Aparat de scos sâmburii din cireşe

Pentru că am tot văzut zilele astea o discuţie pe un grup despre aparatul de scos sâmburii din cireşe şi vişine, m-am gândit să vi-l recomand pe cel pe care îl am eu. Fetele din grupul respectiv recomandau un aparat mult mai masiv, care ocupă spaţiu şi probabil ajunge să prindă praf în cămară, însă eu vă recomand varianta mică şi compactă pe care o am eu. Are dimensiunea unui aparat de pisat usturoiul (ba chiar un pic mai mic), este din plastic şi îl puteţi ţine în extra-sezon în sertarul obişnuit cu ustensile de bucătărie, prins cu un elastic subţire.

DSCN6690

Cireşele şi vişinele rămân destul de întregi şi le puteţi folosi la compoturi, plăcinte, salate de fructe, dulceţuri şi pus la congelator pentru iarnă. Eu am cumpărat aparatul când era Eliza mică, l-am găsit într-un supermarket la raionul de ustensile de bucătărie şi l-am folosit să-i dau cireşe pe vremea când încă nu ştia să aleagă sâmburele. Uneori, când vreau s-o mai alint, îi mai golesc şi acum cireşele, pentru că le mănâncă mai bine decât atunci când trebuie să le separe singură. Dacă îi îndes în mână un castronel cu cireşe fără sâmburi cât se uită la desene, le mănâncă pe toate, spre deosebire de dacă i le-aş da cu tot cu sâmburi.

Eu compot şi dulceaţă nu prea fac (face mama), dar prăjitură cu vişine,(cea mai bună din lume şi nu mă laud degeaba 😀 ) da, şi îmi e de mare ajutor acest aparat mic care nu distruge fructul în totalitate ca atunci când scot sâmburii cu degetele.

Accesorii de bucătărie — episodul nu mai ştiu cât

Acum foarte, foarte mult timp (mai mult de jumătate de an, cred) am primit cadou de la Tupperware două lucruşoare de bucătărie care m-au încântat peste măsură: un aparat micuţ de tocat (Tupperware Smart Chopper) şi o formă pentru cozonaci. Plănuiam să fac cozonaci de Crăciun şi să testez forma dar nu am mai apucat. Iar apoi, cu tot ce s-a întâmplat negativ în viaţa mea, nu mi-a mai ars de nimic, am izgonit forma în cămară şi am uitat de ea. Singurul pe care l-am folosit constant a fost aparatul de tocat de care sunt foarte, foarte mulţumită, aşa că am vrut să vă povestesc şi vouă despre el într-un nou episod din serialul “ce accesorii de bucătărie mişto mai am şi nu le-am stricat încă” 😀

E un obiect mic (eu mi l-am dorit pe cel mai mic, pentru că toacă şi o jumătate de ceapă sau un căţel de usturoi, adică exact cât folosesc eu la un fel de mâncare), care funcţionează pe principiul unui chopper obişnuit, doar că fără curent electric. Are un cordon subţire de care tragi şi care acţionează lamele cu o forţă foarte mare. Dintre toate chopperele pe care le-am avut, acesta este singurul care toacă uniform ceapa, fără să lase bucăţi mari. Îl ţin în permanenţă pe blatul de bucătărie, nu merge niciodată în dulap, ca celelalte electrocasnice mici, astfel că nu apucă niciodată să adune praf. Până acum l-am folosit ca să toc ceapă, verdeaţă, pâine uscată pentru pesmet şi dressing pentru salată caprese (ulei, busuioc proaspăt). Poate fi ţinut şi în sertar la birou pentru făcut diverse dressinguri, pesto proaspăt sau pentru tocat verdeţuri şi legume pentru salate şi poate fi luat şi la picnic, deoarece, neavând nevoie de curent, poate fi folosit oriunde în natură. Astfel, o să aveţi ceapă tocată pe loc pentru salate (sau alte legume) fără să mâncaţi salată cu legume “stătute”.

Singurul dezavantaj al acestui aparat este preţul, însă am remarcat că cine încearcă o dată produsele Tupperware rămâne fan pentru totdeauna şi, în plus, unele produse au chiar şi garanţie pe viaţă. Dacă aveţi grijă de el aşa cum trebuie (îl spălaţi, îl uscaţi, păstraţi protecţia pentru lamă, respectaţi instrucţiunile de folosire) vă poate ţine ani de zile, mai ales că nu are motor care să se strice sau să se ardă.

Ca remarcă: mai am acasă un chopper de la Delimano. Sunt foarte încântată şi de produsele Delimano şi, în general, am remarcat că sunt foarte calitative. Însă chopperul lor este foarte prost. Porneşte greu la apăsarea butonului, nu are un capac de protecţie între partea superioară cu motor şi “borcanul” unde acţionează lamele (e dintr-o bucată, astfel că nu poate fi spălat la chiuvetă, doar şters), iar lamele sunt scurte şi nu prind bine produsul care trebuie tocat. Comparativ cu Braunul vechi avut înainte şi care s-a stricat după vreo zece ani de utilizare intensivă, chopperul de la Delimano este foarte prost, aşa că trebuie să revin la un Braun probabil ca să am şi un chopper mai mare în casă, cu care să toc cantităţi mai mari, precum şi bucăţi de carne (am şi o maşină de tocat excelentă dar n-o bag în priză pentru câteva cuburi de carne).

Forma de cozonac am apucat s-o folosesc abia de Paşte. Când am plecat la mama, am pus-o în ultima clipă în rucsac (doar bagaj de mână puteam lua pe avion) şi am rugat-o pe mama să coacă un cozonac în ea să vedem cum iese. În afară de faptul că forma s-a “crăcănat” puţin deoarece cozonacul a fost cam greu (deci pentru astfel de forme trebuie să fie cozonacul ceva mai mic decât cel pentru formele clasice), cozonacul a ieşit minunat. Chiar şi în cuptorul care arde al mamei, s-a rumenit uniform (spre deosebire de cei copţi în tăvile vechi de fontă, care s-au ars puţin pe fund de la căldura adăugată de tăvi) şi a avut şi o formă frumoasă (e cel din mijloc).

DSCN6256

Mamei i-a plăcut atât de mult forma, că i-am dăruit-o ei. Şi-a exprimat dorinţa de a mai avea una de cozonac şi încă una de pască şi i-am zis că sunt scumpe, dar a zis că chiar şi aşa, merită investiţia, pentru că le ai o viaţă. Şi dacă mama a zis asta, e clar că a convins-o. Bănuiesc că genul ăsta de reacţie e cel pe care îl aşteaptă reprezentanţii Tupperware şi de aia produsele nu se vând la magazin, lucru pe care mi l-aş dori pentru că nu mă dau în vânt după interacţiunea asta directă, însă recunosc că am mâncat nişte icre bune la un party Tupperware, o pâine bună (eu am şi bolul de dospit, dar îl folosesc în cu totul alte scopuri, nu am reuşit să fac pâine decentă în el şi am încercat de mai multe ori, cred că pur şi simplu nu-mi place să fac pâine şi aluatul simte asta 😀 ) şi o maioneză excelentă făcută într-un soi de pahar de plastic (maioneză fără ouă, din lapte de cafea, are LaLena aici o reţetă). Dacă m-aş fi uitat în magazinele la produsele lor, nu aş fi crezut doar citind eticheta că fac chestii aşa rapide şi uşoare, cu minim de efort. În plus, materia primă folosită la fabricarea produselor e de o calitate excelentă (cea mai veche caserolă de la Tupperware are 4 ani şi arată la fel ca atunci când am cumpărat-o) şi, recent, au scos şi BPA-ul din produsele de plastic.

Dacă aveţi experienţe pozitive sau negative cu produsele Tupperware, m-aş bucura să le aflu. De cumpărat, pentru cine vrea, să găsesc pe la reprezentanţi, sigur ştiţi sau găsiţi pe cineva şi în oraşul vostru (Pe site-ul Tupperware.ro găsiţi mai multe informaţii despre cum puteţi contacta un reprezentant).

Revistă plus ustensile de “prăjiturit” la Inmedio

Am găsit ieri într-un magazin Inmedio (magazin de ziare) acest set cu revistă în limba italiană şi două accesorii pentru “prăjiturit” (poş cu două vârfuri şi mini tavă pentru madlene) la doar 5 lei. Pe afiş scria că au cinci modele, în respectivul magazin eu n-am văzut decât vreo trei, acesta, unul cu un soi de seringă şi unul cu seringă + formă de decupat. Cred că acesta cu mini tava pentru madlene şi poşul merită din plin cei 5 lei. Eu îmi doream foarte mult o tavă pentru madlene, dar una bună e de la 35 de lei în sus şi nu prea şi-a găsit loc prin buget până acum, aşa că m-am bucurat mult de asta. Am întrebat şi am înţeles că oferta e valabilă pentru toate magazinele Inmedio din ţară.

 revista inmedio

Cum să cureţi un vas din cupru

Zilele trecute am găsit într-un magazin de vechituri din Iaşi o minunăţie de ceainic din cupru. Îmi doream de multă vreme un ceainic în stilul acesta, dar emailat. Cum l-am văzut pe acesta, a fost dragoste la prima vedere şi am uitat de ceainicul emailat văzut la Chic Ville acum ceva vreme, la un preţ cam mare pentru bugetul meu. Acesta nu numai că era mai frumos, mai plin de istorie şi mai apropiat de sufletul meu, dar preţul întreg era de 40 de lei şi am primit şi o reducere de 30% în ziua respectivă, deci am dat pe el undeva sub 30 de lei (au fost mai multe produse şi mi-au rotunjit un pic şi în minus, deci nu ştiu exact cât a fost). Ceainicul era negru de uzură când l-am luat dar altminteri într-o stare foarte bună. Cam aşa arăta:

1507194_869355193090429_7523447797828294127_n

Am întrebat pe facebook cum să-l curăţ şi răspunsul salvator a venit de la Oana Grecea, pasionată de vasele de cupru: şterge-l cu lămâie înmuiată în sare. Abia aşteptam să ajung acasă să încerc. Şi m-am apucat:

DSCN9199

Mâzga s-a lăsat înlăturată foarte uşor. Înmuiam jumătatea de lămâie în sare fină şi frecam uşor suprafaţa. La final arată aşa, până şi mânerul auriu s-a curăţat foarte frumos:

DSCN9204

Este destul de mare, cam de doi litri, zic eu, dar nu am măsurat apa din el încă. Îl iubesc, pur şi simplu, îl consider o comoară nepreţuită pentru bucătăria mea, mai ales că eu sunt mare băutoare de ceai. Am prins câteva comori în scurta mea vizită la Emmaus, printre care şi o farfurie Villeroy&Boch extrem de frumoasă (cea cu modele albastre din fotografia de mai sus). Platoul cu coşul de flori din mijloc are şi picior şi abia aştept să pun pe el o tartă cu căpşuni în week-end, bolul alb de salată este minunat pentru grămezile de salată verde pe care le am în frigider (la propriu) iar setul acela de linguri pentru salată mie îmi va folosi la amestecat în oale. Îmi doresc să îmi mai iau două sau trei urcioare sau carafe din porţelan sau ceramică smălţuită ca să le expun pe blatul de bucătărie şi să ţin în ele lingurile mari de lemn şi alte spatule, să-mi fie la îndemână. Bucătăria mea s-a cam deteriorat (mobila e veche şi era acolo când m-am mutat) şi pentru că nu pot s-o refac complet, încerc s-o înfrumuseţez cu câteva detalii. Aveau la Emmaus destule obiecte tentante dar aveam un buget limitat în care am reuşit să mă încadrez chiar şi cumpărând ceainicul şi platoul cu picior, care au fost cele mai scumpe. Dar despre antichităţi, redecorarea bucătăriei cu câteva elemente noi şi pasiunea mea pentru lucrurile vechi (despre care a vorbit atât de frumos Karioka aici), vom mai vorbi în curând. Deocamdată mă duc să beau un ceai făcut cu apa fiartă în noul meu ceainic şi să continui să lecturez un blog nou descoperit pe care mă pierd de plăcere de câte ori intru (eu când descopăr un blog interesant, nu mă las până nu-l citesc cap-coadă înainte de a-l urmări cu fidelitate). Atât de frumos bolboroseşte apa în ceainicul meu şi iese aburul pe gâtul subţire că e aproape hipnotic. Presimt multe seri plăcute în compania lui, doar să găsesc ceaiul potrivit, de preferat infuzie de fructe pentru că nu beau nimic ce conţine cofeină. Aveţi ceva recomandări pentru mine?

Căsuţă de turtă dulce varianta pachet plat de la Ikea

Încă din vară, de când mi-am comandat de pe un site o tavă super şmecheră de făcut căsuţă de turtă dulce, am spus că anul acesta voi face cea mai grozavă căsuţă de turtă dulce din lume. Însă cum socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, n-am mai pus tava la treabă şi am ales varianta kitului pentru căsuţă de turtă dulce de la Ikea, kit despre care am aflat de la Ada.

Kitul a fost ieftin, parca 13 lei şi conţinea patru pereţi, două plăci pentru acoperiş şi patru bucăţele mici pentru horn. Din precauţie (şi bine am făcut), am cumpărat două seturi. Tot din precauţie, am cumpărat din Anglia o glazură royal icing gata făcut la tub, cu vârf special pentru şpriţat (de ce nu se găsesc şi la noi? 🙁 ) care şi-a făcut treaba excelent. Adică şi-ar fi făcut-o dacă citeam instrucţiunile să văd exact cum se lipesc pereţii. Am sfârşit până la urmă prin a folosi o cantitate dublă de glazură pentru că prima dată am pus “tencuiala” aiurea. Evident am stricat şi câţiva pereţi pentru că am apăsat prea tare pe ei şi am desfăcut repede şi al doilea set. Hornul n-a mai ajuns pe casă pentru că nu am potrivit părţile acoperişului în unghiul potrivit. Eliza s-a distrat copios pe seama mea pe tot procesul (mai ales când mai stricam câte un perete) şi a ronţăit la bombonelele decorative. Nu mi-a dat prin cap sa decorez cu creioanele cu glazură (gen dr Oetker, numai că aveam şi unele sclipicioase aduse de la Londra), aşa că m-am limitat la jeleuri floricele şi Skittles. Şi un bănuţ de ciocolată trântit foarte aiurea.

Căsuţa de la Ikea se mai lipeşte, chipurile, şi cu zahăr ars (caramel), însă nu am încercat o asemenea aventură. A încercat-o Ada, în schimb, şi eu am învăţat din experienţă că e bine să-i asculţi pe cei mai înţelepţi decât tine 😀 (experienţa Adei aici, e un articol haios rău, să-l citiţi)

Promit solemn că anul viitor voi face o căsuţă de turtă dulce adevărată (şi turta şi căsuţa, deşi aia de la ikea mirosea frumos şi era şi delicioasă, aşa cum, de altfel, sunt toate lucrurile din magazinul suedez de la Ikea) şi îmi voi folosi tava mea şmecheră ca s-o fac. Dacă nu o s-o fac, promit că dăruiesc tava celui mai activ cititor al blogului în 2012, care va fi, poate mai harnic decât mine. Asta dacă nu-mi cumpăr înainte o tavă pentru căsuţă de turtă dulce 3-D cum am văzut într-un magazin din Londra (la John Lewis, secţiunea cooking).

A mea arată aşa, cu menţiunea că e faţă-verso, nu sunt două tăvi. Pe site-ul oficial Wilton găsiţi mai multe detalii, eu am cumpărat-o de pe un site autohton.

Aia din magazinul londonez arăta aşa (poză proastă din cauza luminii din magazin):

Deci, vă invit la o discuţie despre căsuţele de turtă dulce, aţi făcut? Clasică, Ikea, altfel? Cu ce aţi decorat-o, ce reţetă aţi folosit şi alte idei trebuincioase pe care să le adun să îmi iasă şi mie o vilă de turtă dulce anul viitor 🙂

Aici şi aici două idei geniale despre cum să folosiţi setul pentru căsuţă de turtă dulce de la Ikea, de la oameni mult mai răbdători decât mine 😀

Oala de fiert sub presiune

Continuăm săptămâna gadgeturilor de bucătărie cu un articol despre noua mea iubire din bucătărie – oala de fiert sub presiune. Mi-o doream de multă vreme dar a durat ceva până să-mi cumpăr una pentru că sunt destul de scumpe şi eu voiam una de calitate. Am strâns cu meticulozitate punctele de la Cora şi cu 75 de lei în puncte şi restul până la 160 în bani am cumpărat-o. Am căutat pe net câte ceva despre oala de fiert sub presiune dar nu am găsit foarte multe informaţii care să mă ajute, mai ales că instrucţiunile erau groaznic traduse şi nu înţelegeam mai nimic. Am reuşit până la urmă s-o folosesc de mai multe ori fără să explodez o dată cu ea, aşa că o să presupun că am dedus bine cum se foloseşte.

Oala are un capac care se fixează cu ajutorul unui mâner. Are două supape de aerisire dar numai la una din ele umblăm. Supapa cu cap din plastic trebuie să stea ridicată în prima etapă a fierberii (din momentul în care punem oala pe foc, cu focul mare sub ea, până începe să şuiere) apoi se lasă în jos şi se dă focul la mic. Din momentul acesta începe contorizarea timpului de fierbere. După ce aţi terminat de fiert, o luaţi cu grijă şi o puneţi în chiuvetă. Daţi drumul la apa rece peste ea până se aude un pocnet puternic. Mai lăsaţi câteva secunde (a mea pocneşte de două ori), apoi ridicaţi supapa cu cap de plastic cu ajutorul unei furculiţe. După ce iese toată presiunea, puteţi s-o deschideţi în siguranţă. Nici măcar nu iese jet de abur puternic ca la o oală obişnuită, aşa că mi se pare mult mai sigură.

Eu am fiert până acum în ea un cocoş de ţară (50 minute şi a ieşit super-mega-fraged şi cu care am făcut coq-au-vin), cartofi pentru piure (15 minute), ciorbă de fasole (aprox 30 min cu totul, ca am mai vărsat apa), sfeclă roşie (vreo 20 min), ciorbă de legume (20 min). Dacă deschideţi oala şi carnea sau legumele nu vi se par suficient de fierte e de ajuns s-o închideţi la loc şi s-o luaţi de la capăt (foc mare, supapa ridicată, şuieră, supapa coborâtă, foc mic). Eu nu pun chiar totul de la început în oală când fac o ciorbă de ex, ci pun legumele care au aproximativ acelaşi timp de fierbere şi apoi la sfârşit adaug legumele cu timp scăzut de fierbere (dovleceii, de ex) şi mai fierb normal fără capac. Tot acum adaug şi borşul, tăieţeii şi condimentele.

Voi aveţi oală de fiert sub presiune? O folosiţi? Eu recunosc că o ador şi o pun cât mai mult la lucru, mai ales că are capacitate mare (9 litri – şi apropo de asta să nu puneţi mai mult lichid decât vă spune în instrucţiuni, de obicei are un semn limită, că după aia vă dă ciorba afară prin supapă) şi se curăţă foarte uşor, nu se lipeşte mâncarea de ea, şi, mai ales, se spune că ar păstra mai bine vitaminele şi mineralele din ingrediente (probabil datorită timpului redus de fierbere şi al faptului că nu se evaporă apa). Iar cel mai mare avantaj e că îmi economiseşte foarte, foarte mult timp (mai ales seara când vin de la serviciu) şi nu face aşa căldură în bucătărie ca o oală care fierbe cinci ore pe aragaz. Abia aştept să vină toamna s-o pun la treabă pentru zacuscă, sos de gogoşari, tocană de legume şi câte şi mai câte. Iar apoi iarna cu răciturile din picioare de porc şi ciorba de burtă….

Săptămâna gadgeturilor de bucătărie

Ei, folosesc cuvântul gadget în mod abuziv, desigur. Mă refer la acele mici minunăţii care ne fac viaţa mai frumoasă sau mai uşoară în bucătărie. Şi încep cu unele pe care eu mi le-am dorit mult şi pe care cu greu le-am găsit la un preţ decent: formele pentru brioşe din silicon. Am găsit iniţial în Cora, 12 bucăţi la aproximativ 15 lei (nu mai ţin minte exact) şi am luat două seturi. Apoi am găsit într-un TCM (unde au o mulţime de forme variate pentru copt, din silicon, şi la preţuri mult mai bune decât pe diverse site-uri) unele în formă de inimioară şi de triunghi, apoi în piaţă, la tarabe, unele în formă de floare (1 leu bucata). Apoi s-au mai dat la Click!Poftă bună două forme tot în formă de inimioară. Şi uite-aşa colecţia mea a crescut. Le folosesc foarte des pentru că brioşele sunt cele mai des întâlnite dulciuri la noi în casă – am chiar şi reţete inventate de mine. Şi mai au o caracteristică extraordinară – când Eliza e plictisită de tot şi toate şi face mofturi, îi pun în braţe tot setul de forme şi se potoleşte imediat 😀

Între timp, la colecţia mea de forme din silicon s-au mai adăugat o tavă pentru chec în formă de fluture şi o mini-formă pentru guguluf, plus o tavă cu şase găoace în formă de trandafiri pentru budincă sau pannacotta (care s-a dat la revista Click!Poftă bună din iulie)

Cu forma de fluture am făcut tortul ăsta:

Şi cu forma din silicon în formă de trandafiri am făcut panna cotta asta:

Voi ce “gadgeturi” aveţi care vă plac şi pe care vi le-aţi dori foarte mult? Sau ce v-aţi dori şi nu aveţi încă? Eu mi-aş dori o tigaie (cratiţă) din ceramică, cuţite din ceramică, forme mici pentru sufle (ramekins), un vas tajine, o formă de cozonac-ou (am o reţetă care aşteaptă de ani de zile s-o fac), o tavă pătrată cu inel detaşabil, un vas ca ăsta de aici ca să fac reţeta asta (oricum mi-am luat ingredientele deja şi aşteaptă cuminte s-o pun în practică) şi multe, multe altele!