Flora Iute-ca-Săgeata – Eleni Livanios, editura UE Junior

coperti-flora-iute-ca-sageata

Seria Flora Iute-ca-Săgeata de la editura Univers Enciclopedic Junior conţine până acum doar două cărţi traduse în limba română: Taina din pădurea vrăjită şi Cumplitele vrăjitoare ale vremii, dintre cele patru scrise până acum de Eleni Livanios.

Flora Iute-ca-Săgeata – Taina din Pădurea Vrăjită

Un roman pentru cititorii mai avansaţi, care au savurat deja cărţile din seria pentru cititori începători şi sunt gata să treacă la următorul nivel. Flora este o fetiţă-vrăjitoare de 8 ani care locuieşte în Valea Trandafirilor Vrăjiţi, merge la şcoală, participă la un concurs, este necăjită la şcoală, îşi face un grup de prieteni cu care împărtăşeşte un secret, are un animal preferat şi, în general, în afară de faptul că poate zbura pe mătură şi poate să vorbească cu unele animale, face tot ce face o fetiţă obişnuită.

Numele personajelor sunt denumirile latineşti ale unor plante şi animale: Boswelia, Betula Alba (mesteacăn pufos), Turdus Merula (mierlă), Floribunda (încrengătură de trandafiri), Salvia, Laurus, Majoranus, Punica Granata (rodie), Conius Maculatum (cucută), Iris Barbata (stânjenel), Helleborus (spânz), Calendula (gălbenea). Ar fi amuzant să îi rugaţi pe copii să copieze toate numele pe o hârtie şi apoi să căutaţi împreună sensul lor şi să încercaţi să vă daţi seama dacă personajele au ceva în comun cu planta sau cu animalul al cărui nume îl poartă.

Câteva lecţii importante pe care copiii şi adulţii trebuie să le reţină din această carte:

  • Adulţii ar trebui să asculte copiii atunci când aceştia vin la ei cu o problemă. Uneori copiii au o intuiţie aparte şi simt când se întâmplă ceva rău undeva.
  • Animalele sunt fiinţe care trebuie respectate, iubite şi îngrijite corespunzător şi atunci când cineva maltratează un animal, trebuie intervenit, aşa cum Flora intervine când Turdus chinuie animalele magice.
  • atunci când ai fost martorul unor lucruri urâte, chiar dacă ai fost ameninţat că ţi se va întâmpla ceva foarte rău dacă spui cuiva, trebuie să spui unor adulţi de încredere, pentru că numai astfel vinovaţii vor putea fi pedepsiţi.
  • “Ideea este că trebuie să învăţăm să avem grijă de lucruri. Şi dacă totuşi se strică, să ne dăm osteneala să le reparăm.” (pagina 62)

Mi-au plăcut şi pasajele despre mâncarea vrăjitoarelor: “S-au servit baghete cu pastă de sfeclă şi ceai de hibiscus, iar la sfârşit plăcintă cu mere.” (p. 55) “Din bucătărie venea o aromă minunată de ceai de frunze de fag şi de covrigei cu scorţişoară proaspăt copţi.” (p. 57) Vrăjitoarele par să fie vegetariene, căci consumă doar limonadă de ierburi, baghete cu marmeladă, supă de fructe de pădure sau de dovleac, scovergi cu cartofi, ciuperci la grătar, cartofi copţi, clătite cu fructe de pădure, porumb copt şi plăcinte cu dovleac.

coperti-flora-iute-ca-sageata

Flora Iute-ca-Săgeata – Cumplitele vrăjitoare ale vremii

Povestea vrăjitoarei Flora Iute-ca-Săgeata continuă cu noi aventuri. De data asta, Flora şi locuitorii Văii Trandafirilor Vrăjiţi se confruntă cu nişte fenomene meteorologice ciudate, stârnite de cumplitele vrăjitoare ale vremii.

Apar alte personaje cu nume de plante: Atropa Belladonna (mătrăgună), Salix Capreo (de la Salix caprea – salcie), Papavera (de la papaver – mac), Viscus Mistello (o trimitere la vâsc).

Lucruri de reţinut din acest volum:

  • gândurile au puterea de a influenţa lucrurile. Dacă gândeşti pozitiv, e posibil să influenţezi anumite situaţii.
  • “să dăruieşti din inimă înseamnă să dai cuiva tocmai acel lucru pe care ţi-ai dori cel mai mult să-l păstrezi pentru tine.” (p. 47)
  • e bine să ţii secrete dar nu şi atunci când cineva are de suferit dacă acel secret nu iese la iveală. “Trebuie să-ţi pui întotdeauna întrebarea pe cine aperi în felul acesta şi cui ai putea să-i faci rău, dacă păstrezi secretul pentru tine.” ( p. 106)
  • “dacă ştii ce trebuie să faci şi totuşi nu faci nimic, înseamnă că-ţi lipseşte curajul.” (p. 110)
  • cum să reacţionezi atunci când eşti necăjit sau ţi se spun răutăţi: “Trebuie să-ţi imaginezi că între tine şi ele se află un triunghi alb, prin care nu poţi să le vezi decât ca printr-un ecran translucid…. În acest fel, vorbele rele şi ameninţările lor nu te vor putea atinge.”
  • la pagina 118 aflăm cum se face o busolă cu un ac, un dop de plută şi un magnet, iar imediat după aceea, Flora concluzionează: “La şcoală, învăţăm o mulţime de lucruri de care s-ar putea să avem nevoie în viaţă – şi uneori reuşim să ne descurcăm şi fără să facem vrăji.”

Cărţile au format 17×22 cm, cu coperţi cartonate şi ilustraţii color. Pe site-ul editurii puteţi citi câteva pagini din interior. Cărţile au o traducere bună în general, dar în mod special a versurilor, rar întâlnesc versuri aşa armonios traduse. Cu excepţia unei greşeli de tipar în volumul al doilea (un “fi” scris cu doi de i), cărţile sunt bine redactate, aşa că  voi considera greşeala ante-menţionată doar o scăpare de ortografiere.

4 Comment

  1. Nicoleta says: Reply

    Si noi am citit Taina din padurea vrajita, la 6 ani, si multumim pt articol, caci nu vazusem ca mai exista si a doua carte din aceeasi serie.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Cred că abia a apărut, Nicoleta! Mie mi-au plăcut foarte mult şi chiar sper ca editura să le traducă şi pe celelalte două.

      1. Carmen says: Reply

        i-au placut si Elizei? Le-a citit si ea sau i le-ai citit? de la ce varsta le recomanzi? Mersi 🙂

        1. Laura Frunză says: Reply

          Le-am citit doar eu, momentan. Eliza avea altă carte începută. Pentru lectură individuală, eu aş zice 8 ani. Însă dacă te uiţi la celelalte comentarii, o să vezi că o altă cititoare spune că i-a citit-o fetiţei ei la 6 ani.

Leave a Reply