2. Cei trei magi, Brăduţul de Crăciun, Pippa&Pelle

Vom citi toate aceste cărţi azi. Ca activitate avem mersul la film (Dinozaurul cel prietenos).

Brăduţul de Crăciun am cumpărat-o anul trecut de la Gaudeamus, Pippa & Pelle e cumpărată de pe elefant, iar Cei trei magi am primit-o de la editura Univers Enciclopedic.

DSCN4957

Încep cu Pippa & Pelle, o cărţulie mică, integral cartonată, cu o poveste foarte scurtă, în versuri, despre doi spiriduşi care se trezesc într-o dimineaţă şi observă că a nins. Cartea e potrivită pentru copii mai mici, de la 2 la 4 ani, din păcate eu m-am păcălit cumpărând-o, pentru că Eliza e prea mare pentru ea. Ilustraţiile sunt pastelate, cu peisaje de iarnă. Pippa & Pelle fac bulgări de zăpadă, se dau cu săniuţa, hrănesc animalele, fac un om de zăpadă, se dau cu schiurile. În colecţia asta mai este o carte, cu specific de Crăciun, care (recunosc) mă tentează foarte tare, mai ales că e şi la reducere.

DSCN4961

Brăduţul de Crăciun, una dintre cele două cărţi de Loek Koopmans publicate la editura Univers Enciclopedic Junior, spunea povestea unui brăduţ din pădure care se simte nemulţumit că are ace în loc de frunze. Îşi doreşte, pe rând, să aibă frunze de aur (care îi sunt furate), frunze de sticlă (care se sparg la furtună) şi frunze adevărate (pe care i le mănâncă o familie de capre). După aceste încercări, îşi doreşte la loc să aibă ace. Vine iarna, brăduţul e acoperit de zăpadă şi în pădure vin nişte copii. Din cer cade o stea care luminează vârful bradului. Atât copiii cât şi animalele îl admiră iar bradul simte că aceea e cea mai frumoasă zi din viaţa lui. Morala este, desigur, că trebuie să te simţi bine în pielea ta pentru că există un rost pentru care te afli în ea 🙂

DSCN4963

Cei trei magi spune povestea lui Melchior, Baltazar şi Gaspar care văd într-o seară o stea deosebită pe cer şi ajung la concluzia că steaua anunţă naşterea unui rege. Ei se hotărăsc să urmeze steaua şi cumpără aur, smirnă şi tămâie pentru a-l întâmpina pe rege aşa cum se cuvine. Finalul poveştii îl intuiţi, bănuiesc: cei trei magi ajung la staulul în care Maria l-a născut pe Mântuitor, i se închină şi îi oferă darurile lor.

DSCN4965

2 Comment

  1. cristina o. says: Reply

    Sunteti in vacanta/concediu? Sa lecturati/vizionati cu placere!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Lucrez de acasa azi, Eliza era foarte obosită, aşa că am zis să rămân cu ea.

Leave a Reply