Acum un an şi jumătate, la scurt timp după ce a murit bunica mea, scotoceam disperată prin cămară după un borcan de 600 de grame cu magiun, pe care mi-l dăduse bunica cu ceva timp în urmă. Mi se năzărise să fac răsucite cu magiun şi voiam neapărat să găsesc borcanul ăla. Mi-era dor de bunica şi simţeam eu că, mâncând răsucitele alea, mă voi simţi mai bine.
Am patru rafturi în cămară pline cu borcane şi alte obiecte şi pe toate le-am răscolit de cel puţin patru-cinci ori dar borcanul cu magiun nu mai era. I-am dat un mesaj soţului meu să-l întreb dacă a mâncat el magiunul şi în cele din urmă s-a dovedit că de aia lipsea. Cu toate astea, am continuat căutarea frenetică, nu ştiu exact ce căutam, stăteam cocoţată pe scaun în cămară şi căutam încontinuu, în speranţa că borcanul acela va apărea de undeva. N-a apărut tocmai acela, însă într-un colţ, ascuns, am găsit un alt borcan, unul mai mic, în care mai erau vreo trei sferturi de magiun, tot de la bunica.
M-am aşezat pe scaun, în cămară, cu borcanul acela în braţe şi am plâns toate lacrimile mele, tot ce adunasem în piept încă de când aflasem că bunica s-a dus. Am folosit foarte puţin din magiunul acela pentru răsucitele cu magiun, iar pe restul l-am ascuns undeva, să nu-l mai găsească şi să nu-l mai mănânce nimeni, pentru că acela e ultimul magiun de la bunica şi după ce se va termina, nu va mai fi niciodată altul.
Magiunul de la bunica era cel mai bun. Îl făcea din nişte prune speciale, denumite goldane. Curăţa prunele şi le dădea prin sită şi fierbea magiunul într-un ceaun mare, afară, pe pirostii. Magiunul de la bunica mirosea într-un fel anume, era dens şi cremos şi uneori avea şi miez de nucă prin el. Magiunul de la bunica a fost ediţie limitată şi s-a terminat şi nu va mai fi niciodată şi asta doare foarte tare.
Ce bine te inteleg.
Si bunica mea imi facea anumite feluri „cele mai bune din lume“ (din punctul meu de vedere, desigur). Printre ele, cremesul – prajitura mea preferata. Era perfect. Si cred ca nu o sa mai gasesc vreodata gustul acela (fiindca mereu vor fi alte maini cele care il vor face). Si eu coc cremes, dupa reteta ei. Insa mereu mi se pare ca nu il egaleaza pe cel din amintirea mea.
Insa…. si aici vine perspectiva pozitiva a vietii… copilul meu iubeste cremesul facut de mine si e una din prajiturile lui preferate. Cred ca, undeva in viitor, amintirea lui fata de cremesul mamei lui va fi similara cu amintirea mea legata de cremesul bunicii. Si asta ma face sa zambesc. … Circle of life 🙂
… poate ca ar trebui sa faci si tu magiun, care sa poarte peste ani in gustul lui toata iubirea pentru copiii ce vor veni.
Bunica in general este cea mai buna la delicii culinare. :)) Cu toate astea, nu cred ca ar trebui sa consideri asta. As vrea sa te vad incercand sa faci un magiun si mai bun decat al ei. Sunt sigur ca ar face-o mandra de tine! 🙂