La film – Trolii

afis-trolii

Trolii chiar era un film pe care nu-mi doream să-l văd, mai ales după ce îmi spuse o prietenă că a rezistat cu chiu cu vai în sală pe tot parcursul proiecţiei şi asta în condiţiile în care ea e foarte tolerantă cu tot ce înseamnă entertainment pentru copii (spre deosebire de mine 😀 ), însă am primit invitaţii la film de la Telekom şi am vrut să o mai scot şi pe Eliza din casă şi m-am gândit că poate nu o fi mai rău ca la Singuri acasă (la care am turbat, efectiv, aşa tare mi-a displăcut!). Iniţial trebuia să intre în sală cu prietena ei şi cu mama acesteia, dar cum mama respectivă a dezertat, fiind chemată în mod convenabil la şedinţa cu părinţii, a picat pocinogul pe mine.afis-trolii

Vă spun, singurul lucru care a salvat filmul a fost sala VIP din Afi Palace Cotroceni în care a rulat, cu fotolii demenţial de comode, cu spătar care se lasă pe spate la o apăsare de buton şi taburet pentru picioare, plus porţia generoasă de nachos luată pentru prietena Elizei pe care am mâncat-o eu, pe fond nervos, pentru că fetiţei nu-i plăceau nachos, ci popcorn, iar pe mine mă călca pe nervi explozia de curcubeie de pe ecran.

În orice caz, fetele au ieşit extaziate de la film şi pe cuvânt dacă pricep de ce. Sunt înnebunite după troli, au plecat acasă cu pahare cu troli, fetiţa cealaltă avea pluş cu troli iar Eliza avea magneţi cu troli de la nu ştiu ce promoţie de prin magazine, deşi niciuna dintre fete nu văzuse filmul! Ce înseamnă, dom’le marketingul ăsta! În plus, au aterizat la un moment dat amândouă şi la Mc de unde au plecat cu capete de troli, carneţele şi creioane, evident, tot cu troli.

Cum s-a văzut filmul din perspectiv adultului: 90 de minute de animaţie psihedelică, muzică disco reorchestrată, un trol care trăgea pârţuri cu sclipici şi unul care făcea caca cu brioşe, nişte personaje negative (bergeni) urâte tare şi un conflict nu prea puternic, cât să nu-i sperie prea tare pe copii. Ba chiar duşmănia dintre troli şi bergeni se încheie destul de fâsâit, fără un punct culminant foarte tensionat şi un deznodământ sângeros. Singurul lucru care mi-a plăcut: mesajul transmis. Fericirea vine din tine, nu din exterior. Poţi fi fericit dacă îţi setezi mintea să fie fericită, nu mâncând troli. Bravo, Dreamworks, pentru acest mesaj!

Cum s-a văzut filmul din perspectiva copiilor: super tare! Mda, nu mai comentez în plus.

P.S. Traducerea şi dublajul au cam lăsat de dorit, dar evident, copiii nu vor remarca asta.

Save

10 Comment

  1. Și Luca a fost dezamăgit. Eu nu am fost de data asta, ci doar tatăl lui. Să mai suporte și el. 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Bravo ţie! 😀

  2. cristina o says: Reply

    Nu doar ca le-a placut, dar au putut sa retina si numele personajelor! A fost si fiimea încântată de fotolii pt ca a stat cu cracii in sus. Sa mai tot fie invitatii ca te salvez! 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Şi nu te mai duci la şedinţele cu părinţii? 😀

      1. cristina o says: Reply

        In functie de agenda sedintei 😉

  3. Funny postare!

  4. Andreea L. says: Reply

    La Lugoj inca n-au ajuns filmul. Fetitei mele ii plac mult, are o colectie din care lipsesc doar 2 bucati. Le stie numele de pe rost. Si mie imi plac omuletii pentru ca nu sunt monstri. In ultimul timp, am vazut multe colectii doar cu monstri, transformers si alte ciudatenii. La film probabil ca vom ajunge pentru ca i-am promis deja.

  5. kyodnb says: Reply

    Cred ca filmul are la baza ceva animatii mai vechi de la ei pentru ca am vazut si eu pe undeva, acum mai bine de 20 si ceva de ani,o papusa ca cea din stanga din trailer…o am intiparita in minte, ce si cum, nu mai retin… 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Şi eu am o asemenea păpuşă întipărită în minte! Credeam că am eu un deja vu, dar se pare că totuşi a existat ceva similar.

Leave a Reply