Cărţi cu poezii pentru copii

Nu credeam că există copii care preferă în mod deosebit cărţile de poezii pentru că am remarcat în general predilecţia pentru povestiri, poeziile rămânând mai degrabă ceva ce se citeşte pe la grădiniţă sau se învaţă pe de rost pentru serbări sau la şcoală. Însă o prietenă mi-a spus că fetiţa ei e pasionată de poezii şi caută să-i cumpere câteva cărţi, aşa că m-am gândit să recomand şi câteva cărţi de poezii, să nu mă axez aproape exclusiv pe proză.

Una dintre cele mai frumoase antologii este Poezii din copilărie de la editura Cartea Copiilor. Nu doar că are o selecţie superbă de poezii clasice, dar beneficiază şi de o varietate de stiluri de ilustraţie, care fac din această carte un fel de manual al ilustratorilor dar şi al cititorilor. Aşa îţi dai seama mult mai uşor ce tip de ilustraţii îţi plac mai mult, pentru că ai termen de comparaţie. S-a lucrat doar cu ilustratoare românce şi încă unele foarte talentate. E singura carte de poezii la care Eliza s-a întors iar şi iar şi a citit-o mai multe zile la rând. Poezia ei preferată din carte este Cântec de primăvară de Şt. O. Iosif.

poezii din copilarie

Pe acelaşi loc cu Poezii din copilărie, deşi nu este chiar poezie-poezie, stă povestea în versuri a lui Gruffalo şi a Puiului lui Gruffalo, două cărţi pe care am ajuns să le iubim foarte mult. Chiar dacă Elizei nu i-a plăcut iniţial cartea, eu am insistat pentru că am ştiut că va ajunge s-o iubească şi am avut dreptate. Acum suntem amândouă mari fane ale lui Gruffalo, ne plac atât cărţile cât şi filmele. În plus sunt excelent redate în română, rar am văzut o carte de poezii pentru copii tradusă mai bine decât aceasta. Mi-aş dori să traducă tot Florin Bican şi poeziile lui Dr Seuss sau The Night Before Christmas. (Alex, se aude? Te rugăăăăăăăăăăm!)

gruffallo 1_2

O altă carte drăguţă de poezii este Greta şi reţetele ei, pentru fetiţele pasionate şi de gătit, nu doar de poezie (fără să insinuez, desigur, că cele două s-ar exclude). Sunt versuri simple care încearcă să transpună în poezie câteva reţete uşoare – vedeţi mai jos cum arată. Am pus cartea pe listă pentru că mi-au plăcut ilustraţiile cu mama şi fiica lucrând alături în bucătărie. Alături de un şorţ haios sau de o bonetă de bucătar, această carte ar putea fi un cadou simpatic pentru orice copil de 4-8 ani.

Greta si retelele ei - coperta C1

Greta si retelele ei - interior 22x22 - 2015 - p7

Poezii pentru cei mici este o altă carte care mi-a plăcut, veţi găsi motivele în articolul iniţial pe care l-am scris despre această carte.

c1_poezii_pentru_cei_mici

Tot din categoria cărţilor pentru copii în versuri aş mai recomanda Cele mai frumoase poveşti de Sybille von Olfers. Pe aceasta nu o am, dar vreau şi eu s-o cumpăr pentru Eliza. Am citit o recenzie foarte frumoasă la Camelia pe blog. Tot în versuri, şi tot de la editura Univers Enciclopedic sunt, dacă nu mă înşel, şi cărţile Danielei Drescher, ambele foarte frumoase.

cele mai frumoase povesti

Dacă mai aveţi recomandări de cărţi de poezii care îmbină ilustraţiile frumoase cu texte interesante pentru copii, le aştept cu drag.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

  1. Si fetita mea e atrasa de cartile de poezie. E mult mai placut de ascultat ceva ce are ritm si rima, mai ales la varste foarte mici. Prima carte pe care m-a lasat, apoi rugat sa i-o citesc a fost “Puiul Mot” de Elena Netcu, ilustrata inspirat de Dan Ungureanu. Apoi a venit preferata tuturor timpurilor, “Apolodor” a lui Gellu Naum, pe care chiar ma mir ca nu am regasit-o printre sugestiile tale 🙂 Iar acum, la sase ani, ii plac ghicitorile si poezioarele copilariei, am o culegere mai veche, “Iesi papucule de sub pat”, pe care am citit-o pe nerasuflate.

    • Eliza si cu Apolodor nu au avut niciun fel de chimie, deloc nu i-a placut. O am acasa, am incercat sa i-o citesc, insa Eliza vrea texte din care sa inteleaga perfect ce se expune, nu fabulatii si jocuri de cuvinte. E cam prea ancorata in realitate uneori : )))

    • Culmea e ca la noi, dintre cartile Luciei Muntean, cea in proza a avut cel mai mare succes – Povestea gentutei rosii. Si acum o mai cere. Dintre cele cu poezii doar Povestea vitaminelor si Jocurile Uite-asa i-au placut.

  2. Andrei are 3 ani si 10 luni. Preferintele lui in materie de carti sunt foarte multe si extrem de variate. Dintre cele cu poezii, Grufalo inca n-a avut succes la noi, am citit-o doare de vreo 3 ori intr-un an…. (Cand ii place ceva ..apoi ii citesc cartea aia pana o stie pe de rost..:))…)
    Ce-mi vine in minte acum (potrivite si cu varsta lui..nu stiu cat are fetita prietenei tale si daca nu cumva cele pe care le recomand eu sunt deja depasite..)
    Incep cu cea din care, la nici 3 ani, imi recita in hohote de ras parti intregi din poezia care da titlul cartii (pai, nah, e amuzant ca un canar s-a indragostit de-o pruna, cam uscata si hapsana..sau ca piticul Firfiric sta pitit dupa usa si trage din tigara band cafeaua din ibric….) Harababura- Cristian Bădiliţă
    Apoi:
    Norocel – Laura Cristina Saracin
    Peripetiile magarusului Zoli- Marius Domitian
    Puiul Mot- Elena Netcu
    Primele mele versuri, poezii si cantecele – ilustrata de Walter Riess

    Mai nou, pentru ca a trecut de fascinatia litere-citit pe silabe…la fascinatia numere- adunat..citesc zilnic..
    Victor Tulbure- Aritmetica lui Pogonici…

    p.s.
    De obicei cartile si le alege singur. Mergem in Humanitas impreuna si el alege ce vrea de-acolo..