La ce vârstă renunţă copiii la jucăriile de ataşament?

20160211_074325_1

Când avea 4 luni, Eliza a primit la botezul ei o păturică de la naşa ei, apoi când avea 1 an a primit tot de la naşa ei o păpuşă Julia – un pluş drăgălaş cu codiţe blonde şi pălărioară roşie. Acele două obiecte au devenit obiectele ei de ataşament. Are 8 ani şi nu renunţă la niciunul dintre ele.

De-a lungul timpului am trecut prin nenumărate drame legate de aceste două lucruri, dar în special de păpuşă. Păturica nu părăsea casa decât în vacanţe, dar păpuşa era luată în mai multe locuri şi riscul să se piardă era uriaş. Cum nu eram pregătită să duc copilul la psiholog fiindcă şi-a pierdut jucăria preferată, am încercat atunci să caut o dublură a Juliei. Am reuşit să dibuiesc pe etichetă producătorul: K’s Kids, am intrat online şi aşa am aflat că Julia are şi un frăţior şi se găseşte în mai multe variante (pluş, zornăitoare, jucărie de baie). Dar ce să vezi, atunci nu se găseau şi la noi (sau n-am găsit eu nimic online), aşa că nu am reuşit s-o clonez pe Julia şi am rămas pe mai departe cu teama că o să rămână fără ea. Din fericire, acum nu mai e cazul pentru că K’s Kids are distribuitor şi în România (Elite Kids) şi puteţi găsi jucăriile lor în mai multe magazine (gen Bebe Tei) şi hipermarketuri (Cora, Carrefour).

Julia a mers cu noi cu trenul, cu avionul, cu maşina. Stătea şi în centură, chiar. Am uitat-o odată la familia unui văr de-al meu, într-un sat de lângă Ploieşti, şi nu uit cum plângea Eliza şi l-a convins pe unchiul ei să întoarcă maşina şi ne-am întâlnit pe drum cu vărul meu care venea disperat cu Julia în braţe, pe bicicletă. Numai cine are copii (şi el are trei fete!) ştie ce înseamnă disperarea de a fi pierdut jucăria de ataşament.

În 2015 (avea 7 ani) Eliza a plecat pentru prima oară într-o tabără de 3 zile. Atunci şi-a pus prima oară întrebarea dacă s-o ia pe Julia cu ea sau nu. N-ar fi vrut să plece fără păpuşă (nu doarme niciodată fără ea), dar îi era teamă că vor râde copiii de ea. Am discutat, am cântărit argumentele, i-am spus că mulţi copii au jucării dragi cu care dorm şi până la urmă, Julia a plecat cu ea. Aceeaşi dilemă a avut-o şi astă-vară când a plecat în tabără şi până la urmă a plecat cu Julia, dar am convenit s-o ţină în bagaj până evaluează situaţia.

20160211_074325_1
Julia în avion

În afară de faptul că doarme cu Julia şi o cară cu ea peste tot, eu îi mai fac şi diverse jocuri sau surprize în care includ păpuşa. De exemplu, atunci când am cărţi noi, i le pun Juliei în braţe şi o aranjez ca şi cum ar citi şi Eliza o găseşte aşa când vine de la şcoală. Sau o pun în diverse locuri (ca la jocul ăla cu “găseşte spiriduşul”), în special la geam, ca şi cum păpuşa o aşteaptă pe Eliza să vină de la şcoală, uitându-se după ea pe fereastră. Pe Eliza mereu o amuză joculeţele astea care ne dau şi un subiect de conversaţie mai relaxat atunci când vine de la şcoală.

20161212_115812

20161212_115912

Tot Julia m-a ajutat anul trecut să o fac pe Eliza să se descarce de o suferinţă pe care o purta în ea şi de care nu se mai vindeca. Folosind păpuşa ei dragă, cea în care avea cea mai mare încredere, am reuşit să declanşez o criză de plâns şi de nervi care a dus, în cele din urmă, la vindecarea supărării respective (fusese “bullied” în parc şi făcuse gastrită pe fond de stres). Vă spun asta ca să înţelegeţi că, pentru noi, jucăria de ataşament nu este o simplă jucărie, ci este un instrument de vindecare, un mijloc prin care Eliza se simte conectată la un spaţiu familiar şi prin care îşi creează în jurul ei senzaţia de siguranţă.

Anul acesta, de Moş Nicolae, Julia a primit o surioară (o păpuşă de baie din aceeaşi colecţie), iar bebe l-a primit pe Wayne, frăţiorul Juliei. Mi-a fost teamă că noua păpuşă va rupe legătura pe care Eliza o are cu Julia cea veche şi o să vă spun şi de ce am crezut asta. Acum ceva vreme, o prietenă mi-a povestit experienţa fetiţei ei (care are 11 ani acum) cu o jucărie de ataşament, întâmplarea face că tot o jucărie K’s Kids, dar una veche, nu se mai găseşte în oferta actuală decât sub formă de jucărie de căruţ: o albinuţă pe care fetiţa a botezat-o Nuţa. Fetiţa era extrem de ataşată de Nuţa şi o lua cu ea peste tot. Cum e de aşteptat, Nuţa s-a deteriorat foarte mult şi părinţii s-au gândit s-o înlocuiască. Cu mari eforturi, au adus din SUA o jucărie identică (la un preţ colosal, mai mult a costat transportul, vă daţi seama) şi au aranjat cu cineva să facă la ziua de naştere a fetiţei un număr de magie şi să o înlocuiască pe Nuţa cea veche cu Nuţa cea nouă. Numai că ce să vezi, fetiţa a fost atât de şocată de apariţia noii albinuţe, că s-a rupt orice legătură cu ea şi a refuzat s-o mai accepte. Relaţia de ataşament dintre Nuţa şi fetiţa respectivă s-a rupt într-un mod foarte brusc.

somn

Uneori legăturile de ataşament se dizolvă de la sine, în timp, alteori se rup brusc, fără motiv sau din cauza unui incident care nu pare foarte grav din perspectiva părintelui. Însă pentru copil jucăria de ataşament este extrem de importantă şi desprinderea de ea reprezintă un pas foarte dureros înspre maturizare.

Pentru că Eliza nu dă semne că se va desprinde de Julia prea curând, aş vrea să-mi spuneţi dacă şi copiii voştri au jucării de ataşament, ce jucării sunt acestea şi ce soluţii de back-up aveţi în caz că se pierd. De asemenea, dacă aveţi copii mai mari sau care au renunţat deja la obiectele de ataşament, aş vrea să ştiu la ce vârstă au făcut-o şi în ce mod. Ce s-a întâmplat cu jucăria la care au renunţat?  Pentru că Eliza spune că nu va renunţa la Julia niciodată, nici măcar în favoarea propriilor ei copii 😀

Şi dacă tot v-am povestit de Julia şi Nuţa, o să vă povestesc pe scurt şi despre brandul K’s Kids, care a devenit foarte îndrăgit la noi în casă (atât de îndrăgit că mi-am tras în cap câteva cutii de jucării în Carrefour ca să scotocesc sus, în spatele rafturilor după jucăria de baie băieţel pe care n-o găsisem nicăieri altundeva).

“Fiecare jucărie K’s Kids este proiectată pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului. Pentru a ajuta părinții să înțeleagă beneficiile jucăriei noastre pentru copilul lor, K’s Kids a dezvoltat un “Triunghi al Învăţării” care rezumă de ce are nevoie un copil în dezvoltarea lui FIZICĂ, COGNITIVĂ şi SOCIALĂ. Triunghiul nostru de Învățare pune la dispoziţie părinţilor un ghid uşor de înţeles despre ce tip de abilităţi de dezvoltare poate achiziţiona un copil prin jocul cu respectiva jucărie. Cele nouă embleme, care reprezintă arii de dezvoltare mai detaliate, vor explica părinţilor detaliile fiecărui beneficiu de dezvoltare.” (sursă: site K’s Kids).

Save

Save

Save

Save

Save

19 Comment

  1. Ligia says: Reply

    Maria a avut un urs-paturica pe care l-a iubit ca pe ochii din cap. Mergea cu noi peste tot si era mereu vanat de murdar ca nu apucam sa il spalam. In cele din urma l-am pierdut si o saptamana copila a bolit dupa el. Mijlocia are o patura de 2 pe 2, pe care o caram dupa noi doar daca dormim peste noapte undeva. Cea mica nu are nimic momentan si sper sa ramana asa :)) pe de alta parte, ele isi sug (inca!) degetul, jucaria de atasament nu a fost chiar asa importanta pt ele.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Mie aşa mi-a fost teamă de suptul degetului, mi se părea că dacă se apucă n-o să mai scape de asta. Nu şi-a supt degetul dar şi-a ros unghiile, deci tot aia :))) Însă a scăpat şi de obiceiul acesta singură, nu când am tot intervenit eu cu toate lacurile amare.

  2. Roxana Ghita says: Reply

    Fetita mea are un iepure de la Ikea; il are de la 4 luni – ea are acum 9 ani – pe care il ia peste tot. Arata jalnic, are urechile roase si morcovul nu mai are codita, dar nu concepe sa-l inlocuim. Si de cate ori are o stare proasta, il ia in brate. Si eu i l-am inclus in surprizele pe care i le fac. Cred ca o sa mai dureze pana va renunta la el, dar nici nu o fortez cu afirmatii gen “esti prea mare pentru un plus”. Sunt sigura ca va renunta la el cand va fi pregatita.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Nici eu nu i-am spus vreodată că e prea mare pentru Julia. I-au spus destui alţii, însă eu o încurajez să continue să-şi iubească păpuşa. Cred că e un semn şi că va reuşi să fie fidelă în sentimente atunci când va creşte mare.

  3. Andreea L. says: Reply

    Si copiii mei au jucarii de atasament. Baiatul meu(13 ani) are un tigrisor ( Ghilghila ii zice el), cu care doarme doar acasa. Cand pleaca undeva nu. In schimb, fetita mea ( 9 ani), are si acum o haina si un magarus fara de care nu pleaca niciunde. Doarme cu ele, nu le-am pierdut niciodata desi am fost plecati in multe locuri. Haina arata janic, abia reusesc s-o spal pentru ca zice ca de la spalat are alta textura..Astept sa vad cum evolueaza lucrurile. Nu m-am gandit ca aceste jucarii de atasament, ar putea juca roluri -surpriza. Voi incerca si eu. Ms de pont.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Wow, 13 ani! Deci mai ţine ataşamentul, să nu mă aştept să renunţe prea curând. Bine, nu ţin neapărat să facă asta, dar mă gândeam aşa, în perspectivă.

  4. anca says: Reply

    La prima iesire cu Ilinca in oraseulul/satul unde statea la asistentii maternali, imi tot cera ursulet, am intrat in primul (cred singurul magazin) si i-am cumparat un urs absolut oribil roz si o acadea. In fapt ea voia un ursulet barni, sa manance, dar nu m-am prins. Nu i-a placut ursul roz deloc pe moment, acadeaua a distrat-o amxim, a crezut ca am infipt eu o bomboana intr-un bat. Cand s-a terminat vizita si am dus-o inapoi la asistentul maternal insa, n-a mai vrut sa dea drumul la ursul acela hidos, pentru ca era legatura ei cu mine. De atunci ursul acela este ursuletul cu care doarme si la care nu a renuntat de-a lungul timpului:), ursul a fost un liant intre ea si mine:), asa ca oricat de roz si urat ar fi, este ursul nostru:), care a ajutat-o in tranzitii dramatice din viata ei- sa vina intr-o familie noua, sa doarma singura in camera ei…

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce m-a emoţionat comentariul tău. Îmi aduce aminte de ceva ce mi-a spus Eliza astă-vară. Fusese într-o tabără unde a stat în cameră şi cu nişte fetiţe venite dintr-un centru de plasament. Şi mi-a spus că una dintre fetiţe nu avea nicio jucărie şi dormea cu un papuc în braţe. Aşa de tare ce m-a cutremurat chestia asta că am zis că anul viitor o trimit în tabără cu tot cu jucării să le împartă cu fetiţele respective.

  5. 10 years old and still counting… jucaria de atasament este un iepuras albastru – mascota de la kinder. Il ia peste tot cu el, inclusiv in tabere 🙂

    Cu jucariile K’s Kids avem insa o relatie foarte speciala. Cand am botezat finuta, i-am daruit o papusa Julia (si acum o pastreaza, cu mare drag). Iar pt baiatul nostru, stepper-ul cu Patrick (primul cadou de la Mos Craciun, cand avea 3 luni) au fost una dintre jucariile preferate din perioada bebelusiei

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ai un link la stepperul cu Patrick? Nu stiu ce-i ala un stepper 😀

      1. http://unblogmaremic.blogspot.de/2016/12/jucarii.html

        Nu stiu cum altfel sa postez poze aici 🙂

        1. Laura Frunză says: Reply

          Ce simpatic e!

  6. Gabriela says: Reply

    Fetita mea a inceput sa aiba jucarie de atasament cu adevarat abia cand a mers la gradinita, pana atunci dormea cand cu un plus, cand cu altul, avea un catel Pluto preferat si un calut mic alb de la Nici. Ambele si le alesese singura pe la 2 ani. (Cele alese de noi cand era bebe nu au prea interesat-o). La gradinita nu mergea niciodata fara calutul alb si dormea cu el, il rodea, il pupa. In perioadele mai grele nu se despartea de calut. Acum are aproape 8 ani, si calutul e cam mic, inca doarme cu el, dar a primit-o pe mama calutului acum 2 ani, e un plus mai mare, tot cal alb, pe care o imbratiseaza cand viseaza urat si vine la noi in camera. Prima dragoste a ramas, ros si mic, il pastreaza cu drag si e clar in orice bagaj daca mergem undeva, dar mi se pare ca s-a transferat nevoia de jucarie de atasament catre cel mai mare. In vacante merge cu amandoi, dar nu a fost plecata singura niciodata, asa ca nu stiu cum ar fi fost.
    Baiatul are 10 ani si inca doarme cu cele 2 plusuri preferate inca de cand era bebelus. Are o maimutica si un miel. Dar el nu si i-a luat niciodata la gradinita. Ii era frica sa nu ii piarda, acasa sau cand mergem in vacante ii ia. Cand a fost in tabara a plecat cu o alta jucarie de plus care sa-i aminteasca de acasa, dar sa o poata pierde fara sa sufere.
    Apropo de Julia si K’s Kids, noi il aveam pe catelul Patrick zornaitoare cand era baiatul mic si imi pare tare rau ca l-am ratacit, am doar o poza amintire. Si prima jucarie primita de el de la Mos Craciun cand avea 2 luni a fost un autobuz galben de plus de la K’s Kids cu 4 copilasi-papusi pe care ii puteai manui pe deget si un sofer grasut si volan cu capsa. Superb!

    1. Laura Frunză says: Reply

      E prima oară când aud că se transferă ataşamentul la altă jucărie, mi se pare foarte frumos.

  7. Andreea says: Reply

    Stati asa… eu aveam un iepuras micut pe care il luam la scoala (in buzunarul hainei). Si pe urma l-am luat peste tot in lume cu mine. Si la facultate… si la masterat… si in noua casa… voi ce ziceti, ar fi trebuit sa renunt la el? 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Îl mai ai? 🙂

      1. Andreea says: Reply

        Sigur, se joaca cea mica cu el 🙂

        1. Laura Frunză says: Reply

          Deci tu ai renunţat la el! Fii-mea se jură că nu o va da pe Julia nici măcar copiilor ei 😀

  8. cristina o says: Reply

    Frumos articol! Buna ideea cu “vindecarea”. Si Diana (6 ani si 4 luni) are ca obiect de atasament tot o paturica si tot de la nasa ei, primita la baita de dupa botez. La fel ca la voi, paturica nu paraseste locuinta. Ca si papusa…atasamentul a durat un an, maxim 3, le mai roteste.

Leave a Reply