Atunci când primesc de la edituri cărţi pentru copii, i le pun Elizei pe birou şi ea le răsfoieşte şi selectează ce vrea să citim. Când am primit Nu vreau să fiu broască (editura Nemi), i-am pus-o în vârful teancului iar când a venit de la şcoală, a văzut-o şi, în timp ce se schimba, mi-a ţinut una dintre teoriile ei filosofice (o mai apucă uneori şi tare rău îmi pare că nu notez mereu ceea ce zice): “Nu mai vreau să fiu broască! Pff! Dacă eşti broască, rămâi broască până mori. La fel, dacă te-ai născut om, eşti om până…” Aici s-a oprit. Nu poate rosti cuvântul “moarte” în asociere cu oamenii şi îl evită pe cât posibil. Seara, la culcare, când am citit cartea, mi-a zis, ca o concluzie: “trebuie să fii mulţumit cu cine eşti”.
Ciudată concluzie venind de la ea, mai ales că acum vreun an a început să spună că ea şi-ar dori să fie altcineva. Să fie Mădălina (pentru că stă la casă), să fie Sara (pentru că are mulţi fraţi), să fie Matilda (pentru că are multe jucării). Prima oară când am auzit asta, m-am enervat şi mi-a fost foarte greu să-mi păstrez calmul să purtăm o discuţie pe tema asta. Nu cred că nu există copil care să nu-şi fi dorit, măcar o dată, să fie altcineva, indiferent cine. Nu sunt sigură care e abordarea potrivită în situaţia asta: oare să le prezentăm avantajele lor sau dezavantajele celorlalţi? Sau să încercăm să ajungem la miezul problemei, şi anume motivul ascuns pentru care, în acel moment, şi-ar dori să fie altcineva?
Cartea asta e un punct de pornire bun pentru o discuţie pe tema asta (chiar vă provoc să vă întrebaţi copiii dacă îşi doresc sau şi-au dorit vreodată să fie altcineva, o să vă surprindă răspunsurile) însă, deşi Eliza i-a priceput absolut toate sensurile acum, la 8 ani, ea este destinată unor copii mai mici (3-5 ani). Are ilustraţii simpliste şi foarte puţin text sub formă de dialog între o broască mică şi una mare şi apoi între broasca mică şi un lup. Broasca mică se tot plânge că nu îi place să fie broască deoarece broaştele sunt umede, alunecoase şi mănâncă prea multe insecte şi şi-ar dori, în schimb, să fie ba un porc, ba o bufniţă, ba un iepure. Broasca mare îi demontează de fiecare dată argumentele însă cel mai puternic argument îl are lupul: el mănâncă tot felul de animale, numai broaşte nu, pentru că sunt umede, alunecoase şi pline de insecte. Până la urmă broasca mică ajunge la concluzia că nu-i chiar aşa rău să fii broască, măcar din motivul că nu va fi mâncată de un lup.
Vă recomand să le citiţi voi cartea şi să puneţi cât mai multă intonaţie în felul în care rostiţi replicile, copiii vor fi foarte amuzaţi. Şi sunt curioasă să aflu ce răspund copiii voştri la întrebarea: ai vrea să fii altcineva?
Bună idee! Abia aștept sa îl întreb. Victor si-a dorit o alta mama…
Eu prima oară m-am supărat foarte tare când mi-a zis că şi-ar dori să fie altcineva. Adică, pe bune, la fetiţa cealaltă era o familie numeroasă şi mâncase supă la plic! Dar uite că ei au alte standarde faţă de ale noastre…