De ce şi când devine uleiul din ficat de cod cel mai bun prieten al nostru

experimente-chimice_einsteinism

Când eram însărcinată cu Bebe2, medicul mi-a zis, mai în glumă, mai în serios: “Ia şi tu nişte Omega 3 să iasă copilul mai deştept!” Evident că şansele să iasă copilul mai deştept pentru că am luat eu nişte capsule sunt variabile, dar eu le-am luat totuşi şi o să mai aştept vreo douăzeci de ani să văd rezultatele 😀

Râdem, glumim, dar nu părăsim incinta, vorba aia, pentru că, din fericire, povestea cu Omega 3 nu e doar un mit urban. Există nenumărate studii care au dovedit că acizii graşi Omega 3 joacă un rol foarte important în dezvoltarea cognitivă a copiilor, adolescenţilor şi adulţilor. La finalul articolului aveţi şi un link unde puteţi citi mai multe despre asta.

La Eliza nu mi-a zis nimeni cât eram gravidă să iau Omega 3, aşa că suplimentăm acum 😀 Vă povesteam în articolul cu vitamina D că am început să-i dau ulei din ficat de cod (produsul Cod Liver Oil importat de Secom) pentru că am descoperit că acoperă toate nevoile ei şi nu mai e nevoie să ia suplimentar şi un alt complex de multivitamine.

După cum ştiţi, a început şcoala de o lună şi Eliza nu a reuşit să iasă afară decât o dată în aceste treizeci de zile. Evident că nu a dus lipsă de oxigen, a stat în parc la observat stele cu Asociaţia Parcul Tei, a ieşit afară la ora de joacă de la şcoală, ne-am plimbat pe jos la şi de la activităţile ei, am fost la Bucharest Science Festival şi la Narativ, ne-a bătut vântul şi ne-a plouat, alergând de colo-colo. Dar de fiecare dată când prietena ei suna să iasă în spatele blocului, Eliza răspundea invariabil: am teme/am germană/am engleză/am gimnastică.

experimente-chimice_einsteinism

Sunt sigură că e doar la început şi lucrurile se vor aşeza. Se va organiza mai bine şi va fi destul timp şi pentru ieşit afară. Dar pentru moment, consumul neurologic e foarte mare – e foarte stresată că nu reuşeşte să intre în ritm, nu reuşeşte să se concentreze suficient, e mereu obosită (deşi doarme suficient), are dureri de cap şi uneori când vorbesc cu ea, parcă nu înţelege ce-i spun.

În afară de programul deja alert de la şcoală, anul acesta s-au mai adăugat şi două activităţi extraşcolare, în afară de ce avea deja de anul trecut. Va face engleză la un nivel intensiv, pentru că sperăm să dea admitere la un liceu în clasa a cincea, plus germană, din motive legate de profesoara de la şcoală, pe care prefer să nu le comentez aici.

Peste asta se adaugă o stare generală cam proastă. Vara asta a adunat multe răceli, inclusiv o otită netratată, care s-ar putea s-o bage în spital curând. Parcă niciodată nu a avut imunitatea atât de jos, chiar am discutat asta cu medicul când am fost ultima oară pentru că nu înţeleg ce se întâmplă, ea mereu a avut o sănătate de fier.

Din punct de vedere emoţional, e cu nervii întinşi la maxim din cauza fricii de spital şi a unor probleme personale pe care nu reuşeşte să le gestioneze corespunzător.

Suplimentaţi tot ce aţi citit cu două ore de gimnastică pe săptămână, stresul că se apropie un concurs şi trebuie să înveţe un dans nou într-un timp mai scurt decât colegele ei (a început anul mai târziu). După prima oră de gimnastică din an, a durut-o burta trei zile, nu ştiam ce are. De fapt, era febră musculară!

Ştiu ce-o să spuneţi: mamă nebună care plimbă copilul peste tot! Vă asigur că nu e aşa, cine mă cunoaşte ştie că nu sunt nici pe departe genul acela de părinte. Elizei face totul cu plăcere, în ciuda oboselii! Dar realitatea e că, în această perioadă, avea nevoie de un ajutor pentru a funcţiona mai bine pe toate planurile.

Aşa am ajuns la Cod Liver Oil de la Secom (cel din reclama cu Einstein-ismul, pe care sigur aţi văzut-o la televizor) pentru că este produsul care se potrivea cel mai bine cu problemele enunţate mai sus: sprijină sistemul imunitar, vederea, muşchii şi oasele, şi ajută şi la îmbunătăţirea funcţiilor cerebrale.

ulei-din-ficat-de-cod

Am preferat siropul faţă de capsule pentru că are concentraţie mai mare per 5 ml (1225 de omega-3) şi atunci nu e nevoie decât de o cantitate mică pe zi (1-2 linguriţe, în funcţie de vârstă şi greutate), pe când la capsule, pentru vârsta ei, ar trebui să ia cam 6-8 capsule pe zi. Capsulele sunt recomandate, mai degrabă, pentru copiii mai mici, mai ales că se mestecă, nu se înghit.

Ştiu că uleiul din ficat de cod în varianta de la Secom e un produs care pare scump la prima vedere (încă de când am zis că îi dau siropul acesta, părinţii mi-au spus că e scump), dar o sticlă e 1o8 lei la preţ întreg (şi o găsiţi des la reduceri pe site-ul lor sau în magazinele partenere), şi poate să ţină până la 3 luni, în funcţie de cantitatea administrată zilnic, ceea ce înseamnă aproximativ 30-35 de lei pe lună, aşa că nu e chiar aşa de mult, dacă privim din perspectiva asta.

Voi aţi dat copiilor vreodată vreun fel de ulei de peşte? Voi aţi luat în copilărie? Eu n-am luat niciodată, aşa că nu am niciun fel de experienţă cu el, doar ce am început să-i dau Elizei, dar mă tot întreb dacă n-ar trebui să iau şi eu.

Pentru mai multe detalii despre uleiul de peşte şi uleiul din ficat de cod, citiţi acest articol: Ulei de peşte şi ulei din ficat de cod. Beneficii, mod de administrare şi diferenţe iar dacă vreţi şi voi un pachet format dintr-un tub cu capsule Pure DHA şi o sticlă de vitamina C lichidă, ambele de la Secom, vă aştept mâine seară pe pagina de Facebook a blogului, pentru că voi avea un concurs cu aceste produse acolo.

17 Comment

  1. Simona says: Reply

    Cum miroase? Ce gus are siropul?

    Am incercat un ulei din asa (alta firma) cand era Thea mica. Putea groaznic!!!!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Miroase a jeleuri de capşuni şi are un gust vag de căpşuni, dar senzaţia când îl înghiţi tot e nasoală, mie îmi vine înapoi pe gât. E, totuşi, un ulei şi senzaţia nu e aşa plăcută. Dar gustul nu e scârbos.

  2. Adina S says: Reply

    Eu i-am dat fetiței ulei din ficat de cod de la Moller’s, cu aroma de lămâie. Cu un an înainte luasem cu fructe, dar nu i-a plăcut. Îi puneam pe pâine uleiul și mereu îmi mai cerea, dar nu puteam să îi mai dau.

    Zilele astea voiam să cumpăr, dar acum aștept și concursul tău. Cine știe… 😊

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ce idee bună asta cu pâinea, uite că nu m-am gândit. E destul de logică, dacă stai să te gândeşti, că doar mâncăm ulei de măsline cu pâine 😀

  3. Noi de la pediatru am primit sugestia de a consuma nu suplimente ci alimente asa ca mancam ficat de cod, saptamanal. Fata de ulei, e acceptat de toata familia.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Şi unde găseşti ficat de cod proaspăt? Aş lua şi eu pentru bebe. Noi nu prea consumăm ficat de niciun fel. Rar mai iau ficăţei de pui pentru copii, dar nici ei nu-l mănâncă foarte entuziaşti. Eu ar trebui să consum ficat de vită pentru fier, dar recunosc că nu-l suport. Nu prea mă dau în vânt după organe, cu excepţia pipotelor de pui şi a celor din toba de porc.

      1. adda says: Reply

        Ficatul nu e un aliment usor digerabil, nici eu nu pot sa mananc mult. Poate conteaza cum e gatit asa incat sa fie mai placut la gust. Iti las mai jos reteta pe care o am de la mama mea (care mie imi place), poate e diferita de a ta.
        Intr-o tigaie se pun: ficatul (spalat si taiat in bucati mai mici – cand is mici parca se patrunde mai usor si capata un gust mai bun), un gogosar sau ardei taiat feliute, o ceapa taiata si ea in felii (mai maricele), o frunza de dafin, apa cat sa acopere totul si cateva linguri de ulei. Se lasa la fiert, si, cand ficatul e aproape gata, se pune sare dupa gust. Spre final apa se va evapora aproape complet si ramane uleiul care va si praji putin bucatele de ficat. Se presara deasupra marar verde, tocat si se serveste cu mamaliguta calda.

        1. adda says: Reply

          Ah, reteta de mai sus e in mod special pentru ficatei de pui sau de vita, o reteta potrivita pentru tine si Eliza (nu pentru bebe, clar) …. Ficat de cod n-am pregatit niciodata.

        2. Laura Frunză says: Reply

          Cam aşa îl gătesc şi eu, doar că fără ardei şi mărar 😀 Tot ni se pare înecăcios. O să mai încerc. La un moment dat, din pură întâmplare, am făcut un pate care a ieşit super bun. De fapt, gătisem ficăţei cu bacon şi ceapă şi nu voia nimeni să-i mănânce :))) aşa că i-am pasat cu unt şi brânză Philadelphia şi a ieşit o minune. Ia să mai încerc eu, poate îmi iese la fel de bun.

  4. Renata says: Reply

    Laura, noi le dăm fetelor Moller’s, ni s-a părut mai convenabil.
    Totuși, fă-mă să înțeleg:
    2 lingurite pe zi (cât sunt recomandate la vârsta Elizei) = 10 ml.
    O sticlă de la Secom= 230 ml=>23 de zile te ține, deci peste 80-90 ron pe lună. Nu?

    1. Laura Frunză says: Reply

      Renata, noi am început sticla de o lună şi mai avem cam două treimi din ea. Coroborând cu informaţiile de pe site-ul lor, am presupus că ţine trei luni. Eu n-am măsurat, îi dau cu linguriţa (o singură linguriţă, pentru început, până se mai obişnuieşte cu textura), dar o să verific cu seringa, e posibil să nu-i dau cantitatea suficientă pentru vârsta şi greutatea ei.

  5. Ana Porumbaceanu says: Reply

    Pai cum sa nu le vreau cand deja am trecut prin o răceala groaznică! Si cred ca e doar începutul…😭.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Ana, pentru concurs, să comentezi direct pe Facebook la postare.

  6. BLAGA AURICA says: Reply

    I-am mai dat nepotelului meu si l-a ajutat

  7. Vio says: Reply

    Da, eu am luat. Eta teroarea copilariei mele😀. Nah, mama era asistenta pediatra, asa ca ..luam,ce era sa fac!
    Lui Andrei i-am dat. Ii dau.
    Initial Secom, dar il lua f greu pt ca nu suporta aroma aia (parca de capsuna) si se stramba ba chiar, uneori, il si scuipa. O poezie, ce sa zic!
    Avea in jur de 3ani, cand am inceput sa il dau.
    De doi ani am schimbat, m-am tot informat si m-am oprit la Lysi. Pe acesta nu doar ca il ia cu drag, dar daca uit (pt ca eu mai uit..)are el grija sa imi spuna”Mami, vezi ca nu am luat uleiul azi”.
    Nu stiu daca va fi destept de la el 😛, dar lui i l-au recomandat imediat dupa ce a avut sindromul nefrotic (acum doi ani jumatate) ca adjuvant pe zona de imunitate.
    As putea sa mai incerc Secomul, poate acum,mai mare fiind, il va lua.
    Pt ca, drept sa spun, mie produsele lor imi par cele mai bune. (Candva ii dadeam si First Defense, tot de la ei. Inainte sa inceapa gradinita, la 2ani si ceva, fix pt imunitate)

  8. Alexandra says: Reply

    Si noi am folosit o vreme ulei de peste pentru copii, dar nu prea se impacau cu gustul.
    In cu totul alt registru de ce ii spui celui de-al doilea copil bebe2? Eu aveam un coleg pe care si la școală il numeau Bebe pt ca sora lui ii spunea de mica asa, si mi se părea tare aiurea. Daca Eliza e Eliza si nu copilul1, el de ce nu la fel 🙂

    1. Laura Frunză says: Reply

      Eliza era bebe când era mică, aşa că Vlad e acum Bebe2 :))) Cred că aşa m-am obişnuit să-i zic, deşi nu mai e aşa de bebe acum 🙂

Leave a Reply