Ocolul Pământului în 80 de… basme, cu Profesorul de Joacă

Dacă sunteţi în Bucureşti în vacanţa de Paşte, vă recomand un spectacol cu totul şi cu totul deosebit: Ocolul Pământului în 80 de… basme cu Profesorul de Joacă Leon Magdan. Noi nu vom fi, din păcate, şi îmi pare atât de rău pentru că mi-ar fi plăcut mult să-l văd pe Leon Magdan live, sunt sigură că va fi un spectacol de o calitate extraordinară la care copiii se vor distra dar vor şi învăţa multe lucruri faine. O să-i bat la cap pe cei de la Itsy-Bitsy (organizatorii spectacolului) să îl mai facă o dată, eu sunt convinsă că mulţi copii vor vrea să-l vadă şi după aceea.

Spectacolul are loc pe 22 aprilie, de la ora 11.00 la Happy Cinema, Liberty Center, Bucureşti. Durează 90 de minute şi se adresează copiilor mai mari de 5 ani. Ar fi indicat să respectaţi vârsta, deoarece înţeleg că e un spectacol interactiv şi copiii mai mici s-ar putea plictisi sau e posibil să nu se poată implica şi să se simtă frustraţi.

Despre spectacol:

Magie, jocuri, poveşti, teatru de umbre, giumbuşlucuri şi râsete cât cuprinde – cam aşa s-ar rezuma spectacolul Itsy Bitsy Show. Profesorul de Joacă aduce distracţia isteaţă, iar voi veniţi cu poftă de joacă. Spectatorii mici şi mari vor pleca încântaţi, cu multe cunoştinte dobândite… în joacă.

Profesorul de Joacă vă invită într-o aventură prin basmele din toată lumea, de la cele tradiţionale, din România, până la poveşti exotice, din Serbia, Arabia, China şi alte meleaguri. Copiii vor avea ocazia să admire costume şi obiecte specifice fiecărui loc „vizitat”, vor afla poveşti pline de tâlc şi finaluri neprevăzute, la care publicul va contribui din plin.

Biletul costă 25 de lei şi din ce am văzut eu pe site încă mai puteţi prinde locuri în faţă 🙂 Alte detalii aici.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.