Prima oară la creșă ca părinte: emoții și pregătiri

A trecut o lună și mai bine de când Vlad a intrat la creșă, am trecut și prin prima boală, cu baletat între zile cu lucrat de acasă și zile de mers la serviciu în care a stat soțul acasă, și am supraviețuit, deși presimt că o luăm curând de la capăt.

M-am agitat mult cu creșa, m-am stresat (au fost puține locuri la stat și nu știam dacă prindem loc), am făcut liste peste liste de cumpărături, dar până la urmă lucrurile s-au desfășurat mai bine decât mă așteptam și nici n-am avut nevoie de ceva special. Sfatul meu e să nu vă agitați ca mine dinainte, ci să așteptați să vedeți exact de ce aveți nevoie.

Ghiozdan/sac pentru creșă

I-am cumpărat lui Vlad un ghiozdan mai micuț și i-am scris numele cu markerul pe eticheta care atârna de el. Nu m-am complicat cu sac brodat cu numele și altele asemenea, oricum are dulăpiorul lui, în care pot lăsa ce vreau eu, chiar și fără săculeț.

Etichete cu numele

Am comandat de pe un site (Mămici cu lipici) niște etichete adezive pentru haine (se montează cu fierul de călcat și rezistă la mai multe spălări) și pentru lucruri. Am luat setul cel mare, a fost 59 de lei setul cu 71 de etichete (plus transport) din care am folosit fix una 😀 Restul sunt în plic pe undeva, poate le voi mai folosi la grădiniță (când nu are dulăpior dedicat) sau la școală.

Pijamale

M-am chinuit să găsesc pijamale din două piese pentru vârsta lui, m-am gândit că îl schimbă mai ușor la creșă. Găsisem unele la un preț bun pe Danina Line (haine produse în România), dar până la urmă am luat un set de la Next, am avut un voucher cadou și i-am luat pijamale și o haină de ploaie. Mai găsiți pijamale din două piese pentru doi ani și la Lidl, uneori.

Până la urmă nu a fost nevoie, că nu-i schimbă pentru somn. Îi ducem de acasă cu haine curate și cum nu ies afară în prima parte a zilei, îi culcă în hainele ”de casă”. Pentru mine e ok, nici acasă nu-l schimb în pijama la ora de somn.

Haine de interior

Am făcut stocuri de bluzițe și pantaloni confortabili. Nu m-am repezit la haine scumpe, că oricum pătează și mai bine pătează o bluză de 10 lei decât una de 30-40. Am luat haine mai ieftine din Pepco sau din Auchan (chiar mai drăguțe și mai ieftine ca cele din Pepco, bluze cu mânecă lungă între 6 și 10 lei, pantaloni la 10 lei).

Papucei de interior

Am găsit la Deichman unii drăguți, foarte moi, cu mașinuțe, dar și foarte călduroși și, prin urmare, Vlad a refuzat să-i poarte. El este foarte tipicar cu încălțămintea, așa că din prima zi ștergeam cu șervețele umede talpa la sandale, ca să rămână cu ele. Până în ziua de azi, tot cu sandale a rămas. Noi am greșit că nu i-am dat încălțările dinainte să se obișnuiască cu ele, lui așa îi place, nu acceptă ceva nou pe nepusă-masă 😀

Altele

Ne-au mai trebuit bavețele, noi nu aveam în casă pentru că Vlad nu mai folosește de multă vreme, așa că am luat din Carrefour un set de bavete mai măricele.

Sticlă de apă am căutat să fie mai mare, să nu curgă și să fie dintr-un plastic fără BPA. Am ales o sticlă de la Avene de 380 ml și deocamdată e foarte bună.

Ca materiale igienico-sanitare ni s-au cerut lunar: scutece, șervețele umede, hârtie igienică, șervețele de masă, săpun lichid.

La voi la creșă cum e?

10 Replies to “Prima oară la creșă ca părinte: emoții și pregătiri”

  1. Desi fiica-mea a fost inscrisa la gradinita (doi ani si zece luni), desi a fost admisa pt ca a intrunit toate conditiile (inclusiv cea legata de varsta), dupa prima zi (mai exact dupa prima ora si jumatate), educatoarea m-a sfatuit sa nu o mai aduc pentru ca plange.

    1. Asa ca m-am apucat de un alt dosar, m-am apucat sa caut un loc. Acum e la cresa (grupa mare) de o saptamana. De la o zi la alta a fost mai bine, insa vineri a aparut un mucusor in viata noastra. Noi am avut nevoie de: o olita, doi saculeti, doua-trei randuri de pijamalute, papucei interior, prosopel (nu am cusut nimic), o sticla apa (cu eticheta), cateva rechizite: un joc, un puzzle, o carte, bloc de desen, acuarele, plastilina etc. O data pe luna: sapun lichid, servetele, hartie igienica.

      Eu am fost multumita dupa prima saptamana, doamnele mi-au spus ca va mai dura pana se va adapta, dar ele vor fi alaturi de ea.

    2. Laura Frunză says: Reply

      Cum naiba? Pai ce fel de educatoare sunt alea? Noi l-am dus la 1 an si 10 luni si da, plange zilnic, dar s-a acomodat. Dupa ce plecam noi, e ok.

      1. Nu mai deschide cutia Pandorei! Abia m-am linistit. Am aflat ulterior ca erau prea putine patuturi si s-au gandit sa mai ,,taie” de unde se poate. Daca as putea da timpul inapoi, as proceda la fel, as cauta un alt loc adica, dar nu m-as mai consuma inutil. 🙂

  2. Noi am sărit peste creșă. Am eu un fix cu evitarea eu când nu e musai iar la noi nu a fost.
    Am trecut direct la grădiniță (Eliza are 2 ani și jumătate), dar asta doar pentru că am început eu să lucrez la o grădiniță privată, la grupa de 2-3 ani și o am cu mine. Altfel, mai amânam totul un an și intra la o grădiniță de stat anul viitor.
    Înțeleg doarte bine preocupările cu creșa.
    Vă doresc să vă fie bine, cu cât mai puține episoade neplăcute.

    1. Laura Frunză says: Reply

      Madi, si cu cine ai lasat-o? Bona sau ai avut bunici?

      1. Eu am lucrat mereu acasă până să încep lucrul aici. A stat cu mine.

  3. Alexandra Lupovici says: Reply

    La noi azi a fost prima zi. Stresul de pe lume. 1an si 10 luni, cel mai mare din grupa. M-am stresat maxim sa caut incaltari si toti copii erau in sosete. Am mai si luat unii scumpi de piele care ii sunt prea mari…
    A plans, am stat cu el. O sa incerc acomodare treptata saptamana asta. Mai am un bebe mic de 4 luni si e complicat sa lipsesc dar nu vreau sa se simta abandonat. Pampersi, servetele, pijamale. Cam atat mi-au cerut. Sa ajung eu sa il vad si dormind acolo. Pana atunci o sa am un sac cu gheme in stomac. Succes!

    1. Laura Frunză says: Reply

      Și eu am vrut să iau din ăia de piele, gen Tikki Shoes, găsisem unii chiar ieftini pe emag, dar până la urmă am lăsat-o baltă și am luat ceva cu Cars din Deichmann. O să fie greu în primele zile, vă doresc acomodare ușoară!

    2. Eu i-am luat de la decatlon niste incaltari din material textil, se prind cu arici, au talpa f moale, se numesc pantofi de gimnastica (parca). Costa 30 lei.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.