Nu mai pot să pun încă un titlu care să conțină cuvântul peripeții, pentru că o să ziceți că o fac intenționat, dar pe cuvântul meu dacă aventurile neprevăzute nu trag la noi ca musca la miere 😀 Cam așa am pățit-o și în week-end când am fost să vedem bujorii din Măcin la care visam de multă vreme și pe care abia acum am reușit să-i admir cu ochii mei.
Am plecat din București pe la 8 dimineața și ne-a plouat aproape tot drumul până în Dobrogea. Ghidați de GPS am plecat direct în căutarea cazării, unde am zis că ne schimbăm și plecăm pe traseu. Doar că strada 1 decembrie pe care noi o căutam în satul Greci se termina brusc pe la numărul 49, undeva în câmp, unde trebuia să fie pensiunea aleasă de noi 😀
După ce ne-am tot uitat stânga-dreapta, am realizat că suntem în localitatea greșită, trebuia să fim, de fapt, pe strada 1 Decembrie din Măcin, nu din Greci! Am pornit într-acolo, am găsit pensiunea și pe doamna Nicoleta și ne-am cazat. Recomand pensiunea din toată inima, e curată, cu o curte plină de flori, iar gazda este super amabilă și primitoare.
Nu știu dacă pensiunea are nume încă, este relativ recent deschisă, dar pe doamna Nicoleta Constantin o găsiți la numărul de telefon 0740 239 060.
Munții Măcin – Traseul Cozluk
Pe la ora 1 am reușit și noi să plecăm spre satul Greci, de unde urma să mergem cu mașina până la intrarea în Parcul Național Măcin, ca să urmăm traseul Cozluk, cu punct roșu, pe care sunt cei mai mulți bujori.
După ce ieși din Greci, urmează un drum cu pământ și pietre până la intrarea în parc, pe lângă un camping, stâne de oi și pădurici. Dacă puneți pe Google Maps Copacul lui Bezergheanu, o să găsiți sigur locul unde trebuie să lăsați mașina, să achitați taxa de intrare în parc (6 lei de persoană) și să porniți pe jos în căutarea frumuseții.
Noi pe jos, Vlad în brațe. Nu a vrut deloc să stea în rucsacul de cărat copii, așa că soțul meu a cărat și rucsacul gol și pe Vlad în brațe aproape tot traseul. Când și când, se mai dădea și Vlad jos să exploreze, dar foarte puțin. A învățat de la Eliza să se sperie de orice insectă și cum vedea un gândac sau un păianjen, cum începea să țipe.
Vederea bujorilor înfloriți a meritat tot efortul. Unii îmbobociți, alții deja trecuți, câte un fir prin pădure sau câte o pajiște plină, o priveliște care îți bucura ochii și sufletul. Ce mai, o minune a naturii!
Eu mi-am dorit mult să văd și faimoasele țestoase dobrogene și am avut noroc. Am fost singura care a văzut țestoasa, ceilalți o luaseră înainte și nu m-au auzit când i-am strigat. Am fost surprinsă să descopăr că se mișcă destul de repede această țestoasă, de altfel, foșnetul ierbii mi-a atras atenția că acolo se deplasează o viețuitoare.
Nu mai spun de invazia de fluturi din Dobrogea de anul acesta, care ne-a făcut să scoatem numai cuvinte de exclamare, parcă nimeriserăm în poiana fluturilor dintr-o poveste. Nu am reușit, din păcate, să surprind pe cameră adevărata frumusețe a acestor roiuri de fluturi colorați.
Și cum nu eram noi dacă nu aveam parte de alte peripeții, ne-am decis ca, în loc să ne întoarcem pe același drum (așa cum vă recomand și vouă!) să facem traseul complet, circular. Doar că am urmat bulina roșie și am tot urmat-o, prin păduri și poienițe, pe marginea unui pârâiaș și pe drumuri forestiere, până n-am mai știut unde suntem și cât mai avem până la întoarcere.
În pădure se lăsa seara, iar când am ieșit în câmp, se cam adunaseră norii. Eliza era cam descurajată, iar pe mine mă dureau groaznic picioarele. Nu mai aveam mâncare, iar rezerva de apă se împuțina. Deja ne și imaginam dormind noaptea în pădure 😀 Cam așa arăta cerul:
Cu puțina baterie la telefon pe care am mai avut-o, am reușit să localizăm punctul de întoarcere, am mers și am tot mers pe la marginea fânețelor și a lanurilor de grâu, a început și ploaia iar Vlad a adormit în brațe la tati. Am încercat să-i tentez pe copii să guste niște flori de salcâm, dar fără succes 😀
Într-un final, cam plouați și la propriu și la figurat, am văzut în zare copacul unde ne lăsaserăm mașina. Am tăiat-o direct prin lan, ocazie cu care ne-am udat și mai tare la picioare și am ajuns la mașină, răsuflând ușurați că am făcut-o și pe asta 😀
La final, după ce a stat și ploaia și ne apropiam de punctul terminus:
Traseul Cozluk este ușor accesibil pentru familii cu copii de orice vârstă și cred că în orice sezon, doar că durează în jur de 6-7 ore dacă îl parcurgeți pe tot (ca noi 😀 ). Nu-mi imaginez dacă e zăpadă acolo vreodată, înțeleg că temperaturile sunt destul de ridicate în orice anotimp. Erau mulți tei, așa că dacă nu mai prindeți bujorii (maxim până la finalul acestei săptămâni cred că mai pot fi găsiți), o să prindeți teii și probabil că aerul va mirosi dumnezeiește acolo.
Sfaturi pentru drumeție în munții Măcin
- neapărat să aveți încălțăminte cu talpă anti-aderentă, chiar dacă mergeți pe traseul ușor.
- haine lejere și haină de ploaie, tricou și șosete de schimb
- ceva de purtat pe cap, este destul de soare
- suficientă apă, nu sunt surse de apă pe traseu
- încărcător extern pentru telefon și o hartă a traseului – fiind traseu circular, riscați să greșiți drumul la un moment dat
- nu culegeți bujorii, nu deranjați animalele