Sugestii de cadouri pentru Secret Santa sub 50 de lei

Cred că cel mai stresant moment al sezonului e cumpăratul de cadouri pentru Secret Santa organizat la serviciu sau în alte părţi. Bineînţeles, asta pentru cei cărora le pasă ce cumpără şi nu aruncă acolo nişte şosete şi nişte mănuşi şi gata cadoul. Eu mereu mi-am dorit ca darul pe care îl fac să producă bucurie primitorului, aşa că întotdeauna am încercat să aflu câte ceva despre cel al cărui nume era pe bileţelul extras de mine.

Am făcut asta fie întrebând în jur, fie uitându-mă pe conturile lor de Goodreads la cărţile pe care îşi doresc să le citească, fie analizându-le conturile de Facebook să văd ce pasiuni au, fie examinându-i cu atenţie să văd exact ce poartă în materie de haine şi accesorii, fie întrebând în jur. Ştiu că nu toată lumea are timp să facă asta, aşa că am umblat într-o zi prin nişte magazine şi am selectat câteva produse sau seturi de produse care să nu coste mai mult de 50 de lei şi care să fie nişte cadouri pentru Secret Santa care să meargă la sigur.

Am încercat să aleg cam din toate domeniile – cosmetice, accesorii, piese vestimentare, jocuri, cărţi, ca să aveţi de unde alege. Magazinele prin care m-am plimbat se află în Centrul Comercial Auchan Titan – toate merită o plimbare până acolo, dar în special outletul Calzedonia, unde am găsit dresuri, pijamale şi tricouri la preţuri de invidiat!

La Meli-Melo am compus două variante de cadou. Prima conţine o coroniţă aurie cu corniţe de ren (30 de lei) şi o pereche de cercei (20 de lei). Orice femeie va merge la o petrecere de Crăciun sau de Revelion la care o să vrea să poarte un accesoriu simpatic şi nu prea ţipător care să aibă tentă festivă, aşa că mergeţi la sigur cu alegerea asta. Până şi mie, care sunt o persoană mai serioasă, mi-au plăcut foarte mult aceste accesorii.

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

A doua variantă constă într-o combinaţie de de glob de sticlă pictat manual (20 de lei) cu o pereche de cercei (30 de lei). Mai aveau şi coliere superbe, tot la 30 de lei.

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

La Carussi am găsit nişte eşarfe mari cu 30% mătase reduse la 48 de lei. Sunt femei care apreciază o eşarfă de calitate, aşa că sigur nu veţi da greş cu ea. Mai daţi 2 lei pe o hârtie de ambalaj frumoasă şi împachetaţi-o cu grijă.

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

La librăria Humanitas am găsit nişte agende minunate cu reproduceri după tablouri celebre (50 de lei), cartea Zile de Crăciun (42 de lei) şi o combinaţie de puzzle inteligent Astronaut (36 de lei) cu o lumânare parfumată (11 lei). Deşi înainte nu mă dădeam deloc în vânt după lumânări, acum, de când cu hygge, am început să apreciez mai mult lumina blândă a lumânărilor, nu doar seara, ci şi pe timpul zilei.

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

La outletul Calzedonia am descoperit nişte lucruri superbe, numai bune de dat cadou. Aici am găsit şi ceva ce s-ar potrivi unui bărbat, o pijama (pantaloni 33 de lei şi tricou 19 lei). Pentru o colegă ar merge tricourile cu mesaje de sărbători (19 lei) combinate cu fularele burlan la 14 lei. Mie mi-am luat o pereche de pantaloni de pijama cu acadele (ca cei bărbăteşti) şi Elizei o pereche de şosete cu minioni “crăciuneşti”.

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

Laura Frunza la Auchan - foto Cristina Nichitus

La Marionnaud m-am îndrăgostit efectiv de acest set de mini-cosmetice. Nu doar că îmi plac cosmeticele în variante travel-size, dar era şi ambalat foarte frumos şi costa doar 45 de lei. Cu greu am plecat acasă fără el, dar deja cheltuisem nişte bani pe o pereche de botine la I Love Outlet şi tot oscilam pentru o pereche extraordinară de pantaloni de la Etic (eu rar găsesc pantaloni care să pară croiţi direct pe mine), aşa că am lăsat, cu regret, setul în magazin.

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

O altă variantă ar mai fi setul cu mini-portfard şi pensulă (39 de lei) şi setul cu pile pentru unghii (11 lei).

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

Tot cosmetice am selectat şi la Flormar, un balsam de buze absolut minunat cu aromă de portocală (27 de lei) şi o loţiune de corp cu aromă de mango (23 de lei). Eu de aici mi-am luat un set pentru smokey eyes şi un creion pentru ochi foarte bun, e singurul creion pe care am reuşit să-l folosesc cu succes într-atâţia ani.

Laura Frunza la Aushan - foto Cristina Nichitus

Voi ce cadouri de Secret Santa aţi luat sau aţi dat anul acesta sau anul trecut? Dintre cele de mai sus, pe care l-aţi lua anul acesta?

Fotografii realizate de Cristina Nichituş Roncea de la Photography Studio.

6 Replies to “Sugestii de cadouri pentru Secret Santa sub 50 de lei”

  1. Anul asta sunt Secret Santa pt un coleg proaspat casatorit. I-am luat un set de cani cu mesaj (link mai jos) +un ceai. Mi s-a parut potriivit, ramane sa vad maine care e reactia lui 🙂
    http://carturesti.ro/cani-cesti-ceainice/set-2-cani-mr-mrs-always-right-285347?p=5

    1. Sunt sigură că va fi încântat că ai gândit un cadou pentru doi 🙂 Şi e şi funny!

  2. eu am ales cateva cosmetice hand made si un pandantiv din argint, cu ametist si sodalit, in forma de labuta de catel, pe care l-am mesterit cu drag pt o posesoare de patruped simpatic!

    1. La ce talent ai tu, cred că oricine şi-ar dori ceva meşterit de tine!

  3. Vreau si eu un cadou Secret Santa de la tine 🙂 !!! Foarte frumoase toate cele 5 sugestii pe care ni le-ai prezentat!!!

  4. La recomandarea ta am fost în Centrul Comercial Auchan pentru prima dată deşi nu îmi este prea la îndemână ca drum. Şi a meritat din plin. După lungi căutări de luni de zile am găsit the perfect Chelsea boots la un magazin cu încălţăminte românească din piele, de foarte bună calitate. Au până şi mărimea 34 la unele modele. La Calzedonia Outlet aş fi stat cu orele, momentan m-am limitat la nişte dresuri şi colanţi. Şi la Marionnaud am avut succes de câteva cadouri, e prima dată când intru în acest magazin, personalul foarte foarte amabil. De a Jolidon mi-am luat cupe de silicon pentru rochii cu spatele gol. Au foarte multe magazine pe care nu le găseşti în altă parte şi cu siguranţă că va fi first choice când voi mai merge la shopping! Mai ales la încălţăminte!. Mulţumiiiim!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.