Antrenează-ţi mintea – National Geographic Kids

spread-3

Am publicat acum vreo două săptămâni un articol despre noua serie Mensa Kids de la editura Litera şi mi-am dat seama că acele cărţi sunt mai degrabă dedicate pasionaţilor de matematică şi că ar fi fain dacă am avea cărţi de exersat mintea care să abordeze şi alte aspecte, nu doar capacităţile matematice ale unui creier. Şi am descoperit că avem cărţi din astea chiar la mine în casă, când făceam ordine într-o duminică. Antrenează-ţi mintea, tot de la editura Litera, în colecţia National Geographic Kids era dosită într-un teanc pus sus pe dulap şi când am luat-o la răsfoit mi-am dat seama că e exact ce căutam!

3d-antreneaza-ti-mintea

În primul rând, la început e un fel de test prin care copilul (sau voi, că poate fi folosită cu succes şi de adulţi) poate să-şi facă o idee cu privire la ce fel de inteligenţă are. Sunt patru răspunsuri posibile: liderul logicii (Marie Curie), superstarul spaţiului (Albert Einstein), magicianul cuvintelor (William Shakespeare) şi campionul creativităţii (Leonardo da Vinci). După cum vedeţi, nu doar mintea matematică e considerată genială!

Cartea continuă cu informaţii de bază despre creier şi opt capitole împărţite pe aspecte diverse ale inteligenţei umane. Găsim informaţii, teste, jocuri şi puzzle-uri, curiozităţi despre vedere, diverse simţuri, auz, mişcarea corpului, simţul spaţiului, abilităţile lingvistice, memorie.

spread-1

Pe lângă toate astea, veţi citi în carte şi tot felul de poveşti extraordinare despre abilităţi şi puteri deosebite pe care le au unele animale şi tot felul de curiozităţi despre modul magic şi minunat în care ne funcţionează creierele. Însoţitorii copiilor în acest parcurs vor fi Ima Genius şi câinele ei Atom, alături de care copiii vor deveni nişte adevăraţi experţi ai minţii!

spread-2

Şi dacă vă place cartea, să căutaţi pe canalul tv National Geographic emisiunea Îţi joacă mintea? E un program foarte tare despre psihologia umană şi despre cum funcţionează creierul, cu tot felul de experimente sociale care să demonstreze de ce creierele noastre sunt programate să funcţioneze într-un anume fel.

spread-3

Această carte se poate comanda numai prin intermediul serviciului Litera door-to-door “Litera Acasa”. Comenzile se fac la directorul de vânzări Nety Mihailescu, prin telefon (0753 055 577) sau prin e-mail, la a.mihailescu@litera.ro.

Leave a Reply