Jucării şi accesorii de plajă pentru copii

Când era Eliza mică, avea o mulţime de jucării de nisip deoarece exista la noi în parc o groapă cu nisip unde adora să se joace. Cu mintea de acum îmi dau seama că n-ar fi trebuit s-o las să se joace acolo, dar pe vremea aia lumea nu era chiar atât de panicardă, aşa că mulţi copii se jucau liniştiţi în nisipul din parc. După ce parcul a fost renovat, groapa desfiinţată şi suprafaţa acoperită în întregime cu tartan, n-a mai avut unde să se joace în nisip, aşa că am dat toate jucăriile de nisip, fie altor copii, fie la ţară. Pe vremea aia, nu mergeam în concedii şi nici prin cap nu mi-a trecut să le păstrez pentru viitor, aşa că atunci când am început să mergem la mare, a trebuit să cumpăr altele, evident şi de atunci aproape în fiecare an am mai cumpărat câte ceva.

Jucării de nisip

De obicei există un set standard de găletuşă cu sită, lopăţică, greblă şi pâlnie, stropitoare, plus două-trei forme de nisip. Noi avem trei găletuşe de dimensiuni diferite care fac zid de castel direct atunci când răstorni nisipul din ele. Cea mai mare s-a spart anul trecut, dar o să acopăr gaura cu silicon fierbinte, că e prea utilă şi nu merită s-o arunc să cumpăr alta. Pe lângă astea mai sunt nişte forme speciale de făcut cărămizi şi, deşi le am pe listă de ceva vreme, nu am reuşit să le cumpăr, sper să reuşesc anul acesta. Găletuşa care face zid avea şi două forme care fac ziduri mai mici, dar mie mi s-a pus pata pe forma aia de cărămidă 😀 Pe lângă jucării, eu am remarcat pasiunea copiilor de a se juca cu pahare şi sticle de plastic şi de a le umple cu nisip, aşa că dacă nu aveţi multe jucării, nu vă faceţi griji, beţi un frappe sau o bere pe plajă şi aţi rezolvat problema!

DSCN7327

Jucării gonflabile

În primul rând, dacă aveţi copii mai mici, o piscinuţă gonflabilă (eventual una care are şi copertină, cum a avut Eliza când era mică). O puteţi umple cu apă şi o puneţi la soare să se încălzească. Se pot bălăci în ea sau pot să se joace cu bărcuţe sau să ia apă pentru castele, fără să se ducă până la malul mării.

Piscină gonflabilă cu copertină şi floare stropitoare de când avea Eliza aproape doi ani
Piscină gonflabilă cu copertină şi floare stropitoare de când Eliza avea aproape doi ani şi verişoara ei un an.
Fotolii gonflabile. Eliza şi verişoara ei la aproape 8, respectiv 7 ani.
Fotolii gonflabile. Eliza şi verişoara ei la aproape 8, respectiv 7 ani.

În materie de protecţie acvatică pentru copii, vă sfătuiesc să alegeţi o vestă sau un colac cu chiloţel, în defavoarea aripioarelor, deoarece se vor bronza cu dungi mari pe mâini.

Bărcuţă/colac cu "chiloţel", Eliza la aproape trei ani
Bărcuţă/colac cu “chiloţel”, Eliza la aproape trei ani

Evident, dacă aveţi multe gonflabile, se impune o pompă cu picior sau un adult cu plămânii tari 😀 Pentru a căra jucăriile la plajă, folosiţi un rucsac din pvc pe care să-l poată căra şi copilul în spate. Noi avem unul transparent, rămas de la nişte role (în el îşi cară şi echipamentul de înot şi e numai bun pentru că nu se udă de la el).

Mingi, palete, pistoale de apă

Dacă nu v-aţi rupt spatele cărând zilnic spre plajă jucării de nisip şi gonflabile, mai puteţi pune în bagaj şi o minge de volei, nişte palete, un frisbee sau pistoale de apă (e mare distracţie cu ele).

Rogojină sau salteluţă de plajă

Dacă obişnuiţi să închiriaţi şezlonguri, să ştiţi că va trebui totuşi să aveţi şi o rogojină sau un izopren mic pentru copil. În Jumbo se găsesc nişte rogojini cu pernuţe gonflabile, cu imagini Disney, dar merge şi un izopren de 9 lei din Decathlon. Aveţi grijă să le uscaţi bine înainte de depozitare, altfel mucegăiesc (în special rogojinile, capătă un miros ciudat).

Şi dacă tot vorbim de accesorii, trebuie să menţionez nişte prosoape de nataţie de la Decathlon din microfibră, Eliza are pentru înot dar îl luăm şi la mare. E genial! Usucă repede corpul, se usucă şi el repede şi ocupă foarte puţin spaţiu când e împăturit (şi ştim cu toţii ce problemă reprezintă spaţiul în bagaje când plecăm în concediu 😀 )

20160607_184020

Toate bune şi frumoase, dar marea problemă e următoarea? Unde depozităm toate astea? 😀 Eu am o cutie sus pe şifonierul Elizei unde le ţin pe toate dar pe parcursul unui an le mai mut de câteva ori pentru că mă încurcă. Voi unde le ţineţi? Ce altceva mai căraţi la mare în afară de cele enumerate de mine mai sus? Eu de anul ăsta mă gândesc să fac vânt tuturor jucăriilor de plajă ca să nu le mai depozitez şi să iau anul viitor altele. Pentru 30 de lei maxim cât aş da pe un set complet cu de toate la Jumbo, parcă nu merită să-mi ţin un spaţiu din casă ocupat. Voi ce părere aveţi de asta?

P.S. Nu uitaţi să scrieţi numele copilului pe toate jucăriile de plajă şi, eventual, le puteţi şi numerota (1 din 10, 2 din 10, 3/10) ca să vă asiguraţi că plecaţi acasă cu (relativ) acelaşi număr cu care aţi venit. Un marker permanent cu vârf subţire merge perfect în acest scop.

Save

Save

Save

Save

Save

14 Comment

  1. si dariei (8 ani imediat) ii place de mica sa se joace in nisip. noi am ramas la aceleasi jucarii de bebelusa, cu exceptia galetusei, in plus s-au mai adaugat niste forme de oua de plastic, mari si ce mai gaseste pe la mare. in parc nu mai merge cu formele, dar cum gaseste la groapa de nisip se mai rasfata putin. Iar formele, si accesoriile pe care le foloseste doar la mare, le tin in trolerul ei . slapi, rogojina, jucarii si prosopul pe care il vrea doar la mare. in trolerul ei de fapt stau toate , si ale noastre de genul asa. trolerul ei intra in al meu, al meu in al lui si toate intra sub patul nostru. si gata locul ;).

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eu n-am “sub-paturi” :))) Toate paturile noastre sunt pana in podea. O fi timpul sa schimb paturile? 😀

      1. eu am “sub paturi” ca nu prea am alt loc de depozitare. dar le poti tine in trolerul ( geamantan, geanta) cu care mergeti la mare. asta ca sa nu le mai tot muti.

        1. Laura Frunză says: Reply

          În genţi stau alte genţi mai mici 😀 Nu am ceva dedicat, aceeaşi geantă o folosim pentru toate drumeţiile. A, şi nu deţin trollere, doar genţi de voiaj.

  2. 🙂 Super!

  3. Violeta.argatu says: Reply

    La pistol nu m-am gandit, merci!!!
    La pahare ma gandisem sa iau un set mare- pt a face gard la castel :), piramide dc o merge. Am emotii, n-am mai fost la mare de cand avea Ioan 6 luni (adica de 8 ani ). Cu toti trei acum, si cu inca 6 copii (plus parintii din dotare) va fi o provocare serioasa.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Să-ţi recomand nişte calmante eficiente? 😀

      1. Violeta.argatu says: Reply

        Niste tranchilizante poate :)))

        1. Laura Frunză says: Reply

          Pentru ei? :)))

  4. Violeta.argatu says: Reply

    Chiar…nu e vreun magazin unde as putea gasi jucarii de plaja la kilogram ? 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nu 😀

      1. Laura Frunză says: Reply

        Mulţumim! E chiar aproape de mine 😀

        1. Ileana says: Reply

          Daca ajungi, spune-ne si noua cum e te rog. Eu am auzit de el, dar nu am ajuns inca.

Leave a Reply