Mensa Kids. Clubul micilor genii

mensa-coperte

Vinerea trecută am fost alături de editura Litera la lansarea seriei Mensa Kids. Clubul micilor genii, o serie de patru cărţi cu exerciţii de testare a abilităţilor logice şi mentale. Lansarea a avut loc la şcoala 197 din Bucureşti, în prezenţa lui Laurenţiu Iancu, reprezentant Mensa Gifted Youth România, a Andreiei Petcu, manager educaţional la Ferma pedagogică şi a cadrelor didactice ale şcolii, la clasa a II-a A.

mensa-coperte

După ce Laurenţiu Iancu a povestit ce înseamnă organizaţia Mensa, copiii au rezolvat câteva teste din cărţi. Cărţile au trei niveluri de dificultate: minte superantrenată, minte megaantrenată şi minte ultragenială. Exerciţiile sunt mai mult vizuale şi necesită multă atenţie şi capacitatea de a vedea şiruri logice dar sunt unele şi matematice, deci este necesară o cunoaştere de bază a matematicii, din ce văd eu, e nevoie să ştie adunări, scăderi, înmulţiri, împărţiri, fracţii şi noţiuni de bază de geometrie. Multe exerciţii pot fi rezolvate de la clasa a doua în sus.

mensa-1

mensa-2

mensa-3Cărţile pot reprezenta o pregătire prealabilă pentru copii pentru a se înscrie la o testare autorizată Mensa atunci când împlinesc 11 ani (doar copiii de peste 11 ani sunt acceptaţi în Mensa) sau pur şi simplu o metodă de a exersa atenţia şi logica. Atunci când le-am vorbit copiilor despre cărţi (eu am moderat evenimentul) le-am spus că eu nu folosesc cuvântul test, ci spun joc. Eu consider că acestea sunt cărţi cu jocuri care să le pună mintea să facă gimnastică, nu ca să vedem cine e deştept şi cine nu, pentru că nu rezolvarea unor exerciţii decide ce capacităţi intelectuale are un copil. Eu vă mărturisesc că îmi prind urechile la multe exerciţii şi că nici minţii mele nu i-ar strica niţică gimnastică 😀

7 Comment

  1. Laura C. says:

    🙂 Eu zic că ar trebui să ne dorim, întâi de toate, copii sănătoşi şi fericiţi!

  2. Discutabil subiect!… Eu m-am trezit mereu angrenata in situatii competitionale. Nu stiu daca e o pornire fireasca sau e efectul felului in care am fost crescuta. Rezultatul este ca nu-mi place sa lucrez in echipe, nu stiu sa pierd fara suparare, sunt mereu ingrijorata de faptul ca nu sunt suficient de buna pentru toate. Abia de cativa ani incoace, probabil cam de cand am devenit mama si am trecut pe locul doi ca importantza pentru mine insami, mi-am mai temperat dorinta de a fi mereu prima sau de a ma testa permanent. Am facut zeci, poate sute de teste, inclusiv doua oficiale. La toate reuseam punctaje de Mensa, in aia 2%. Si ma bucuram, evident. Apoi ma uitam in jurul meu, la viata mea, si imi dadeam seama ca nu prea conta, de fapt. Ca inteligenta emotionala e mult mai importanta – or aia imi cam lipseste mie. Ca un IQ inalt nu numai ca nu e garantul unei vieti reusite, ci e chiar sursa de nefericire (prea vezi toate adevarurile din jur, prea le intelegi pe toate, prea ai viziunea unui viitor care nu poate fi chiar roz). Si am hotarat ca pe fiica-mea sa nu o imping niciodata spre concursuri, testari si performante magulitoare pe moment, dar sterile pe termen lung.
    Acestea fiind zise (m-ai prins intr-o zi cu chef de vorba, din pacate), acum cativa ani, dupa ce am aflat ca taica-sau are IQ-ul inca si mai mare decat al meu, am dus-o pe Luna la un fel de testare de inteligentza (fara ca ea sa stie, bineinteles, era doar o joaca). Si o sa cumpar si cartile astea despre care scrii tu aici. Pur si simplu, nu pot rezista 🙂

    1. Laura Frunză says:

      Mă amuză comentariul tău. Mie nu-mi place competiţia acerbă, joc jocuri doar de plăcere şi nu mă deranjează să pierd, dar mă deranjează să văd că se fălesc şi se bat cu pumnii în piept cei care câştigă. Eu nu înţeleg raţionamentul din spatele unor asemenea comportamente, motiv pentru care cel mai des refuz să joc diverse jocuri. Încerc să o învăţ pe Eliza să piardă cu graţie dar nu prea reuşesc.

  3. Cred ca e in gene dorinta de a castiga cu orice pret. Si noi luptam fara mare succes cu tendinta de perfectionism a Lunei, pentru ca stim ca viata i-ar fi mai usoara fara ea…

  4. s says:

    Eu sunt foarte dezamagita, astazi am gasit a treia greseala in cartea albastra! Pare ca nu le-a corectat nimeni, mai rau, nici nu le-a tradus corect/integral. Ma asteptam la mai multe de la editura si mai ales de la niste carti pentru copii. Si poate ca, in continuare nu as fi zis nimic, daca nu as fi gasit o greseala intr-o carte a aceleiasi edituri, Misterele fizicii. Ma tot intreb ce erori or mai fi in cartea aia, sau in altele. Le-am cumparat special in romana, desi le stiu si pe cele in engleza si sunt si la acelasi pret, m-am bucurat cand le-am vazut traduse pentru ca puteam lasa copilul sa citeasca independent. Citeste el, dar ce? Nu vreau publicarea comentariului, pur si simplu sunt enervata si dezamagita.

    1. Laura Frunză says:

      Mulţumesc pentru comentariu, e foarte important să semnalizăm editurilor greşelile din cărţi. Dacă ai timp vreodată, îmi scrii pe adresa blogului la ce pagini sunt greşeli, ca să transmit şi eu mai departe editurii?

    2. Din pacate, si eu m-am plans de proasta calitate a carticelelor pe care le ia Luna de la Litera, seria cu catelusii de la Holly Webb, poate le transmiti si asta. Nu as putea semnala vreo greseala anume, ci un stil general al traducerii, stangaci, nenatural si probabil neredactat – iar asta din cauza ca nici macar nu am putut citi cateva pagini din vreuna, m-am enervat si am lasat-o pe fiica-mea sa citeasca singura. Iar pentru ca insista sa isi cumpere cat de multe gaseste, fiind moarta dupa catei, o las sa si le ia doar din banii ei. E pacat ca tocmai cei mai mici cititori, care isi deschid ochii pe astfel de carti, sa creada ca literatura se scrie asa….

Comments are closed.