Puzzle-uri cu hărţi

Fiindcă v-am promis că vă mai arătăm din materialele educative pe care le avem noi, astăzi vă prezint puzzle-urile cu hărţi pe care le avem în casă.

Cele mai faine sunt, de departe, cele încastru, din lemn, cu harta României şi cu harta Europei. Mi le-a cumpărat o prietenă din Republica Moldova, dar am înţeles că, ocazional, Edujoc livrează şi în România (sau vă puteţi ruga prietenii care merg în Republica Moldova să vi le aducă). Calitatea e bună, doar că lemnul nu e lăcuit, m-aş apuca să le lăcuiesc într-o zi, timp să am. Sunt destul de mari (41×35) şi au şi suporţi din lemn.

puzzle lemn romania

puzzle lemn europa

În afară de astea două, mai avem şi două puzzle-uri din carton, pentru copii, cu detalii specifice fiecărei ţări (omuleţi în costume populare sau diverse simboluri). Pe cel cu Europa (200 piese) nici nu l-am desfăcut, ca să fiu sinceră, îl am de foarte mult timp, luat de pe un site care nu mai există acum, iar cel Usborne cu harta lumii e luat de pe site-ul librăriei Cărtureşti tot acum mult timp când am câştigat un voucher generos la un concurs. La cel Usborne piesele sunt destul de mari iar puzzle-ul iese destul de mare (sunt 250 de piese).

puzzle carton europa

puzzle harta lumii carton

Am văzut la un moment dat pe un site un puzzle 3D în formă de glob pământesc şi acela e următorul pe lista noastră de dorinţe. Voi ce puzzle-uri cu hărţi aveţi?

1 Comment

  1. vio says: Reply

    Foarte frumoase ale voastre. Cele doua din lemn chiar ar merge si la anii lui Andrei, restul au cam multe piese ca sa le faca singur..
    Noi avem unul singur, primit, care nu-m i place deloc..

    http://www.noriel.ro/puzzle-noriel-harta-europei-100-piese

    Sunt zone mari cu aceeasi culoare, asa ca m-am declarat depasita…
    Iar Andrei, care face si puzzleuri de 100 piese sau mai multe(cand sunt cu personaje favorite sau cu masini), la asta a zis de la inceput ca “nu e bine colorat” , ca nu se descurca si ca “e pentru copii peste 5 ani, iar eu nu am 5!” (asta i-a spus chiar prietenei mele care i l-a adus, fix cand i l-a dat:P)

Leave a Reply