa faci.

      1. Monica says: Reply

        Am fost si mi-a zis ca nu are ce sa ii faca ca o sa i se schimbe dar pana atunci mai e…o sa mai cer si alta parere totusi.multumesc de raspuns

        1. Laura Frunză says: Reply

          Am mai auzit situatii din astea. Teoretic, dintii se pot reconstrui si acum, dar nu merita efortul si investitia financiara. Mai bine ii lasati asa pana se schimba. Insa trebuie igiena maxima intre timp.

  6. Gabriela Dragoi says: Reply

    Fetita mea a avut asa numita carie de biberon, care a inceput inainte sa implineasca un an, desi a supt doar la san. M am dus cu ea la dentist cand avea doar niste pete albe pe incisivii centrali si am inceput sa ii dau seara cu GC Tooth Mousse. Pot spune a ajutat o deoarece caria nu a avansat pe incisivii centrali, unde am insistat cu aplicarea. Dar pe cei laterali nu am putut aplica asa cum trebuia mereu, fiind destul de mici, asa ca au inceput sa se macine si in doua luni s au fracturat.
    Acum o voi contrazice pe doamna Laura Frunza: se merita tot efortul si investitia financiara. Fetita mea nu mai putea sa muste, avand dureri. Nu ii puteam da fructe sau alte alimente decat maruntite. Asa ca am luat decizia de a pune coronita pe acei dintisori cand avea un an si jumatate.
    Nu a fost usor, a trebuit adormita cu inhalogaz plus anestezie locala. Dar acum mananca normal si nici nu mai e afectata estetic.
    A fost cea mai buna decizie.
    Acum continui sa ii dau cu acel gel pe maselute.

Leave a Reply