Mami, mă doare burta!

eliza-la-cetatea-neamtului

Pe cât punem pariu că cel mai des într-o viaţă de mamă auzim propoziţia asta? “Mami, mă doare burta!” Eu o aud de când era Eliza mică şi am început chiar s-o ignor o vreme pentru simplul motiv că atunci când era mică, “mami, mă doare burta!” însemna, de fapt, “vreau să fac pipi.” Aşa că o trimiteam din reflex direct la baie şi nu îi dădeam prea multă atenţie.

Anii au trecut şi “mami, mă doare burta” nu a mai însemnat “vreau pipi”, ci “mami, sunt emoţionată/îngrijorată/mi-e teamă/abia aştept”. Sunt emoţionată că o să vorbesc în public, sunt îngrijorată că n-o să mă descurc la concurs, mi-e teamă că o să pierdem trenul, abia aştept petrecerea Dariei.” Pentru durerile astea de burtă nu am ce să fac, exersăm împreună tehnici de respiraţie şi încercăm să ne gândim la altceva. Oricât aş asigura-o eu că nu pierdem trenul, pe ea nu o ajută deloc. Mai degrabă o îndemn să se gândească la nişte soluţii alternative, în caz că pierdem trenul – putem pleca cu alt tren, sau cu un autocar, sau putem amâna plecarea pe altă zi. Încercă să-i arăt că puţine lucruri sunt tragedii pe lumea asta, iar o bâlbâială în public, un concurs de matematică ratat, un călcat strâmb la spectacolul de gimnastică, un tren pierdut nu sunt printre ele. Şi, evident, uneori încalţ pantofii de părinte şi o azvârl în bocanci şi o duc la gară, chiar dacă în dimineaţa excursiei plânge că nu vrea să se mai ducă pentru că o doare burta. Eu ştiu că durerea de burtă o să-i treacă imediat ce va urca în tren, când roiul de albine din stomac se va potoli ca prin farmec.

Mai există şi un “mami, mă doare burta” la care mă activez imediat. Este durerea de stomac provocată de crizele de gastrită pe fond nervos pe care le face extrem de rar. De obicei, o ţin câte o săptămână, cu dureri acute şi vărsături. Prima oară s-a întâmplat când a fost necăjită (bullied, mai degrabă) în parc şi prietena ei nu i-a luat apărarea. Cred că asta a durut-o mai tare decât orice bullying. A stat pe Debridat o săptămână fără să ştim exact ce are şi i-a trecut de la sine, când s-a liniştit. S-a împăcat cu prietena dar tot nu cred că fetiţa respectivă i-ar fi alături la nevoie. A doua oară a fost astă iarnă de sărbători, când bunica mea a intrat în comă. Eliza ştia că străbunica va muri şi ştia că suferim cu toţii din cauza asta. A interiorizat toată suferinţa noastră şi s-a îndoit de durere şi a vărsat aproape o săptămână, cu tot cu febră mare, inclusiv în ziua de Crăciun, când am lăsat-o acasă cu alt suferind (unchiul ei, care făcuse şi el o gripă urâtă) şi am plecat mai întâi la tata la cimitir, apoi la bunica la spital.

Evident, pe acel “mami, mă doare burta” pentru care trebuie să pregătim ligheanul şi pliculeţele de Smecta, îl ştiu toate mamele. La noi se activează rar, uneori când mănâncă un ou Kinder mare întreg, deşi i-am zis să nu facă asta, sau când mănâncă prea multe chestii diferite în aceeaşi zi. E atât de pofticioasă că reuşim cu greu să ţinem sub control ingestia de alimente nepotrivite, uneori cu pus piciorul în prag din partea mea şi supărări din partea ei.

Un fals “mami, mă doare burta” e atunci când are dureri de splină, de la un antrenament prea intens la gimnastică sau când am mers prea mult şi prea repede pe jos. I-am făcut ecografie, splina e în regulă, medicul mi-a zis că trebuie să facă mai multă mişcare, dar Eliza e un copil super activ şi nu cred că problema e că nu face suficientă mişcare, ba dimpotrivă. M-a moştenit pe mine, oricum, imediat ce fac mai mult efort, splina “tuşeşte”, dar măcar eu sunt leneşă de când mă ştiu iar sportul n-a fost niciodată materia mea favorită.

Vor trece anii şi vor urma alte dureri de burtă, de la unele fizice (menstruale, de exemplu) la altele emoţionale (m-am despărţit de iubit, am ratat un examen important, am fost concediată, copiii mei au probleme de sănătate, părinţii mei nu se simt bine, am făcut o investiţie financiară proastă etc). Tot ce-mi doresc e să fiu acolo lângă ea, cu o vorbă bună, o cană de ceai de sunătoare sau un no-spa, să respirăm împreună, să-i dau pernuţa favorită să o strângă în braţe şi să o asigur că, într-un fel sau altul, totul va fi bine.

6 Comment

  1. Mihaelush_10 says: Reply

    Sa stiu ce ma va astepta! Multumesc pt. articol.

  2. violeta.argatu says: Reply

    Exact asa e si Ana!!!
    Invat si eu sa ignor durerile de burta, mi-a luat ceva timp pana sa-mi dau seama ca doua tipuri de durere predomina: cea cauzata de suparare/nemultumire/lipsa de atentie din partea mea , si cea cauzata de foame :))). Ioan nici acu’ nu spune “mi-e foame”, ci “ma doare burta”. Se chirceste tot, incepe sa-si framante burta si asa imi dau seama ca e de la foame.
    P-alelalte le recunosc din start-cand e de Smecta, sau de lighean,nu mai apuca niciunul sa spuna ca-l doare burta :))

  3. ziua buna. m-am regasit pe mine si pe mandra mea in fiecare cuvintel ” mami, ma doare burtica”…. daca nu il aud e ceva in neregula 😉 . deja daca e noaptea, ii spun sa se duca direct la toaleta sa nu ma mai trezeasca. caci culmea, dupa ce face ce face acolo, adoarme instantaneu…si eu raman cu ochii pe pereti .

  4. Roxana says: Reply

    Buna Laura,
    Si fetita mea are uneori dureri de burta pe fond emotional. Dar niciodata cu febra sau varsaturi. O doare,dar reuseste cumva sa gestioneze stresul. Nu are emotii legate de scoala. Are o parere foarte buna despre ea si capacitatile ei scolare. A avut o singura data remarca “nu am luat nici macar o mentiune la gazeta matematica,desi am avut 81 de puncte”. Dar a trecut foarte repede. Se emotioneaza mai tare cand merge undeva unde ii face mare placere si intalneste persoane dragi. Sau o mai doare daca cineva o obliga sa manance ceva ce nu ii place…acest lucru se intampla cand era mica si ii era prea jena sa refuze. Ea este la polul opus Elizei,adica de 9 ani mananca fix can aceleasi lucruri. E foarte conservatoare si nu pofteste absolut nimic. Nici macar dulciuri. Mananca doar de foame,niciodata de placere.

  5. Amanda says: Reply

    Parca ma aud pe mine! Inca am dureri de burta de emotie in diferite momente! Zicese ca ar fi nervi la stomac.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Şi eu la fel, deşi am mai învăţat să mă controlez. Dar dacă n-am toaletă pe lângă mine în momentele stresante, am încurcat-o :)))

Leave a Reply