Colier din capac de bere

dscn8715

Am văzut pe Pinterest nişte “bottle cap necklaces” dar se vindeau destul de scump pe Etsy şi nu am găsit un tutorial cu privire la cum se fac, deşi nu e greu de dedus că sunt probabil nişte suporturi de medalioane cu margine zimţată (nu capace reale de bere), imagini decupate şi acoperite cu un strat subţire de răşină. Eu, însă, am căutat o variantă mult mai ieftină şi uşor de făcut acasă de un copil, cu puţin ajutor la găurit din partea unui adult.

Pe modelul acesta puteţi face medalioane cu ce doriţi voi, nu doar cu prinţesa Elena. Merg şi embleme ale unui grup sau chiar poze mici cu cineva din familie. Vă recomand să folosiţi nişte capace care se desfac prin răsucire, nu din acelea care se scot cu un desfăcător, pentru că acelea se deformează. Eu am găsit toate capacele (am făcut 3) pe stradă, e o zonă în faţa unui magazin, unde sunt o grămadă pe jos, spre disperarea Elizei care mă tot bătea la cap să nu mai culeg gunoaie 😀 Dar chiar n-am avut chef să dau banii pe 3 sticle de bere cu care nu aveam ce să fac.

dscn8713-2

În afară de capace, mai aveţi nevoie de: imaginea de pus înăuntru (print cu Elena, câte patru pe pagină), aracet care se usucă transparent (aracet de la librărie, nu pentru construcţii), panglică sau lănţişor de agăţat, zale pentru a prinde capacele de panglică şi un ciocan şi un cui pentru a da gaură în capac.

Se decupează faţa Elenei sub forma unui disc care să intre perfect în interiorul capacului (aveţi o imagine potrivită în primul articol din serie). Se pune aracet pe fundul capacului, se introduce discul, apoi se toarnă o cantitate considerabilă de aracet deasupra, pentru a forma un strat prin care nu se mai vede imaginea. Atenţie la bule, încercaţi, pe cât posibil, să le îndepărtaţi sau să le spargeţi. Lăsaţi la uscat undeva sus pe un dulap, fără să le mişcaţi. În funcţie de cât de gros e stratul, poate dura de la câteva zile la mai mult de o săptămână ca să se usuce. Aracetul se va usca transparent şi va forma un strat protector peste imagine.

Cu ajutorul cuiului şi al ciocanului daţi o gaură în partea de sus, prindeţi zala şi lănţişorul şi aţi obţinut un colier foarte frumos şi ieftin.

dscn8715

3 Comment

  1. Violeta.argatu says: Reply

    Fffoarte tare!!!

  2. Multumesc pentru idee. Luna m-a innebunit ca vrea medalion cu pozele noastre (ma-sa si tac-su, adica), poate incropesc ceva dupa modelul tau. Partea nasoala e ca nici eu nu beau bere la sticla, ma gandesc sa adaptez la fundul unei cutii de aluminiu :-)))

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eu v-am zis de unde le am :))) În faţa unui magazin de pariuri se aduna mai mulţi bărbaţi şi beau bere şi, evident, le aruncă pe jos. Le iei, le speli (eventual cu alcool) şi le foloseşti 😀

Leave a Reply