În concediu – 2 pensiuni testate la mare în 2016

plaja-neptun-olimp

Detaliile sunt de anul trecut, atunci am fost la aceste pensiuni de pe litoralul romanesc, însă puteţi acorda o şansă acestor locuri de cazare şi anul acesta, sunt sigură că sunt la fel de frumoase. Noi am sunat la Vila Estival şi pentru minivacanţa de 1 iunie-Rusalii dar deschideau abia pe 20 iunie, aşa că ne-am orientat spre staţiunea Jupiter şi complexul Iris Nalba Mimoza.

Vila Estival – Eforie Sud – un loc extraordinar, cu o curte minunată cu umbră, hamace şi leagăne, un loc ideal pentru copii. Cu o bucătărie bine dotată unde îţi poţi depozita alimentele şi găti orice doreşti (era o familie mare cu bunici şi copii care găteau la fiecare masă, de la varză călită şi supă cu tăieţei, până la grătare, clătite şi orez cu lapte – cele trei bunici făceau cu rândul la gătit 😀 ). Camera primită de noi a fost foarte spaţioasă, cred că cea mai spaţioasă cameră văzută vreodată la vreo pensiune. Am avut un pat enorm plus un pat suplimentar pentru copil (inclus în preţ) şi o grămadă de spaţiu pe lângă, mai aveam loc şi de o saltea dacă voiam. În cameră mai erau două fotolii confortabile, plus televizor (la care nu ne-am uitat, oricum jos în camera de zi era un televizor unde se uitau copiii în grup la desene). Tot jos era şi o masă cu nişte cărţi de citit şi parcă am văzut şi un şah sau nişte table pe acolo. Camera nu avea aer condiţionat şi am cam suferit din cauza asta, am prins o perioadă foarte călduroasă.

Doamna care se ocupa de oaspeţi a fost extrem de amabilă, nu s-a supărat că Elizei i-a fost rău şi am fost nevoiţi să schimbăm de două ori cearşafurile şi a fost mereu la dispoziţia noastră dacă am avut nevoie de ceva – ca să fiu sinceră nu am mai întâlnit un asemenea grad de amabilitate şi preocupare pentru turist pe litoralul nostru. Camera nu avea balcon şi am avut aceeaşi problemă a uscării rufelor (pe care am rezolvat-o anul acesta cu un uscător portabil pentru calorifer), dar cred că dacă aş fi întrebat-o pe doamna respectivă ne-ar fi oferit un uscător de rufe în curte. Cum nu m-a deranjat neapărat să-mi întind rufele la geam, nu am mai întrebat. Este, cred, singurul loc testat de mine în ultimii ani unde m-aş întoarce dacă n-ar fi problema faptului că trebuie să cobori scări multe până la plaja aflată în imediata apropiere (deşi noi am coborât cu maşina) şi că nu sunt prea multe opţiuni de a lua masa (câteva autoserviri, o shaormerie, vreo două terase, dar nimic nu mi-a plăcut, recunosc că am cam făcut foamea cât am stat acolo, mai ales că eram gravidă şi nu puteam mânca chiar orice). Preţ cameră pentru 2016 – 100 de lei pe noapte, meritaţi pe deplin.

Vila Nina, 23 August – o pensiune, bănuiesc, relativ nouă pentru că totul arăta impecabil în camerele mobilate ca la hotel. Singura pensiune unde am văzut o grămadă de spaţiu de depozitare – şifonier mare, cu oglindă, dulap sub televizor, ladă la pat, dulap pe hol. Baie suficient de spaţioasă, curată. Un balcon tip terasă iarăşi mare şi chiar dacă pensiunea e la stradă, când închizi geamul, nu se aude gălăgia. Are aer condiţionat dar noi am folosit pătura din dulap pentru că am prins o perioadă mai rece. În spate are o mică terasă unde poţi mânca ce ţi-ai adus de acasă sau poţi ruga să ţi se pregătească un mic dejun. Există şi un frigider de unde iei băuturi şi pui banii într-o puşculiţă. Şi copiii au ce face, au şi un mic loc de joacă amenajat. Preţ – 150 de lei pe noapte în sezonul 2016.

În 23 august nu ai unde te duce la plajă (şi nici unde mânca), te cazezi la pensiuni aici doar dacă eşti cu maşina şi mergi în Neptun-Olimp pentru masă şi plajă. Plaja 23 august este departe, se ajunge greu acolo pe un drum foarte prost şi trebuie să cobori o scară abruptă, neamenajată. Plaja e pustie, îngustă, fără salvamar, nu recomand familiilor cu copii. Am remarcat că mai sunt corturi, probabil ale celor care caută solitudinea. Cea mai ok plajă din apropiere e cea din Olimp, de la Popasul Pescarilor, unde există şi o terasă cu băuturi, o cherhana (Popasul Pescarilor) şi o bucată mică de şezlonguri. Evident, există şi plaja din dreptul hotelurilor, unde e mai aglomerat, dar vă recomand să mergeţi la cea de la Popasul Pescarilor, e mai frumos. Şi plaja de la Tuzla e foarte frumoasă, dar aveţi de coborât o pantă abruptă (pe jos sau cu maşina) până la ea şi nu prea sunt locuri de parcare. La Tuzla există o mică terasă şi punct de salvamar şi apa mi s-a părut foarte curată faţă de Olimp, de exemplu. Dar trebuie să mergeţi cu tot ce vă trebuie de acasă (şezlong, umbrelă sau un cort cu protecţie UV, mai ales dacă aveţi copii).

1 Comment

  1. Ioana says: Reply

    Imi place foarte mult Eforie, am fost si in Sud si in Nord. Cred ca este ca mai buna alegere pentru o vacanta la mare cu copii. Sunt zone unde poti sa te relaxezi, departe de agitatia din Vama sau Mamaia.

Leave a Reply